Voi va certati cu voi? Eu o fac adesea. Cu aceeasi aprindere si temperatura cu care o fac si cu ceilalti, fericitii din juru-mi. Si mai cred si ca e benefic obiceiul asta. Sanatos, te scapa de autosuficienta si de penibilul aferent. Ma coboara din inaltimile la care ma cocot uneori fara merite. Daca tot am pile… Si cine sa ma conteste mai bine ca mine? Nu exista protestatar mai eficient si e si firesc. Imi stiu doar toate punctele slabe.
Insa despre un alt soi de galceava voiam eu sa va vorbesc. Si anume despre anumite situatii care, desi isi tipa contradictiile din toate cusaturile, nu opresc niciun trecator si toata lumea isi vede netulburata de treaba mai departe. Daca tot suntem in Saptamana Mare, hai sa ma mentin, in linii cat se poate de largi insa, in tematica aferenta. Nu dau verdicte, doar pun intrebari, mai ales ca o fac acum cu detasarea celui neimplicat, a observatorului. Poate acum sunteti mai dispusi decat de obicei sa rumegati la ele.
Vad la credinciosii din jurul meu urmatorul fenomen: fac in ei casa buna anumite mariaje pe care le credeam extrem de improbabile. Iata cateva dintre ele.
Mariajul horoscop – crestinism. Zic „crestinism” pentru ca nu cred ca e limitat la ortodocsi. Oare cum s-au cunoscut cele doua? Si cine le-a mintit ca au ceva in comun? Cum se impaca stelele si presupusa lor influenta asupra destinului/ personalitatii cu omul care, zice-se, trebuie sa urmeze modelul christic in toate, chinuindu-se sa-i copieze exemplul?
Mariajul reincarnare – crestinism. Cum se poate impaca miracolul resurectiei cu calatoritul prin diverse intrupari, in diferite stari? Cum poti astepta „judecata de apoi” si crede, fara sa clipesti, c-ai fost ba pietroi, ba capra de munte, ba negustor de oua de prepelita in nenumaratele existente anterioare?
Mariajul mers la vrajitoare/ghicitoare – crestinism. Nu va incruntati, nu va uitati urat, nici nu pretindeti ca n-ati auzit, nu stiti, nu cunoasteti. Ca, daca ar fi asa, n-ar fi ziarele pline de anunturi si nu si-ar ridica nici nenumaratele fiice ale mamei Omida atatea palate. Iar daca nu e vorba de mers la „profesioniste” – adica la persoane care din asta traiesc si care conditioneaza actul „ghicirii” de achitarea unei anumite sume de bani, sigur aveti vreo ruda, vecina, cunostinta care se „pricepe la ghicit”. Ca sa nu mai vorbesc de stupizenia pseudo-opozitiei magie alba-magie neagra. Nu exista asa ceva in crestinism. Aici, toate pisicile (sic!) sunt negre, indiferent de momentul zilei. Apoi, sa ridice mana cine n-a dat niciodata in carti.
Sa mai pomenesc si micile superstitii: am varsat sarea, mi-a taiat calea pisica, am spart oglinda, scuipatul in san, pasii facuti inapoi, busuiocul de sub perna etc. Toate astea intra sub caciula atotcuprinzatoare a sincretismului. Fenomen usor de inteles in mediul rural si la populatia scolarizata precar, de neinteles in rest. Crestina din voi n-o trage de maneca pe care care tocmai intoarce ceasca de cafea si se holbeaza in desenele zatului?
La fel cum, dupa cum bine observa o prietena, daca esti crestin, nu mai poti crede si-n darwinism si vice-versa. In chestiunile astea, imi pare rau, dar nu exista plan B, plan de rezerva. Ori crezi ca esti creatia divinitatii, ivita din nimic, ori crezi ca te cobori din maimutele lui Darwim. Tertium non datur.
Nu indic o cale. Ci invit doar la scoaterea fundului dintr-una dintre luntri. De data asta, capra si varza chiar sunt ireconciliabile.
Ca, zice-se, nu poti sluji la doi stapani odata. Iar asta e o lege cu care pana si eu sunt de acord.
