Constitutia Romaniei afirma, pe buna dreptate de altfel, pe undeva prin articolul patru, egalitatea cetatenilor ei, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala.
Cum ne-am obisnuit de atata timp, observam ca in Romania toti cetatenii sunt egali cu mentiunea ca unii sunt mai egali decat altii.
Uitandu-ne la cel de-al saselea criteriu, nu avem cum sa nu observam ca, dupa secole de truda, femeile au obtinut ceea ce era de drept al lor, dreptul de a aparea ca indivizi de sine statatori, cu capacitate deplina de a-si exercita toate drepturile si de a le da peste nas barbatilor care le trimit la cratita. Mai greu de inteles este faptul ca drepturile nu vin niciodata singure, ci vin intotdeauna legate de obligatiile care decurg din posibilitatea femeii de-a face tot ce-i trece prin cap.
Prost inteleasa in stadiul ei incipient, egalitatea femeii cu barbatul trebuie deci sa cuprinda si acele sfere care tin de politete sau moralitate.
De exemplu, zilele trecute eram in metrou si, epuizat, m-am trantit pe singurul scaun ramas liber, fericit ca voi sta jos in timpul calatoriei de zece statii pe care o aveam de facut. Nu a fost sa fie. Nici nu am aterizat bine in scaun ca m-am si trezit cu o doamna (care, culmea, nici macar nu era batrana) care tragea de mine spunindu-mi : „Hai, hai, ridica-te ca sa stau jos!”. Am incercat sa o ignor, dar, fiind deja prea insistenta, m-am ridicat ofticat si m-am dus incruntat spre capatul vagonului.
Nu mica mi-a fost mirarea cand, la statia urmatoare, doamna s-a ridicat si a coborat din metrou, iar pe locul meu s-a asezat un tip care parea mult mai odihnit decat mine. Enervat la culme ca voi sta o ora in picioare ca sa stea una doua minute jos, m-am gandit ca asta n-are cum sa fie egalitate intre sexe si ca deja ne indreptam spre extrema opusa oprimarii femeii, terminarea psihica a barbatului.
Cam aceleasi sentimente ma apuca ori de cate ori ies in oras cu fete. Ti-e greu sa fii politicos ca barbat cand femeile au deprins rapid arta injuratului ca la usa cortului, iar cand vine vorba de platit consumatia, spiritul meu filantrop ma face sa-mi para rau ca nu locuim in Germania si nu-si plateste fiecare suculetul si pizza si trebuie ca eu sa ma ofer a plati totul.
Asa ca, pentru toate feministele care citesc acest articol sau pentru feminista launtrica din fiecare dintre voi, nu ma pot abtine sa nu va spun ca egalitatea asta a femeii cu barbatul pare inspirata de undeva din fabulele lui LaFontaine. Eu nu voi putea sa cred in ea cu adevarat pana in ziua in care o femeie imi va deschide politicos usa la intrarea in restaurant sau, intr-un compartiment aglomerat, o doamna se va ridica spunand: „Luati loc, pareti obosit!”.
