O sa ziceti ca duc o cruciada impotriva lor, a mamicilor si mamicutelor, dar nu am ce face: terenul e mult prea manos si, cand vad un ogor asa usor de destelenit, nu ma pot abtine. Asadar, tot despre mame si despre produsele ejectate din ele.
Stiti cum e: despre noi se spune ca trebuie sa fim putin mai frumosi decat dracu. Vorba asta imi convine si mi se pare fireasca. Pe terenul de vanatoare, n-ai ce face cu pudra de nas si rujul din poseta. Ai nevoie de alte arme si ele nu tin cont deloc de criteriul estetic. La ele, e altfel. E ultima lor reduta, e ceea ce le propulseaza si gasesc firesc, intrucatva, efortul lor e a sta bine la capitolul asta mai ales ca este un atu cu termen de valabilitate limitat. Femeia expira. Iar sarcina si maternitatea nu fac decat sa grabeasca alterarea. Gandind in termeni de eficienta, natura iarasi a aranjat excelent lucrurile. Post partum, femeia isi indreapta preocuparile pentru frumos catre alta zona: plodul. Daca inainte, cand era intrebata, raspundea ipocrit: „Nu ma intereseaza ce e, eu il iubesc oricum, sanatos sa fie”, dupa nastere, brusc o intereseaza si altceva: sa fie frumos plodul. Sa se minuneze lumea pe strada, sa intoarca oamenii capul la piata, sa scuipe toate babele pe el ca sa nu-l „deoache”.
Sigur asta nu ar impiedica bunul mers al societatii si nici nu ar vicia atmosfera cu conditia sa nu se intample urmatoarele:
1. Femeia sa nu fie lipsita de simtul ridicolului. Sa priceapa ca privirea ei de mama ar putea polei cu sclipici si o cartita, dar asta nu inseamna ca animalul ala e vreun adonis si ca trebuie postate 142334 poze cu el pe Facebook si nici omenirea nu trebuie deranjata sa dea like pentru o cartita. Ca ea il vede frumos e una, ca incearca sa smulga exclamatii de admiratie de la restul muritorilor e altceva.
2. Femeia sa nu creada ca poate face un fotomodel dintr-o creatura care baleste, se uita crucis si nu are par decat pe alocuri. Exista moda asta: dupa mania scolilor de fotomodele pentru adolescente obeze si cu cosuri care impanzisera piata prin anii ’90, profitand si scotand bani frumusei de pe urma unor toante cu probleme de perceptie a realitatii si a unei corecte evaluari a propriei imagini, acum au aparut scolile pentru copii. Adolescentele urate din anii 90 au devenit mame intre timp si cineva a avut minunata idee de a profita a doua oara de pe urma lor. Asa cum nu au fost in stare sa se vada pe sine cum trebuie si s-au visat pe podiumuri la Paris si pozand pentru pictoriale pentru reviste glossy, asa nu sunt acum in stare sa deosebeasca un armasar de un catar rapciugos sau, dupa caz, o rata urata de o lebada.
Stiu ca exista cliseul ala tampit si extrem de tolerant, probabil tot un produs monstruos al gandirii corect politice, care spune ca toti copiii sunt frumosi. Am noutati mari pentru voi: 90% dintre ei sunt urati. Hidosi. Sau doar banali, mediocri. Estetic, vorbind. Ca-i iubiti, ca-i ingrijiti – e si firesc, e instinctul de perpetuare a speciei care va dicteaza asta. Dar specia supravietuieste si fara estetic. Nu e cazul sa amestecam categoriile. Asa cum nici adultii nu sunt atractivi decat intr-un procent foarte mic, si copiii urmeaza acelasi trend.
Mamica-mamitica, incapabila de o analiza realista, isi imagineaza mereu, fara vreun suport real, ca ai altora pot fi urati, al ei, niciodata! Si asa ajunge sa se ridiculizeze pe ea si pe propria progenitura participand la tot felul de actiuni si evenimente destinate celor cu care natura a fost darnica din punct de vedere fizic. Colegele mele priveau recent un numar de fotografii de la o asa-zisa prezentare de moda organizata de un magazin de fite pentru copii. Clientele fidele fusesera invitate sa-si „imprumute” copiii pe post de modele. Din punct de vedere al business-ului, jos palaria! Au tintit un punct sensibil pentru a-si fideliza clientele. Deci, miscarea a fost una eficienta. Revenind la fotografii: din zece copii, unul intrunea caracteristice unei asemenea „misiuni”. Mamicile-mamitici – mandre nevoie mare. Mai aveau putin si plesneau in poze fara sa-si dea seama ca gresesc de doua ori: in primul rand, fata de copiii lor pe care ii expun ironiei publice si carora, daca atitudinea aceasta continua, le dezvolta false asteptari, evoluand in adulti care nu se pot evalua corect, conform realitatii, si, in al doilea rand, fata de ele insele (nu va razbunati propriile asteptari neimplinite inoculandu-le vise nerealizabile odraslelor voastre).
