Cred ca la un moment dat suferinta asta mea a inceput sa se vada sau poate eu inconstient am inceput sa caut altceva. Cert este ca la un moment dat am inceput sa am acele discutii care imi lipseau de acasa, cu un prieten la randul lui insurat. Incet, incet povestile noastre s-au transformat in intalniri…iar intalnirile in povesti scurte de dragoste. Abea asteptam sa ne vedem, am inceput iar sa rad, sa ma simt iubita si dorita, fericita.
Nu ne ceream mai mult decat puteam oferi, scurte intalniri de dragoste furate sau intalniri in care doar stateam imbratisati si ne povesteam ziua. Ne faceam mici cadouri: ne scriam poezii sau ne ofeream bomboane 🙂 Ce copliraii! Timpul capatase alta valoare. Am inceput sa cred ca se mai poate si altfel. Imi doream sa fiu fericita dar, nu intr-o „cutie de chibrituri”.
In anul acela tatal meu a murit subit. M-am trezit si am realizat cat de scurta este viata asta si cati ani, mi-am pierdut incercand sa stau intr-o relatie in care nu eram fericita, nu ma mai simteam iubita si in care murisem zi de zi, cate putin. M-am hotarat sa rup relatia mea de adulter cu Radu si sa divortez. Soc! :-)) Am vorbit cu sotul meu (care nu intelegea ce se intampla). I-am spus ca divortez si ca de un an de zile l-am inselat si ca nu mi-se pare nici normal, nici corect sa continuam.
Daca ma intrebati acum, cred ca Radu a fost „prietenul” meu care m-a ajutat sa trec „puntea”, sa imi aduca aminte cat de bine e sa te simti iubit. Nu am mai avut pana la el relatii „duble” si nici dupa. El a ramas in relatia lui desi nu este fericit. Eu intre timp m-am casatorit cu un alt barbat si am doi copii si ma simt iubita.”