Se pare ca devin cel mai aprig cititor al rubricilor de mica publicitate… nici nu va trece prin cap ce se gaseste pe-acolo. Intr-un fel… daca ma gandesc bine… este normal sa dai sfoara in tara cand ai si tu nevoie ca omul de ceva… de orice… dar chiar de orice?
Va invit sa va delectati ochii cu anuntul urmator, postat la o rubrica de inchirieri imobiliare, sub titlul mare ROG SERIOZITATE: „esti studenta, nu ai bani sa iti platesti chiria? iti platesc eu chiria pe luna in schimbul unor relatii intime de cateva ori pe luna. doar fete serioase si care au citit anuntul bine.Avem ceva de pierdut amandoi?fara fete gen escort.ca sa nu zic altfel”.
Daca am ceva de comentat la acest anunt? Ohoooooooo… si inca ce as mai comenta; nu prea stiu, insa, de unde sa incep.
Dupa cum ati remarcat deja, domnul in cauza nu doreste orice prostanaca si inculta ci musai o domnisoara cu pretentii de viitor intelectual; nu se face sa bagi in casa chiar asa pe oricine, plus ca satisfactia sexuala este mult mai mare daca partenera iti sopteste in ureche in timpul actului ceva poezii de Esenin sau fragmente din Divina Comedia.
In acelasi timp, cauta o persoana serioasa, pentru ca la un asa anunt serios si care implica fabuloase proiecte de viitor nu se cade sa raspunzi altfel. Ma intreb de ce a mai adaugat aceasta extensie pentru ca nici nu imi pot inchipui cum ar putea cineva neserios sa sune si sa-si bata joc de bietul omulet patetic ce-si canta jalea absolut mioritica pe Internet: „nu resusec sa conving nicio femeie sa se culce cu mine gratis”. Si tot precum atitudinea ciobanasului in fata mortii, se resemneaza si tipa din tot rarunchii: „Hei, fetelor, sunt dispus sa platesc!” – ma rog, toatea acestea citite printre literele titlului Rog Seriozitate. Mie asta mi se pare ca citesc… voua nu?
Pentru ca sunt femeie cred ca spun in cunostinta de cauza ca aproape nu exista defect fizic la un barbat care sa nu poata fi suplinit in ochii nostri de atribute care mai de care mai ciudate: poate ca este urat conform canoanelor clasice de frumusete, dar… ne place cum gesticuleaza, ne place atitudinea lui, ne place ca este masculin, ca are personalitate, ca stie sa ne alinte, ca stie cand sa ne lase in pace, ne place cum ii stralucesc ochii cand ne priveste, etc… Din aceste motive cade argumentul – sa zicem scuzabil – cum ca nu ar avea parte de o femeie pentru ca este hidos. Nu are parte de o femeie pentru ca ii lipsesc multe alte lucruri…
Ma intriga ultima parte a anuntului: „fara fete gen escort.ca sa nu zic altfel”. Adica stimabile, tocmai dumneata care te oferi sa platesti pentru servicii pe care nu esti in stare sa le obtii altfel, tocmai dumneata care esti dispus sa stabilesti o relatie sex contra bani – te gasesti sa vorbesti pe tonul acesta despre escort girls? Escort girls exista pentru ca nepriceputi ca dumneata au nevoie de ele. Aaaa, doresti sa te inconjori de o falsa senzatie de normalitate, sa ti se para ca esti barbatul fatal pentru ca ai la cheremul tau o tinerica fara bani? Ia mai citeste-ti o data anuntul: studenta, saraca, serioasa, dispusa sa accepte bani contra serviciilor sexuale… Chiar trebuie sa dai dovada de o imaginatie iesita din comun ca sa-ti inchipui ca ai fi vreun mare macho…
Uite, noi, cei din redactia Flu, iti dedicam o melodie in ton cu… anuntul dumitale profund academic si, mai ales, serios, poate te mai inveseleste: „Suparat… Suparat sunt, Doamne, iarasi suparat…”







