O specie necunoscuta: sexologul

Daca psihologul incepe sa-si faca timid aparitia in randurile noastre, sexologul mai are de asteptat. Sincera sa fiu, nu cunosc nicio persoana care sa fi apelat la serviciile unui astfel de specialist. In societatea romaneasca, din pacate, prezenta sa este una trecatoare, tine mai mult de monden, cancan si de talk-show-uri, iar cei care si-au adjucat un astfel de titlu, inundand cu sfaturile lor spatiul media, nu prea fac cinste meseriei. Nu este suficienta o aparenta de persoana deschisa, gata sa abordeze subiecte considerate tabu pentru a te numi sexolog. Si nici glumitele, mai mult sau mai putin porcoase, nu m-ar incuraja sa apelez la ei, in caz de nevoie.

Femei care au simulat placerea toata viata si nu mai vor s-o faca, femei frigide, ejaculatori precoce, cupluri care nu mai vorbesc o limba comuna in asternuturi, cu totii bat, sau ar bate daca ar avea unde, la usa sexologului. De ce o fac? Ce se intampla in aceste cabinete?

In primul rand, o fac pentru ca, in civilizatia noastra inca impregnata de morala iudeo-crestinismului, nu se vorbeste liber despre sex. Sa accepti sa-ti dezvalui aspectele cele mai intime ale corpului este resimtit ca fiind ceva tulburator. Si, in fine, pentru ca, in afara de confidentele prietenilor intimi, de cateva lecturi, nu prea stim nimic sau stim foarte putine.

Sexologia este o disciplina foarte recenta. Terapiile in acest domeniu pot fi realizate de doua categorii de specialisti: fie medici generalisti sau medici specializati in endocrinologie, psihiatrie, ginecologie etc, fie psihoterapeuti. Prima categorie nu are, de obicei, formare in psihoterapie si, pentru a ajunge sa stapaneasca aceasta tehnica, trebuie sa urmeze cursuri in institute private, dupa educatia universitara, sau sa se asocieze unui psihoterapeut. Cea de-a doua categorie nu a urmat studii medicale. Pot fi foarte buni psihologi, dar sa fie slab pregatiti in ceea ce priveste problemele functionale.

Un sexolog serios, trebuie sa v-o spun, va insista pe realizarea unui examen medical aprofundat inainte de a se recurge la orice tip de terapie. Numai astfel se va putea scoate din calcul eventualitatea existentei unui factor de patologie pana in acel moment neobservat si care ar putea fi responsabil pentru dificultatile de ordin sexual. Abia dupa efectuarea unui set de analize, se va putea trece la terapia propriu-zisa, iar aceasta poate imbraca tot atatea forme cati terapeuti sau pacienti.

De multe ori, sursa problemelor sta intr-un blocaj afectiv sau psihologic. Avem un set de pareri preconcepute despre ceea ce inseamna placerea si sexul, pareri strans legate de mediul in care am evoluat si de educatia pe care am primit-o. Sexologul ne poate ajuta in schimbarea de mentalitate sau ne poate da sfaturi dintre cele mai concrete. Exista barbati care-si imagineaza, de pilda, ca penisul este singurul instrument pe care-l pot folosi pentru a provoca placere unei femei. Sexologul le poate arata o harta a zonelor erogene, ii poate sfatui in legatura cu modul in care se mangaie sexul unei femei.

Uneori insa cuvintele nu sunt de ajuns pentru a debloca un corp inchistat. Se pot face si exercitii fizice, exercitii de relaxare. O femeie poate invata ca un orgasm reclama o pozitie activa, in care ea isi poate folosi bazinul si corpul in ansamblu, invatand sa se miste intr-o maniera sincronizata cu respiratia. Uneori, se poate face apel si la masaj. Si acesta ajuta la decrispare, la descoperirea zonelor sensibile, la spargerea unei carapace, la abandonarea pozitiei de defensiva de care multe femei se cramponeaza, la sporirea increderii si acceptarea faptului ca, in pat, de multe ori, trebuie sa ne abandonam, sa ne lasam purtate, fara sa opunem rezistenta.
In unele cazuri, oricat de amuzant ar parea, sexologul da si teme pentru acasa: mici sedinte de contractare a vaginului, mangaieri si masaje pentru partener etc. Uneori, de la sexolog, drumul pacientului poate continua la psihoterapeutul clasic, pentru ca problemele sunt de multe ori ale sufletului si nu ale corpului, avand radacini adanci.

Cam acestea ar fi coordonatele intre care se deruleaza o sedinta normala, ce se imparte intre dialog, psihoterapie, exercitii si educatie sexuala. Au fost insa cazuri cand terapia a luat-o pe pante mai putin ortodoxe. O ancheta desfasurata in Statele Unite ale Americii a scos la iveala faptul ca 10% dintre sexologi trec la fapte dintre cele mai concrete.

Astfel se naste intrebarea: pana unde poate merge un terapeut in intimitatea pacientilor? Din ce moment se poate vorbi de abuz sau chiar de viol? Data fiind noutatea acestei branse si lipsa unei proceduri clare, dezbaterea este departe de a fi incheiata. Se impune insa o clarificare deontologica care sa ajute pacientul sa se descurce in acest hatis al multitudinii de practici, sa faca diferenta intre terapeutii integri si potentialii abuzatori. In absenta unui cod etic unic, oricine apeleaza la serviciile unui sexolog se afla pus in fata unei dificultati: trebuie sa distinga intre un act abuziv, intruziv si un exercitiu menit sa duca la rezolvarea blocajelor corporale.

In primul rand, trebuie stiut ca niciun sexolog serios nu va pretinde pacientului sa se dezbrace. Nuditatea nu face parte din practica terapeutica. Practica trebuie sa ramana in granitele medicinei si nu trebuie sa aiba nicio conotatie erotica.