E la ciclu. E din cauza PMS-ului. I-a intarziat ciclul. E nf.
Astea sunt vorbe pe care le-am auzit multe dintre noi. De la barbati – dar si de la femei. Reactia asta apare atunci cand cea careia i se adreseaza este in opozitie. In opozitie cu ceea ce se doreste de la ea. Fie ca este vorba despre o emotivitate iesita de sub control, fie ca este vorba de un acord care intarzie sa apara. Cand tensiunea isi face simtita prezenta, aceasta este pusa pe seama fie a intrarii intr-o faza sau alta a ciclului menstrual, fie pe seama lipsei activitatii sexuale.
Realist vorbind, exista dereglari hormonale care pot duce la dezechilibre emotionale. Timp de cateva zile intr-o luna, sunt femei care percep totul printr-o lupa care mareste. Lucruri insignifiante capata dimensiuni monstruoase. Reactiile sunt, evident, exagerate, iar comportamentul penduleaza spre irational. Repet, unele femei. Nu este o regula. De fapt, cam cinci la suta dintre femei afirma ca sindromul pre-menstrual le afecteaza propriu-zis viata si relatiile cu cei din jur. Restul il percep mai mult ca o stare de disconfort.
Trec in revista rapid simptomele cele mai cunoscute ale sindromului premenstrual :
– La nivel psihic : schimbari bruste de stare, plans fara motiv, depresie, anxietate, tristete, nervozitate, apetit sexual modificat (ori crescut, ori scazut fata de obicei), lipsa concentrarii.
– La nivel fizic : tulburari digestive, dureri de cap, senzatii dureroase in sani, dureri musculare, balonare, pofta de anumite alimente – in special dulciuri, carbohidrati.
Nu exista insa consens in lumea medicala asupra sindromului premenstrual. Studiile au avut rezultate contradictorii si teoriile care explica sindromul premenstrual sunt diverse. S-a vorbit despre faptul ca, dupa ovulatie, cand incepe faza luteala a ciclului menstrual, atunci cand ovulul nu a fost fertilizat, cantitatile de estrogen si progesteron scad. Interactiunea acestor hormoni cu anumiti neurotransmitatori ca serotonina, acidul gamma-aminobutiric sau endorfina duce la anumite simptome ale sindromului premenstrual. Femeile sunt mai mult sau mai putin dispuse la manifestari care variaza in functie de bagajul genetic al fiecareia. Acestea nu sunt insa singurele teorii. Se mai vorbeste si despre tratamente care ar atenua simptomele atunci cand acestea devin prea neplacute si greu de gestionat.
Oricum ar sta lucrurile, atat cu cele afectate de acest PMS atat de controversat, cat si cu cele care n-au facut sex de mult (nu stim sigur nici cat inseamna „mult”) o astfel de incercare de a plasa o femeie sau ceea ce sustine ea sub semnul derizoriului denota sexism cras. Nu am auzit ca unui barbat sa-i fie puse la indoiala un discurs sau o opinie pe motiv ca n-a mai facut sex de trei luni, de exemplu. In schimb i s-ar putea spune unui barbat ironizat: „Ce-ai, esti femeie la ciclu?”.
Se contureaza doua tendinte la fel de periculoase :
– Pe de o parte, discreditarea si marginalizarea femeilor pe motive… hormonale cu tot discursul aferent: „Femeile nu sunt de incredere, opiniile lor nu valoreaza mare lucru, ratiunea lor este dominata de emotivitate, sunt prea slabe etc ” din moment ce tot ceea ce inseamna ele este plasat sub semnul biologiei. Stiinta, nu? Nici macar celor cu invaliditati permanente nu li se aduc astfel de „contraargumente”.
– Pe de alta, sub presiunea celei dintai, negarea si ascunderea a tot ceea ce tine de biologia menstruatiei. Iar aici intra o intreaga serie de manifestari si eufemisme asociate de obicei, in cultura populara, bunului-simt. Femeia cu dismenoree spune „ma doare acolo jos” sau „ma doare burta”, chiar daca nu e tocmai tehnic exact. Sau nu spune „mi-a venit ciclul” sau „sunt la menstruatie”. Ci „sunt pe stop”. Poti trimite un barbat dupa niste pansamente la farmacie, dar nu si dupa absorbante. Ii stirbesti masculinitatea. Ne ascundem tampoanele cand avem musafiri, dar nu am avea nicio problema sa ne vada medicamentele. Per ansamblu, sa ai menstruatie e un fapt biologic rusinos si nu trebuie facut mare caz de el.
Am mai remarcat ceva. Putine femei se refera la vaginul si vulva lor folosind termenii ca atare. Am auzit femei in toata firea pronuntand extrem de vagul „acolo, jos”, ori denumiri infantilizate precum „pasarica”. De ce le e femeilor teama de propria biologie? De ce nu si-o asuma ca atare si simt nevoia sa o impacheteze intr-un ambalaj de parca ar fi ceva culpabil, ceva ce trebuie ascuns per se?
Sa recapitulam: suntem tratate ca bolnave permanent desi, daca suntem, nu suntem decat cateva zile pe luna. Suntem privite ca lipsite de discernamant, fapt ceea ce duce la invalidarea proceselor decizionale sau a opiniilor exprimate. Nu suntem insa tratate de catre societate la fel ca alti bolnavi. Presupusa afectiune ne este strigata si aruncata in fata ca acuza. In alta ordine de idei, femeile nefertile sau care nu au menstruatie nu se bucura nici ele de prea mult respect. Menstruatia e o afectiune in sine din moment ce ne tulbura procesele cognitive, dar de tratat o tratam in spirit de bascalie si hahaiala ieftina.
Acum ce concluzii sa trag? E perceptia sociala una schizoida? Daca da, din ce cauze?
