Multe dintre voi vor refuza sa se recunoasca in urmatoarele randuri. Multe dintre voi nu vor admite ca fac parte dintr-o masa cenusie care se taraste constiincioasa de pe o zi pe alta, multumita ca si-a indeplinit datoriile la job, multumita ca nu exista suisuri si coborasuri bruste care sa o dezorienteze.
Ati ghicit probabil deja subiectul de saptamana aceasta: RUTINA! Ce buni suntem toti in teorie, ce minunate sfaturi oferim prietenilor sau le scriem – ca mine, de exemplu – in astfel de articolase pe un site pierdut pe Internet si, totusi, cand vine vorba de noi… nu suntem in stare sa le punem in aplicare. Ne ascundem in spatele a ceea ce numim plini de importanta ‘probleme cotidiene’ si uitam ca fiecare zi a vietii noastre trebuie valorizata.
Mi-aduc aminte o poveste despre un baietas care avea puterea sa sara peste timp; in copilarie s-a hotarat sa treaca peste ore si sa traiasca doar recreatiile. A sarit peste tot ce inseamna jocuri si si-a dorit sa fie direct adult; ca adult a trecut peste toate momentele neplacute si a ales sa traiasca doar clipele de fericire, precum momentele de dragoste, sarbatorile… In cateva saptamani de timp fizic, copilul era deja un batranel care nu avusese niciodata vreun necaz, care simtise doar bucuriile dintr-o viata, dar… traise doar… cateva saptamani.
Se pot trage multe concluzii din aceasta istorioara – metafora si partea cea mai frumoasa este ca fiecare dintre noi poate imbratisa ce concluzie doreste, caci povestea se termina brusc aici si nu ofera interpretari. La care dintre ele ma opresc eu? Timpul (in sensul de durata) nu are o valoare in sine si nu trebuie sa asteptam ca o anumita zi sa ne ofere ceva. NOI suntem cei care ii conferim valoare, este decizia noastra ca o ORA sa aiba insemnatate, sa conteze, sa nu treaca pe alaturi fara sa adauge nimic la ceea ce suntem.
Este gresit sa plecam de la premisa ‘aceasta bucata de timp va fi plictisitoare’ sau ‘stiu exact ceea ce voi face in aceasta saptamana – adica nimic deosebit – si as sterge-o cu placere din viata mea, la fel ca pe toate celelalte saptamani de pana la concediu’.
De multe ori facem loc rutinei in viata noastra fara sa ne dam seama; o acceptam in ideea ca este temporara, ca ne scufundam in ea doar pana ‘rezolvam’ cate ceva sau o scuzam in gandul nostru numind-o ‘perioada de liniste’ de care ‘chiar aveam nevoie’ dupa momente mai zbuciumate. Rutina poate fi relaxanta un timp si ne poate oferi, intr-adevar, odihna necesara, insa ce facem atunci cand devine coordonatorul vietii noastre pe toate planurile? Functionam ca niste somnambuli, ne formam tabieturi care motiveaza orice refuz de rupere a rutinei, devenim fixisti si povestim zambind cuiva care este dispus sa ne asculte: ‘Cred ca imbatranesc…’.
Nu intentionez sa-i critic pe apologetii vietii tihnite si lipsite de neprevazut; pana la urma fiecare traieste dupa cum ii place. Articolul acesta se adreseaza celor care simt ca rutina ii sufoca, dar nu pot scapa de ea, nu stiu cum sa o rupa si nu-si amintesc cum faceau altadata sa simta ca traiesc. Va asteptati sa scriu cateva idei cu liniuta pe modelul ‘5 moduri de a goni rutina din viata noastra’? Hm… habar n-am care ar fi cele cinci moduri…
Am lansat doar un subiect de discutie…
