Pentru ca am cateva colege la locul de munca, se intampla sa asist la tot felul de discutii – mana cereasca pentru mine – care mai de care mai halucinante. Si bineinteles, filmul o ia razna cel mai puternic, proiectia tremura ca o piftie cand vine vorba de barbati. Ele, de cele mai multe ori, sunt suferinde. Rar mi s-a intamplat sa le vad multumite de partener, viata amoroasa etc. Si daca vreuna ratacita e inca satisfacuta si zambitoare, celelalte au darul sa o „dezmultumeasca” aratandu-i grave probleme acolo unde nu e nimic si lucruri ce se cer imperios rezolvate. La fel, daca vreuna este parasita sau daca e respinsa, atunci nu exista decat o singura varianta: „nu stie ce-a pierdut”.
Au femeile astea o salba de clisee cand vine vorba de decriptat „enigmaticul” comportament masculin de-ti vine sa te muti in Tanzania si sa te acuplezi numai cu localnice care prezinta avantajul ca nu vorbesc aceeasi limba cu tine, deci nu esti fortat sa faci vreun efort pentru a le risipi roiul de elucubratii care le pluteste in jurul capului ca o „aura” formata din muste. Din pacate insa, eu locuiesc in Romania si cel putin la nivel de limbaj, mai mult sau mai putin articulat, asta e adevarat, tot percep mesajele pe care le emiteti. Aveti mai jos o parte din cliseele care va apartin 100 %, sunt printre cele mai frecvente si gasiti si incercarile mele de a sparge misterele aferente lor.
Nu stie ce-a pierdut – poate n-o sti, dar stie exact ceea ce a castigat. Si asta e tot ce conteaza. In plus, daca a decis sa-ti spuna „adio”, are el motivele lui, deci stie. Nu e cazul sa te imbraci in costumul vreunui miracol, vreunei super femei ca sa-i subliniezi lui inferioritatea.
O sa vada el mai tarziu. Ce o sa vada? Pedeapsa divina? Marul lui Newton? Patul lui Procust? Nu o sa vada nimic. Nici nu-l va mai interesa sa vada. Odata plecat, privirea lui e centrata spre viitor, nu spre trecut. Nu spre tine. De-aia a plecat. Pentru ca nu va mai avea chef sa (te) vada.
Ce-o fi vazut la aia? – iarasi o intrebare inutila. Evident, mai multe si mai interesante decat la tine. E clar ca a existat o tentatie, altfel nu pleaca nimeni de la bine spre rau. Decat masochistii, iar asta e o boala mai greu de depistat decat s-ar crede, iar diagnosticul nu e sigur la indemana unei adunaturi de cate frustrate.
Era un bou oricum. Bine ca te-ai scapat de el – asta ma debusoleaza, recunosc. E atat de bine incat respectiva consuma cinci baxuri de servetele pe zi. Asta e prima nedumerire. A doua: oricat de grosier ar suna, ma intreb eu, de ce a stat ea cu un bou? Act de caritate pe care-l regreta acum? Curat-murdara marinimie.
O sa vezi tu, o sa vina in patru labe inapoi – fanteziile astea cu pozitii canine ma induioseaza mereu. Mai ales ca nu se implinesc mai niciodata. De obicei, pa ramane pa. Iar in timpul asta, femeia piersica – daca va fi fiind – se transforma, incetul cu incetul, in smochina, iar ulterior de-a dreptul in muratura. Plus ca mereu sunt usor nedumerit: daca ati da doi bani pe voi inseva, nu v-ati dori un caine batut cu ranga, nu? Se presupune ca-ti doresti alaturi un exemplar cel putin egal cu tine, in niciun caz inferior. Sa fie dorinta de razbunare si de umilire a celuilalt mai puternica decat constiinta propriei valori, decat incercarea de a avea un loc clar in minte in care vreti sa ajungeti si o setare lipsita de ambiguitati a telurilor urmarite? Asa s-ar zice.
Stiu ca intr-unele dintre ele nu credeti nici macar voi. Cu toate astea, nu inceteaza sa ma uimeasca aplecarea spre uzul lor, dupa secole si secole in care si-au dovedit inutilitatea.
