Documentarea acestui articol a fost chinuitoare. A trebuit sa vad vreo 15 minute din X-Factor si sa citesc cateva articole din Libertatea, cel mai constant raportor al scandalului. Ca sa nu mai spun ca, pentru completarea supliciului, intr-unul dintre articole am dat peste consideratiile lui Lucian Mandruta despre subiect, ceea ce m-a facut sa ma gandesc unde as fi putut ajunge cu mintea de la 15 ani si un pic de noroc…
Dupa cum probabil ca stiti, Cheloo, jurat la X-Factor, a starnit furia comunitatii LGBT prin cateva atacuri verbale la adresa unuia dintre concurenti, homosexual declarat. Momentul cel mai agresiv si cel mai des citat in media a fost cel in care Cheloo ii zice respectivului ceva de genul „dispretuiesc tot ce esti, ce reprezinti si tara asta te va trimite acasa.”
Ce mi se pare corect de facut inainte de a mai scrie un rand, e sa fiu cinstit cu mine insumi. Pana spre sfarsitul adolescentei, am trait intr-o lume absolut homofoba. In Romania, daca voiai sa distrugi imaginea cuiva, il acuzai de homosexualitate – cel mai cunoscut caz e al lui Adrian Nastase – insa au existat mult mai multe cazuri, cele mai multe „demascate” prin zvonuri publicate in revista Romania Mare, platforma nationalist-extremista a anilor ’90. Un efect interesant era observabil si in sens invers, adica daca o persoana avea deja o mare simpatie din partea publicului traditional homofob si se afla ca respectiva persoana este gay, publicului nega informatia si o trecea din start la calomnii. Asa s-a intamplat cand fanii Queen au inceput sa afle ca atunci cand Freddy canta „somebody to love” nu se gandea la o femeie: au dat vina pe o conspiratie menita sa le distruga idolul. Sau, la o scara mai mica, atunci cand vedeta locala Ioan Luchian Mihalea a fost gasit ucis, era mai simplu sa crezi intr-un asasinat de sorginte securistoida decat intr-o rafuiala de homosexuali.
Asa se face ca toleranta pe care imi place sa cred ca o am pentru LGBT e una de re-educare, opusa educatiei initiale. Si as minti sa spun ca ea a e un succes complet: undeva in mine exista destule corzi homofobe care, chiar si ingropate, inca mai pot rezona la anumite mesaje.
***
Am urmarit cu atentie ce s-a intamplat la X-Factor si mi se pare ca e un caz de manual despre cum nu se trateaza o problema sensibila. Sunt un vechi fan al Parazitilor si nu mi-e deloc strain faptul ca in albumele lor din ultimii ani nationalismul e tot mai prezent, mesajele xenofobe tot mai directe, iar homofobia ar putea fi patologica daca n-ar fi umbrita de atotputernicul misoginism. Dar n-au cum sa nu-mi fie dragi, pentru ca-i asimiliez intrucatva cu niste pionieri ai luptei pentru libertatea de exprimare. Nu in fata cenzurii de stat, cum se intampla in perioada comunista, ci in fata cenzurii sociologice, cenzurii political-correctness-ului.
Vedeti, una dintre marile greselile pe care le facem, de obicei, e ca asociem nobletea unui principiu cu nobletea celui care il aplica. Ilogic. Daca abolesti pedeapsa cu moartea, o faci nu pentru sfintii mucenici din sinaxar, ci pentru niste infractori de cea mai joasa speta – cei deja condamnati la moarte. Daca sustii libertatea de exprimare, n-o faci pentru ca filosofii existentialisti sa-si poata sustine tezele, o faci pentru ca toata lumea sa poate spune ce gandeste – asumandu-ti posibilitatea ca majoritatea celor care vor vorbi sa spuna prostii.
Nimic nu sintetizeaza mai bine exprimarea libera decat celebra formula atribuita lui Voltaire: „Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apara cu propria-mi viata dreptul tau de a o spune.”
