S-a tot discutat despre contraceptia medicamentoasa la barbati. In discutii pur ipotetice, “ati lua medicamente, daca acestea ar exista si s-ar dovedi eficiente, pentru a evita o sarcina nedorita?”, majoritatea cunoscutilor mei de sex masculin m-au privit cu circumspectie, in cel mai fericit caz.
Contraceptia a cazut, in mod traditional, in sarcina femeilor din mai multe cauze. Exista o evidenta de ordin fizic, ce nu poate fi negata: femeia ramane insarcinata. Corpul ce-i apartine e cel purtator de sarcina. Asa ca pare logic ca ea sa fie cea interesata prioritar de ce se-ntampla cu el si sa decida in mod activ in aceste chestiuni.
Totusi, la actul sexual participa doi oameni. Contraceptia este – daca-mi permiteti exprimarea pragmatica – pretul pe care-l platim ca sa avem parte de-o experienta sexuala confortabila si din punct de vedere psihic. Amandoi.
Intrebarea de ordin etic pe care o ridic este urmatoarea: este drept ca doar femeia sa suporte costurile unei experiente erotice la care participa amandoi? Cand spun costuri, nu ma refer la pretul din farmacie evident, ci la numeroasele riscuri inca legate de anticonceptionale (ati vazut ce s-a intamplat cu Diane 35, de pilda), carora le adaug si responsabilitatea in sine, constientizarea faptului ca trebuie sa iei acea pilula, in anumite conditii, dresarea in acest sens, introducerea medicamentului in viata noastra zilnica.
Unii vor spune “din moment ce vulnerabila este femeia, este firesc ca ea sa fie care se protejeaza”. Poate. Dar prin pastrarea unei sarcini nedorite de catre celalalt, prin ignorarea punctului lui de vedere, barbatul ajunge si el intr-o pozitie de vulnerabilitate. Femeia care decide sa pastreze o sarcina are instrumente legale la dispozitie pentru care barbatul este fortat sa-si asume, macar partial, cresterea unui copil. Nu discut acum cat de morala este o astfel de alegere: aceea de a-i impune unui barbat un copil pe care nu si-l doreste din start pentru ca as deschide o cutie a Pandorei, iar o voce contestatara mi-ar putea pune intrebarea cea mai previzibila dintre toate: “Cat de moral este un avort?”. Asadar, noi suntem vulnerabile prin aparitia sarcinii si eventuala ei ducere la termen. Ei devin vulnerabili post partum. Si atunci lamaia isi poate gasi drept locas de stoarcere un nas masculin: “Cine te-a pus sa nu te protejezi? De ce n-ai fost atent?”.
Perspectiva „Cine este mai afectat de o eventuala sarcina?“ mi se pare asadar una paguboasa si nu vad o concluzie universal valabila. Pe de alta parte, mi se pare esential ca si barbatii sa fie responsabilizati in privinta contraceptiei desi multe femei vor prefera in continuare sa duca singure povara dozelor hormonale. Unele o vor face in virtutea inertiei si a obisnuintei, o parte din convingere ca asa e firesc, iar altele tocmai pentru ca nu au incredere in parteneri si prefera sa nu isi trimita ovulul la intalnire cu un spermatozoid intr-un blind date mult prea riscant.
Voi? Ati abordat vreodata tema asta cu partenerii vostri?
