In dezvoltarea normala a copiilor mici exista o perioada denumita generic „a intrebarilor”. In functie de specificul evolutiei intelectuale a fiecaruia, aceasta perioada incepe mai devreme sau mai tarziu si este mai lunga sau mai scurta. In mare masura manifestarea copilului in aceasta perioada mai depinde si de modul in care adultii – si in special cei care se ocupa zilnic de cresterea lui – reactioneaza la curiozitatile sale.
Cel mai adesea se intampla ca, la cateva luni dupa ce incepe sa stapaneasca tot mai bine sensul multor cuvinte si sa se exprime el insusi destul de coerent, copilul sa inceapa sa-si manifeste dorinta de cunoastere. Aceasta manifestare ni se pare exasperanta pentru ca :
– pune intrebari care ni se par fara sens;
– pune intrebari care ne blocheaza si nu stim cum sa inventam un raspuns pe intelesul lui sau uneori descoperim ca nu stim nici noi raspunsul;
– ne surprinde cu intrebari pe teme delicate privind natura, stadiul si modul de manifestare a relatiilor interumane pe care le observa in jurul lui sau le vede la televizor;
– pune o intrebare simpla, la care ne bucuram ca-i putem da cu usurinta un raspuns clar si concis; dar aceasta este doar o impresie, pentru ca el ne nauceste imediat cu un „De ce ?”; ii raspundem cum putem mai clar si la aceasta noua intrebare, el ne asculta cu atentie si apoi vine inca un „De ce ?”… si inca unul, si inca unul, pana ne scoate din toate rabdarile.
Pentru ca atat noi, adultii, cat si copiii sa trecem cu bine de aceasta perioada, trebuie ca noi cei mari sa ne inarmam cu multa rabdare si sa ne punem mintea la munca. Sa ne gandim permanent ca avalansa de intrebari este generata de dorinta de cunoastere pe care o implica dezvoltarea mentala a copilului si sa ne bucuram de aceast lucru. O intrebare, chiar si atunci cand este pusa de multe ori, nu trebuie privita ca pe dorinta lui de a ne enerva, ci ca pe dorinta lui de a fi lamurit si de a-si intipari bine in minte raspunsul sau sensul unor anumite cuvinte.
Daca suntem prea obositi sau nervosi uneori si nu avem rabdare sa-i raspundem, putem incerca sa-l trimitem la altcineva sau sa-l rugam sa ne acorde putin timp de gandire. Aceasta tehnica de evitare nu trebuie insa aplicata foarte des pentru ca cel mic isi va pierde la randul lui rabdarea sau increderea in noi. Cu cat ii raspundem mai clar si mai propmt la intrebari cu atat va fi mai usor sa-l invatam diverse lucruri si cuvinte, iar el va parcurge mai rapid aceasta perioada. Va dobandi astfel incredere atat in noi, cat si in propriile capacitati intelectuale.
O intrebare la care refuzati sa-i raspundeti va fi intotdeauna similara cu un lucru interzis fara explicatii si, cel mai adesea, ii va persista cu atat mai mult in minte. Trebuie deci sa incercati sa gasiti raspunsuri la nivelul lui sau sa ii explicati ca, pentru a putea intelege raspunsul pe care urmeaza sa-l dati, trebuie sa fie mai mare, sa invete mai intai alte notiuni. Incepeti apoi sa-i puneti intrebari ceva mai complicate, la care el nu va sti sa raspunda, dar pentru care sa aveti un raspuns potrivit. Ii veti distrage astfel atentia de la problema initiala si in acelasi timp il veti face sa inteleaga ca etapele cunoasterii trebuie parcurse treptat.
Oricat de greu vi s-ar parea sa faceti fata sirului de intrebari, sa va ganditi mereu ca ele sunt o binecuvantare pentru ca reprezinta nivelul de dezvoltare intelectuala a copilului. Cu cat ii raspundeti mai clar si mai explicit, cu atat mai usor va invata ca, pe viitor, sa-si gaseasca singur raspunsuri la unele intrebari. In plus, in aceasta perioada il puteti invata sa raspunda si el intrebarilor pe care i le puneti pentru a dobandi in acelasi timp incredere in ceea ce l-ati invatat si in propriile capacitati intelectuale.