Si, revenind la micul scandal care i-a adus lui Cheloo cateva sute de plangeri la CNA, cred ca pot functiona voltairian in ambele directii: pot sustine dreptul lui Cheloo de a fi homofob, fara sa fiu de acord cu homofobia, sustinand in acelasi timp dreptul concurentului Paolo de a-si promova orientarea sexuala, desi mi-am admis limite in tolerarea homosexualitatii.
Problema e ca, fata de acum 25 de ani, cand homofobia era normala si homosexualitatea ilegala, acum lucrurile sunt fix pe dos: homosexualitatea a devenit legala, homofobia ilegala. Asa incat, tehnic, nici Cheloo nu are dreptul sa fie homofob, si nici eu nu pot sa-l sustin in exercitarea acestui drept.
Ceea ce, dupa cum observati, imi cam strica bucuria libertatii de exprimare.
***
Unul dintre mesajele cele mai eficiente in campaniile de imagine ale comunitatii LGBT este „homosexualitatea nu este o boala si nu este o alegere”. Te nasti asa si trebuie sa te accepti.
Cel putin ciudat mi s-a parut ca nimeni nu si-a pus problema ca nici homofobia s-ar putea sa nu fie o alegere. Uniunea Europeana s-a spalat pe maini de subiect, punand homofobia in aceeasi oala cu rasismul si antisemitismul.
Nu sunt deloc sigur ca asa stau lucrurile. Nu-s deloc convins ca orientarea sexuala e strict instinctiva, dupa cum nu-s convins ca homofobia tine doar de educatie. As vrea sa existe niste studii serioase care sa arate daca repulsia fata de o anume forma de sexualitate poate fi cu adevarat eliminata, sa-mi scot pentru totdeauna din cap gandul ca repulsia fata de un sex e pretul platit pentru atractia catre celalalt.
Studiindu-mi propriul comportament, n-am deloc vesti bune. De exemplu, daca am incercat sa am amici gay, la un moment dat a trebuit sa platesc cu propriul disconfort. Fizic, atunci cand depaseau limitele apropierii; psihic, atunci cand constatam ca orice as fi zis despre ei (de exemplu, ca nu-mi place cum se imbraca sau cum se poarta dupa un pahar in plus), era interpretat nu ca o atitudine fata de o persoana, ci ca un semn de homofobie. Desi, cu mana pe inima, nu era catusi de putin vorba de asta.
***
Sigur, astea pot parea niste ingrijorari de-ale mele lipsite de rost. Judecand la rece, atat Cheloo, cat si Paolo Lagana au castigat imagine, vectorizand o serie de prejudecati din partea comunitatilor pe care le reprezinta – conservatorii homofobi, in primul caz, libertinii LGBT in cel de-al doilea. Iar scandalul a fost unul moderat, intr-o tara cu prea multe subiecte fierbinti pe masa. Insa eu raman cu o tripla dezamagire: sa vad, pe de o parte, ca minoritatea LGBT nu se multumeste cu o sexualitate acceptata, ci vrea s-o transforme intr-o virtute – fiindca Paolo Lagana si-a marketizat orientarea sexuala, a prezentat-o ca pe ceva existential definitoriu, incercand sa transforme un aspect neimportant din punctul de vedere al prestatiei artistice intr-un atu fata de ceilalti concurenti. Pe de alta parte, sa aflu ca un tip pe care il consideram un luptator pentru libera exprimare, Cheloo, taxeaza cu surplus de virulenta alte forme de libera exprimare decat cele proprii. Si, in fine, sa constat a nu stiu oara ca, in ciuda nivelului tot mai ridicat al standardelor de expresie publica, romanii raman niste persoane extrem de radicale, care abia asteapta un pretext victimizator pentru a-si justifica intoleranta, intr-un sens (potop de plangeri la CNA) sau in altul (sutele de mesaje homofobe pe care le gasiti in subsolul oricarui articol sau clip de pe Youtube pe tema asta).
