In ultimii ani, la noi, se remarca o adevarata explozie a numarului de conferinte. Toate lumea le organizeaza, oricine are impresia ca are ceva de comunicat mediului in care isi desfasoara activitatea, ii convoaca pe ceilalti, interesati si nu prea, la seminarii, discutii, sesiuni de intrebari si raspunsuri, conferinte de presa etc. Trebuie sa fim cinstiti: majoritatea conferintelor sunt plictisitoare. Auzi aceleasi teorii rasuflate, iar pentru unele dintre ele se mai platesc si niste preturi exorbitante. Chiar si atunci cand vorbitorul este prezentat ca fiind un meha-super-hiper-ultra-expert in ceva. Despre orice ar fi vorba. De la frecventa bolilor cardio-vasculare intalnite la femeile care stau acasa doi ani in concediu de maternitate, de la problemele de calvitie pana la politicile impuse de FMI. Dar despre altceva vreau eu sa va vorbesc.
La aceste conferinte, oricare le-ar fi natura, fie ca este vorba de chestiuni financiare, de programe guvernamentale, de evolutia online-ului romanesc, ajungi sa distingi, este adevarat, nu de la prima participare, un anumit tip de prezenta feminina. Sa va povestesc despre ce este vorba.
Duduile astea vin ca reprezentante ale companiilor care au facut imprudenta de a le angaja. Ele, teoretic, ar trebui sa invete ceva, sa-si amplifice nivelul de cunostinte, oricum deficitar, din domeniul in care activeaza. S-ar cuveni asadar o atentie maxima. De asemenea, cum unele dintre aceste intruniri sunt gandite ca un eveniment in care faci schimbi de informatii, si ele ar trebui sa adreseze intrebari, sa imbogateasca, cumva, prin prezenta lor, respectiva conferinta. Va redau in ceea ce urmeaza traseul unei dudui de conferinta.
In primul rand, duduia de conferinta nu vine oricum la conferinta, ea se pregateste. Are o agenda unde isi noteaza constiincios zilele in care au loc astfel de evenimente. In dreptul fiecarei zile, deseneaza o steluta aurie. Dupa aceea, jubileaza si rade si bate din palme gandindu-se cate zile va lipsi de la locul de munca in interval de o luna. Cu cat mai multe, cu atat mai bine. Odata trecut acest moment de euforie, duduia de conferinte se gandeste cum sa se prezinte. Nu va ingrijorati, nu va incerca sa afle cat mai multe detalii pentru a fi in tema, nu va incerca sa-si stabileasca o serie de intrebari. Nuu, profanilor! Ea se va intreba, din timp, cum sa se imbrace. Isi va chestiona si colegele si, acestea, invidioase ca ele nu sunt trimise, ii vor da numai sfaturi proaste. Duduia de conferinta are insa nasul ascutit si simte orice e contrafacut in acest domeniu, drept urmare le va ignora.
Dupa ce si-a stabilit vreo cateva variante vestimentare (daca s-a ingrasat 50 de grame trebuie sa aiba alta tinuta pregatita), isi face programare la un cabinet dintr-acela unde alte cucoane isi bat joc de dudui si le mai iau si bani pentru asta.
In fine, vine ziua mult asteptata. Duduia se trezeste emotionata, palmele i se uda intruna. Stie ora de incepere, dar nu ajunge niciodata la timp. I se pare ca numai anonimele si fraierele si persoanele „neimportante” ajung la ora indicata. Vip-urile, duduile care se respecta vin cand au chef. Totusi, nu poate intarzia prea mult, in caz ca s-ar trezi vreun sef mai imun la farmecele ei si la tipul de dres pe care-l poarta ca s-o admonesteze. Odata ajunsa in sala cu pricina, incearca sa-si gaseasca un colt cat mai vizibil. Pentru ca, deh, trebuie vazuta. Nu are nimic de spus, dar nu degeaba s-a aranjat ea atat.
Trebuie mentionat ca exista o subspecie a duduii de conferinta care, chiar si la intalniri formale, prefera sa adopte un ghiveci vestimentar care transmite mesaje contradictorii: adica, sa zicem, sacoul apare si zice „Sunt femeie de afaceri, carierista desteapta, am carte de vizita cu o functie de o importanta covarsitoare mentionata acolo, niciun porc nu ma ma poate trimite la cratita decat daca respectiva cratita e plasata intr-o zona rezidentiala exclusivista, ca nu degeaba am facut eu ASE-ul si un master in comunicare, pe deasupra!â€, iar in timpul asta, cand sacoul tocmai se impusese si eram plin de respect si de pietate, vine Fusta si tipa din toate cusaturile: „Hai, pisi, ne jucam si noi diseara daca tot suntem la Marriot? Au astia aici un tiramisu beton!”. Eu unul recunosc, sunt teribil de derutat de mixtura afaceristico-pitiponceasca si, pana la urma, refuz ambele imposturi. Ca e clar: femeia nu e vreo profesionista nici la locul de munca, dar nici intr-alte aspecte mai placute. Si ma abtin. Cei care nu se abtin, merg de obicei pe mana aleia de jos. Daca intelegeti ce vreau sa spun. Adica, o fusta proasta e de preferat unei afaceriste cretinoide, nu? Si actul e si mai lipsit de urmari pe termen lung. Adica, sa fim seriosi, cat de proasta poate sa fie o partida de sex ratata? Nu mori din atata lucru.
In fine. Duduia de conferinta vine, rade cu toti dintii la toate glumele, oricat de searbade ar fi ele, se hlizeste, se mai muta de pe un picior pe altul. Cand urmeaza intrebarile, fatuca nu are nicio curiozitate. Pare sa fi inteles tot, nimic nu o mira, nimic nu-i gadila neuronii. Are postura unui peste semi-mort intr-un acvariu. Nu va lasati indusi in eroare de aparenta de apatie. Veti vedea cat de vie si de vigilenta este in momentul in care se va apropia de bufetul cu gustari. Nu va ganditi ca se va repezi ca un vultur, ci mai degraba ca un soarece, incercand sa faca totul discret, lipsit de prea mult spectacol. Asta nu inseamna ca „paguba” este mai mica. Mancatul este tacut, dar constant, cu acribie. Nu se poate abtine. Si asa probabil n-a mancat trei zile ca sa incapa in fusta aia.
Ma scuzati, toate astea se numesc networking. Deh, asa sunt eu mai barbar, cateodata si nu inteleg mecanismele prin care se socializeaza in zilele noastre.
