Zara, H&M, Mango, Promod, United Colours of Benetton. In sifonierul meu, se regasesc toate. Chiar in timp ce scriu acest material, port o pereche de pantaloni Benetton si o bluza H&M. Haine pe care am dat un pret exorbitant avand in vedere pretul lor de productie. Haine confectionate de muncitori de la celalalt capat al pamantului pe salarii mizere de 20, 30 de euro pe luna. Si pe care am platit (per articol) mai mult decat salariul lunar al celor care le-au cusut, le-au vopsit.
Acum cateva zile, in Bangladesh, o cladire s-a prabusit peste cei care ne confectionau noua ultimele mofturi ale industriei de retail. 350 de oameni au murit. Altii mureau acum ceva timp intr-un incendiu. Si intr-un caz, si in celalalt muncitorii au sesizat conducerea privind nereguli (fisuri in pereti), dar au fost obligati sa revina la munca. Pana la ora actuala, doar spaniolii de la Mango si britanicii de la Primark au recunoscut existenta contractelor cu fabrica respectiva. Sunt insa suspectati si Benetton, Carrefour, Wallmart si C&A, conform Le Figaro. Cei de la Clean Clothes au gasit, sub daramaturi, produse purtand eticheta Benetton. Asta in conditiile in care compania italiana infirmase, imediat dupa producerea tragediei, existenta unor subcontractari cu Rana Plaza. In ceea ce priveste Tex, marca de textile vandute in Carrefour, reprezentantii companiei au declarat ca au demarat o ancheta.
Zara, marca a companiei Inditex, cea mai mare din lume in domeniul ei, plasandu-l pe proprietar in lista celor mai bogati oameni ai planetei, a fost acuzata in mai multe tari (Argentina, Brazilia, China, Maroc) de exploatare, ultima acuzatie venind acum cateva saptamani din Buenos Aires, pentru conditii inumane de munca si pentru ca, in fabricile unde se produc hainele ce-i poarta eticheta, lucreaza minori. Aceasta este sclavia contemporana.
Sigur, lantul este greu de demontat, iar vina se pierde printre verigi, dat fiind sirul lung al subcontractarilor si furnizorilor.
Tot azi am aflat cum se obtine aspectul uzat al jeansilor care ne plac atat. Stiti voi, “rosaturile” acelea, micile rupturi. Procedeul se numeste sablare si consta in folosirea unui jet de aer si nisip care inmoaie materialul. Boala: silicoza. Este incurabila si este cauzata de particulele de praf de siliciu care ajung in plamanii muncitorilor. Undeva, un om moarte pentru ca eu sa fiu in pas cu o moda imbecila. Exista totusi unele companii – prea putine – care au declarat ca au renuntat la sablarea jeansilor. Iar in Bangladesh numai sunt 4000 de fabrici de textile, in care muncesc trei milioane si jumatate de muncitori, fiind a doua tara producatoare dupa China, acoperind o piata de 16 miliarde de euro, conform Le Figaro. In toate tarile asa-zis in curs de dezvoltare si in care industria textila numara multi angajati, silicoza are un grad de incidenta foarte ridicat. Si mortalitatea aferenta ei, de asemenea.
Revenind pe plaiurile autohtone. Andreea Raicu a fost intrebata in weekend – ca o impatimita a modei ce se afla –, pe cand se afla la Cluj-Napoca, ce parere are despre tragedia din Bangladesh de miercuri. Raspunsul ei a fost halucinant: “Daca nu sunt fabricile acelea, oamenii mor de foame, nu au unde sa lucreze. Gandeste-te cati oameni sunt fara serviciu in Romania, pentru ca s-au inchis fabrici. Asta se intampla in business, oricat de rau ar suna, e o treaba pragmatica, business-ul e o treaba rece. Traim intr-o tara capitalista”. As fi crezut ca e vorba de o gafa, de o neintelegere, daca n-ar fi insistat atunci cand a fost chestionata si privind disproportia intre preturile din magazine si salariile mizere ale acelor oameni: „E cumva un cerc vicios, din care e foarte greu sa iesi. E o decizie strict comerciala, care e a magazinelor respective. Pur si simplu asa sunt lucrurile. La Chanel o geanta costa mult, asta e situatia, poti alege sa nu o cumperi” (vezi declaratia completa aici).
Nu stiu cand a fost mutilata asa definitia capitalismului si cand a ajuns sa fie sinonim cu sclavia. Nu stiu nici cand am ajuns asa de dependenti de consum incat sa nu ne mai pese. Daca sclavia la care sunt supusi acei oameni, pe care nu-i vom vedea niciodata si in ai caror ochi nu vom privi nicicand, ar lasa pete pe minunatele produse cu care ne ambalam, poate ca am gandi de doua ori inainte sa calcam pragul acestor magazine.
