fbpx

„Cum v-ati petrecut vacanta?”

Am intrat zilele aceastea intr-un supermarket si am ramas uimita de cata lume se inghesuia la raionul de rechizite. Parinti care umpleau carucioare imense, bunici ce nu intelegeau ce doreste copilul de langa ei cand le spune ca trebuie sa caute un „marker”, tanci galagiosi care vociferau si tipau la mamici ca vor caiete cu Harry Potter… un vacarm infernal. Mi-am amintit ca… se apropie inceputul de an scolar.

Este uimitor cum se schimba reperele de timp odata cu varsta. Pentru mine, acum ca a trecut perioada concediilor, urmatorul eveniment major pentru care se vor face pregatiri febrile este Craciunul. M-am trezit uitindu-ma ciudat la toti oamenii acestia pentru care ceva important este pe cale sa se intample si intrebindu-ma cum de am uitat de inceputul de an scolar… Doar nu a trecut atat de mult timp de cand cautam si eu prin librarii dupa manuale, carioci si ghozdan, nu?

Citeste si:  O expoziÅ£ie de artă contemporană româno-austriacă va fi vernisată joi la Viena

M-am surprins fiind contrariata ca se intampla ceva la care nu mai iau parte; ca trece pe langa mine un lucru care nu de mult insemna o bucatica importanta din viata mea si care acum ma ocoleste; m-am simtit data de-o parte, inlocuita, dispensabila…. va sa zica scoala va fi la fel si fara mine, profesorii mei vor astepta alti elevi – dintre care unii le vor fi mai simpatici decat le-am fost eu – alte generatii vor da BAC-ul, vor merge la facultate, vor crede ca pot schimba lumea, isi vor lua licenta si apoi, dupa un timp… la fel ca mine acum, vor privi si le vor parea stranii omuletii aceia vibrind de emotia inceputului de an care cred ca nu li s-a mai intamplat si altora inainte asa nazdravanie.

Citeste si:  Noi tensiuni in destinul Dianei

Mai tineti minte prima tema la Limba Romana? „Cum v-ati petrecut vacanta?”. Poate ca era un mod de a ne obisnui cu rapoartele si concluziile care ni se cer acum, cand ne aflam in campul muncii… sau poate, mai important, era un mod de a ne obliga sa privim tot timpul in urma si sa supunem criticii ceea ce am facut, sa valorizam viitorul extragind din trecut termenii de comparatie – si cand te gandesti ca era o banala compunere…
Va intreb si eu acum, ca v-ati intors la serviciu: Cum v-ati petrecut vacanta?

Si nu conteaza daca a fost la mare sau la munte, pe plaiuri mioritice ori in tinuturi exotice… Intrebarea este cum si daca v-ati bucurat de ea! Acum nu ne mai obliga nimeni sa rupem o foaie de caiet si sa insiram amintiri de concediu, deci ar trebui sa facem acest lucru din proprie initiativa. De ce? Pentru ca astfel ne vom da seama daca ne-am acordat atentia cuvenita si in aceasta vara, daca nu cumva am neglijat ceea ce ar trebui sa fie prioritate, daca am trait sau daca doar am asteptat sa mai treaca un anotimp sau, pur si simplu…

…de dragul de a fi din nou scolari pentru un ceas!

3 Comentarii
  1. Mda… Mi-am petrecut vacanta minunat – ceea ce nu as putea spune despre vacantele din ultimii 3 ani; anul acesta chiar ma hotarasem sa simt ca am concediu si, intr-adevar, este minunat sa simti ca ai ce raspunde la intrebarea din titlul tau

  2. Hmmm…frumoasa idee. Doar ca vacanta mea a fost prea scurta si a trecut deja prea mult de atunci, dar ( in cateva cuvinte) : am fost la mare, m-am bucurat de timp cu copilul meu, de soare, de apa si plimbari relaxante.

Lasă un răspuns la andreea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.