Memoria selectiva la femei

Dintre toate calitatile deosebite pe care le poseda femeile, se pare ca putine sunt de natura a ne tulbura intr-o asemenea masura si de a ne da peste cap intr-un asemenea hal precum celebra lor „memorie selectiva”. Studiile arata ca, in general, femeile nu prea au o memorie buna. Sincer, nici nu prea vad la ce le-ar folosi din moment ce in general prefera sa desfasoare activitati de rutina in care performantele se obtin mai mult prin rabdare, perseverenta si rezistenta mica la dresaj. Chiar sunt destul de uituce si zapacite, as spune eu, uitand adesea ce s-a intamplat in ultimul episod din telenovela preferata si vizionand-o in reluare fara ca macar sa li se para cunoscuta sau citind cate o carte fara ca dupa aceea sa mai poata spune altceva decat ca le-a placut sau nu.

Bineinteles, lipsa unei capacitati de a memora la o femeie nu trebuie sa ne faca sa credem ca nu exista anumite domenii in care femeile au o tinere de minte demna de conducatoarea unei turme de elefanti. Domeniul in care memoria feminina este cu adevarat admirabila este de regula acela al retinerii tuturor greselilor barbatului, ba chiar al amplificarii si al condimentarii acestor greseli astfel incat sa i le poata scoate pe nas oricand. Daca nu am sti mai bine, am putea crede chiar ca femeile isi petrec viata culegand acele mici povestioare pe care sa ni le poata imputa mai tarziu.

Sa luam, de exemplu, situatia in care barbatul vine obosit de pe la munca, fericit ca a ajuns in sfarsit in mediul confortabil al propriului camin. Vazand starea de relaxare brusca ce l-a cuprins, femeia mustaceste si incepe sa cauta motive sa fie imbufnata pantru a-l scoate din starea de bine. Incepe sa se incrunte si sa se uite chioras, chestie pe care pana la urma si el o sesizeaza, motiv pentru care ii adreseaza ei intrebarea care va da ton scandalului: „Ce ai?”. Ea nu e sigura ce are sau ce o framanta, de aceea trebuie sa mai astepte cateva minute pentru a gasi o formulare potrivita care sa-l scoata din sarite.

De obicei, aceasta incepe prin: „Nu mai suport!”. El, putin contrariat, dar convins ca de data asta macar nu a mai facut nimic rau si stiind sigur ca a fost cuminte toata saptamana, intreaba pe un ton destul de defensiv: „De data asta ce te-a mai apucat?”. Gest fatal! Ar trebui sa stie, ca orice barbat care a trait printre femei, ca vor urma acuze, incepand de la Adam si Eva, de la faptul ca intotdeauna a neglijat-o si a fost nepasator fata de ea, ca pana si cand au fost impreuna la mare el a stat mai mult pe la terase si nu a inteles-o si pe ea care voia mai mult sa se bronzeze, ca intotdeauna este nepasator fata de nevoile ei, ca si atunci cand a preferat sa-si ia masina decat sa-i ia ei blana pe care o visa si ca ea, pur si simplu, nu mai poate trai asa.

El incearca sa-i reaminteasca si momentele frumoase, cum a muncit trei luni pentru a-i lua bicicleta de fitness pe care nu a folosit-o niciodata, cum au mers in toate concediile pe unde a vrut ea, cum au facut Craciunul numai pe la ai ei, toate astea insa nu fac decat sa o aprinda mai tare, parandu-i mai mult niste minciuni sfruntate decat niste fapte reale.

In cele din urma, el se vede nevoit sa recunoasca faptul ca este un magar si sa promita solemn ca va incerca sa se schimbe, chestie care pare sa o mai tempereze oarecum si pe care ea o va tine minte si o va folosi impotriva lui cu prima ocazie. Si cand te gandesti ca totul a pornit de la nenorocita aia de memorie selectiva.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
25 de ani care au redefinit ”good hair day”
OMODA & JAECOO dezvăluie viitorul la Paris
Back to City Chic: intoarcerea in oras, in stil Italian
Kiko
KIKO MILANO MATTE DIARIES LIMITED EDITION
Machiaj fresh de vara (video)
O vitamina din cacao, mai importanta decat penicilina
Obezitatea este cauzata si de mediul in care se traieste
Dieta celor cinci factori
Viata cu diabet – evenimente cu intrare libera, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului
Unghii sanatoase si frumoase