Ati vazut titlul, credeti ca stiu deja despre ce o sa scriu. Singura voastra curiozitate e de care parte a baricadei ma voi fi situand: o fi de-ala de nu vrea ca femeile sa nasca prin cezariana, o fi vreun fanatic al nasterilor naturale? Despre voi inseva, fiecare, n-aveti dubii. Va stiti deja tabara: cezariana sau vagin.
O sa incerc totusi sa va scot din previzibilul unei discutii pe care sigur ati mai purtat-o si probabil c-o s-o mai purtati. O sa incerc sa imi pun, alaturi de voi, cateva intrebari de bun simt.
Mai intai, despre mine, ca sa fac o legatura cu ce scriam saptamanile trecute, pot sa va spun ca sunt bucuros daca ajungeti in fata acestei decizii. Cata vreme va asumati decizia de a deveni mame, sunteti suficient de curajoase.
Am putea enumera avantaje si dezavantaje aferente ambelor variante. La final, imi veti spune oricum ca nu sunt eu femeia, ca n-o sa ma doara pe mine in locul ei, ca in acea poveste din 1001 de nopti, si e bine ca e asa.
Cezariana sau nu, ramane de la bun inceput alegerea voastra.
Sau, cel putin, asa va place sa credeti.
Inainte de discutia propriu-zisa, ca sa nu ziceti despre mine ca umblu cu cioara vopsita, as marturisi ca, din motive care tin strict de educatia familiala, as fi in tabara nasterilor naturale. Dar, insist, nu scriu acest text incercand sa va conving de ceva sau de altceva. Ci doar pentru a constata unele lucruri.
M-a inspirat un articol publicat zilele trecute pe hotnews, pe care va invit sa-l cititi aici, mai ales daca sunteti amatoare de detalii ginecologice.
Mai intai, m-a surprins sa aflu ca exista o recomandare a Organizatiei Mondiale a Sanatatii privind procentul de cezariene. Undeva la 10 la suta, zice articolul, ceea ce de la bun inceput e ciudat, pentru ca statisticile pe care le-am putut gasi indica in Europa rapoarte intre 14% cezariene (in tarile nordice) si pana la peste 40 la suta (Italia, de exemplu, dar si Romania). America, pe la mijloc, vreo 30 la suta.
Intuitiv, empiric, puteam spune ca asa stau lucrurile. Despre tarile nordice stiam, din relatarile prietenilor, ca nu accepta nasterea prin cezariana ca alegere, ci doar ca necesitate medicala. Despre Romania, aveam o banuiala in acest sens.
Statistica nu e separata pe urban-rural, dar presupun ca, daca la nivel national avem 41,2 la suta din nasteri prin cezariana, procentul in orasele mari e spre dublu. Ceea ce se potriveste la fix cu ce am putut observa in jurul meu, in ultimii ani. La tara, conservatorismul, dar si lipsa banilor, probabil ca trag statistica spre nivelul nordicilor. In lipsa unei statistici la nivel national, ma autoconsolez cu un raport din Italia (cu care ne asemanam la nivel de procent global), unde unele clinici private au raportat o incidenta a cezarienelor de aproape 90 la suta.
Asta presupun ca e situatia la noi. Insa un studiu din Marea Britanie arata ca nu exista o relatie directa intre clasa sociala si felul nasterii. Dubios.
Si mai dubios e ca, vedeti, Romania, o tara in care lumea e indeobste nemultumita de sistemul sanitar si prefera sa fuga de tot ce inseamna spital, se inghesuie totusi sa mearga pe mana chirurgiei, in defavoarea variantei naturale, desi aceasta presupune mai putine riscuri si mai putina refacere.
E clar: nici sistemul medical, nici conditiile medicale ale viitoarei mamici nu explica discrepantele. Ele nu pot diferi atat de mult de la un stat la altul. Deosebirile nu sunt date de medici, de spitale, de afectiuni, ci de liber arbitru, de interventiile chirurgicale la alegere.
Dar cine alege?
Pentru ca, daca alegerea e cu adevarat a mamei, atunci ajung la o problema si mai mare: cum poate diferi procentul in asemenea masura intre o natiune si alta, intre o zona si alta? Sa fie chiar atat de diferite femeile dintr-un oras norvegian fata de cele dintr-un cartier al Romei, asa incat intr-o parte sa avem o cezariana la 10 nasteri, iar in cealalta situatia sa fie exact pe dos?
Din punctul meu de vedere, cand apar astfel de diferente intr-un tablou sociologic, nu mai poate fi vorba de medicina, ci de marketing, de manipulare. Ceea ce nu m-ar deranja, pana la urma: sunt invatat sa fiu obiect al manipularii, nu ma mint singur ca as putea sa traiesc intr-o lume a intentiilor sincere. Insa nu-mi place deloc gandul ca obiectul ei ar putea fi un copil. Poate chiar al meu.
