„Liceu, cimitir al tineretii mele”, zicea Bacovia, fara sa banuiasca, tristul, ca din cimitirul tineretii poti ajunge direct la circa de politie.
Azi de dimineata, cand oamenii legii – ce-mi place expresia asta! – au inceput sa salte elevi din usa liceului, pentru a-i aduce mai aproape de preocuparile lor comune, banii si sutienele, mi-am dat seama cat de invechite au devenit bancurile cu politisti. Politistii de azi nu mai fenteaza scoala; o ancheteaza de-a dreptul.
Despre bacalaureat sa scriu si eu, mi-am spus. Cum era subiectul al II-lea la limba romana? Scrie un text de tip argumentativ despre… Despre ce?
Despre „perlele” elevilor, subiect care refuza sa se invecheasca, as putea sa scriu. Cea mai mare placere a romanului e sa rada de prosti. De-aici, probabil, si pasiunea dezvoltata de unele publicatii de mare respiratie intelectuala, gen Can-Can sau Libertatea, pentru astfel de exemple de prostie servite pe tava. Dar ce sa scriu despre ele? Caut pe google si observ cum, coplesiti de importanta educatiei nationale, jurnalistii isi incep articolele despre perle cu expresii precum „profesorii (…) s-au distrat copios cand au corectat…” (hotnews) sau „profesorii s-au distrat teribil cand au inceput corectarea…” (jurnalul.ro) Ma apuca gandurile: de ce s-au distrat profesorii? Un profesor pe care-l distreaza prostia elevului e ca un doctor pe care-l amuza esecul operatiei. Eu, daca as mai fi fost ziarist, as fi cerut sanctionarea celui care s-a distrat pe seama perlelor. Sau poate ca profesorii nu s-au distrat, era doar o expresie nejustificata, cum se folosesc adesea prin ziare…
Si mintea ma duce la altceva: de ce perle? De ce nu prezinta ziarele un elev care a rezolvat cu ingeniozitate o problema de analiza matematica? De ce discutam despre nefericitul absolvent care a scris ca modelul sau in viata este Gigi Becali, de ce nu incercam sa stabilim impreuna daca F este sau nu o primitiva a lui f?
As putea sa scriu despre copiat. Dar am mai scris si anul trecut aici. Raman la parerea de atunci: inca de cand te obliga sa memorezi ceva, sistemul de invatamant din Romania te face copiator, te face plagiator. Diferenta intre cel care scrie din memorie ce a spus cutare si cel care se ajuta de o fituica pentru a face acelasi lucru e doar de metoda.
Ma intorc la Gigi Becali, Catalin Botezatu, Daniela Crudu, Oana Zavoranu – diverse personaje pe care elevii le-au citat drept modele in viata. Aici n-a mai fost pe copiate si uite ce-a iesit! As putea sa scriu despre asta, dar am o problema: nu stiu nici pana acum cine mi-ar fi putut fi model in viata. Sau de ce. Arghezi? Ar insemna sa ma calugaresc cat de curand. Marin Preda, si sa mor de beat? Nichita Stanescu, si sa fiu un curvar? Regele Carol, si sa il urasc pe tata ca nu m-a facut print?
As putea sa scriu despre subiecte. Cine dracului le alege, de atatia ani, de iese mereu cu scandal? Dar ele sunt facute dupa chipul si asemanarea unei programe tampe, care a pierdut contactul cu realiatea. Limba romana in liceu inseamna sa studiezi o droaie de autori minori si inutili, tratandu-i cu aceeasi importanta ca pe cei cativa scriitori adevarati pe care i-a produs natiunea. Si sa nu-l uitam pe Eminescu, desigur. Gramatica nu se studiaza in liceu, decat daca esti la filologie. Presupunand ca ai apucat sa inveti toate regulile de ortografie in gimnaziu, ai sanse mari sa le uiti pana dai bacul, prea preocupat de stilistica lui Negruzzi sau personajele lui Sadoveanu.
Sigur, te poti afirma la capitolul limbi straine. Ce-ai facut? Engleza, franceza? Foarte bine. O sa-ti foloseasca doar ca sa citesti instructiunile de folosire a samponului. Si-o sa-ti para rau, cand o sa vrei sa emigrezi, ca n-ai invatat suedeza, norvegiana sau olandeza, rusa, chineza sau araba.
Paroles, paroles, vorba cantecului, dar nu ne opreste nimeni sa iubim profilul real. Stiti ca exista examen scris la chimie? Sau la fizica? E ca si cum ar fi examen scris la educatie fizica, din punctul meu de vedere. Descrieti miscarea antebratului in aer atunci cand efectuati o aruncare cu mingea. Termenul „bacalaureat” si varianta alintata „bac” sunt frantuzesti. In Franta, ai cel putin un proiect de sustinut. Daca dai bac-ul la chimie sau fizica, vei avea proba practica. La noi, importanta e sa ai baza teoretica. Practica nu-si are rost.
Da, as putea sa scriu ca suntem o tara de prosti. Sub 50 la suta promovabilitate in ultimii ani. Uite, americanii, la GED-ul lor, care ar fi aproximativ echivalentul bac-ului nostru, au aproape 90 la suta promovati. Aia da, popor destept, de-aia conduc lumea. Dar subiectele stiti cum sunt? Cam asa: Sample Test Questions. Vedeti, matematica e suficienta atunci cand stii sa-ti numeri banii din cont. Simple, dar extrem de aplicate. Cam cat sa convinga un angajator ca te descurci, ca pricepi. Asta ar trebui sa fie rolul bacului. In rest, daca vrei facultate, pui mana pe carte. Ce vreau sa spun e ca nu tinerii lor sunt mai cu mot decat ai nostri, pentru ca dau raspunsurile corecte si promoveaza. Statul lor e un pic mai pragmatic, pentru ca stie sa puna intrebarile.
In concluzie, nu stiu despre ce sa scriu anume. Nu-s atat de viteaz ca alti colegi publicisti incat sa dau cu toporul ba in elevi, ba in profesori. Nu ca n-ar fi motive. Ci pentru ca nu-mi vine. Spiru Haret, cand s-a apucat sa creeze de la zero un sistem de invatamant – unul care chiar a functionat – nu cred ca a inceput plangandu-se cat de analfabet e romanul, cat de corupt e sistemul, cat de nedreapta e relatia carte-succes. Probabil ca sistemul de invatamant romanesc s-ar putea reinventa pe sine insusi si nu cred ca e nevoie de mai mult de un om pentru a face asta. Un Raed Arafat, care intarzie sa apara.
Poate o fi fost vreunul dintre elevi care sa-l treaca pe fondatorul SMURD la modele pentru viata, nu?
