fbpx

Hell – Sunt o japita si scriu

Nu mi se pare ca Lolita Pille ar avea ceva de spus. Iar putinele lucruri pe care reuseste sa le spuna pana la urma nu sunt decat niste bolboroseli. Lolita Pille regurgiteaza, amuzant e insa ca-si inchipuie ca stie sa cante.

„Hell” a aparut la Grasset in 2003, iar pe piata romaneasca in 2005, dar nu va ingrijorati, o gasiti cu usurinta in librarii. Romanul de 218 pagini, publicat de Pandora M, are o intriga ce nu prezinta mare interes. Este o carte plasata in randul tinerei generatii pariziene, a celor ce se pot numi pasari de noapte, a celor ce degusta in fiecare zi experiente asa-zis ultime, de mare risc toxic. In fine, este o carte despre tinerii rebeli, bogati, bine imbracati, despre petrecerile lor in „crasme” de lux pe care nu le parasesc decat pentru a-si trage suflul inaintea urmatoarei escapade. Personajele par trasate dupa acelasi calapod, vorbesc la fel si vomita pe aceleasi pardoseli luxoase, au servitoare filipineze, isi petrec noaptea cu modele rusoaice de 15 ani, iau Prozac si pleaca in vacanta in Bali.

Citeste si:  Bulgaria

Naratoarea se autoafirma ca fiind singurul personaj lucid al cartii. Iar luciditatea este un blestem, o povara in lumea papusilor Barbie toxicomane, impodobite de secretii curioase, alunecandu-le gratios pe barbie. Martore la suferintele ei sunt trotuarele din fata pravaliilor de lux. De pilda, dupa un avort, se prabuseste, sub greaua povara ce-i inconvoaie spinarea invelita intr-un frumos mantou, tocmai in fata magazinului Baby Dior de pe Avenue Montaigne. Cadru perfect pentru a-si intalni dublul masculin, care-i intinde o batista si este fericitul posesor al unei priviri sfredelitoare si al nu mai stiu carui model Porsche (motiv de tresariri ulterioare la vederea oricarei masini ce-i seamana).

De aici, povestea e clasica. O rebela fara cauza intalneste un alt rebel fara cauza. Cunosc fericirea, dar, pentru ca „am iubit dintotdeauna suferinta”, dupa cum afirma autoarea, totul se destrama la prima atingere cu mediul inveninat din jurul lor, de care se izolasera o vreme pentru a-si trai povestea. Constientizeaza ca iubirea e efemera, ca nu rezista grelei incercari a timpului. Tocmai cand regasesc calea unul spre celalalt, trista si iremediabila moarte le bareaza drumul.

Ce deranjeaza este faptul ca autoarea isi puncteaza crezurile cu un tropait mult prea zgomotos din picioare. Daca s-ar fi marginit la a fi frumoasa, la a nu mai alatura pe Baudelaire lui Vuitton, pe Bataille lui Valentino, lucrurile ar fi avut de castigat chiar in domeniul acelei „prise de conscience” trambitate cu ajutorul unei portavoce. Autoarea il citeste pe Sade prin ochelarii Gucci…poate ca, pana la urma, acestia sunt supraestimati si deformeaza obiectele.

Nu cred in autenticitatea criticii pe care o aduce, cu toata aciditatea si cu tot sarcasmul cuvintelor folosite. Domnisoara Elle (ma incapatanez sa o numesc asa, sunt dintre cei care nu inteleg ca ea s-a botezat Hell, nu de alta, dar este „predestinata”) nu reuseste sa convinga. Ingredientele folosite pentru a crea personajul in jurul caruia se roteste lumea romanului nu se armonizeaza. Faptul ca foloseste elemente autobiografice nu salveaza situatia.

Nu ma indoiesc de suferinta, de spleenul, de plictisul pe care le resimte. Dar nu sunt de ajuns. De fapt, nu ma intereseaza angoasele ei, nu-mi pasa de ele, cartea nu reuseste sa trezeasca nimic. Si, tin sa precizez, nu sunt puritana, am auzit si de estetica uratului, am auzit si de generatia trash…ceea ce miros eu aici adie insa mai mult a junk. Pretinsa revolta este una stearpa, nu naste nici macar acel frumos inutil…din gunoiul cultivat de Lolita Pille nu creste nimic.

Citeste si:  Rushdie, gazduit de scriitorul Ian McEwan, dupa pronuntarea fatwa

Da, este „adevarat” ce spune, este trist sa fii frumoasa, bogata si nefericita, sa ai parinti care impart o „linie” cu tine, sa fii gol si gaunos. Cu toate astea, intreb: si ce daca? Asta e o tema de eseu, nu de roman.

Mai trist este golul unui roman, cu toata fosneala panglicilor ce-i ies din fraze, cu toata suferinta pe care o exprima si o indreapta spre cititor, cautand sa-i capteze atentia cu subtilitatea unor degete bagate in ochi.

Faptul ca esti o japita si ca o stii nu te face scriitor.

15 Comentarii
  1. Geniale remarci, un binemeritat dus rece. E drept ca au existat in presa franceza speculatii cum ca veritabilul autor ar fi de fapt, Beigbeder sau chiar Bruckner?

  2. Salut, eu fac parte din tabara adversa, si am intrat din intamplare pe acest site, remarc cu surprindere calitatea articolelor cu toate ca la acest domeniu ma asteptam numai la articole de genul ” 10 feluri de a-ti satisface partenerul”.
    Bafta mai departe :).

  3. comentariu!! nici pe de parte,..o simpla izbucnire rautacioasa la adresa celei care a indraznit sa atinga coarda \”sensibila\”a parvenitilor ce cred ca pot cumpara cu bani ceea ce altii au din gena.

  4. Uf, Raina, ideea era cu totul alta. In cazul unei carti nu intereseaza ce \”coarda sensibila\” atinge sau cui ii apartine. Pe mine, cartea Lolitei Pille nu m-a convins ESTETIC. IDEOLOGIC, putin importa. Mesajul poate fi cat de nobil vrei tu (desi am serioase semne de intrebare si aici), insa noi aici discutam despre CUVINTE si modul in care ele se inlantuiesc spre a spune o poveste.

  5. Nu contest opinia ta,Irina si nici nu incerc sa-ti impun o alta,dar din punctul meu de vedere gasesc important in tema unei povestiri indiferent de valoarea (comerciala,filozofica,psihologica etc.) ei mesajul perceput.cosmetica frazeologica tine de talentul autorului si cit de mult se implica in \”viata romanului\” pt. incintarea cititorului.Deci daca pe tine nu te convinge stilul Lolitei nu este o problema(decit numai daca in trecut ai avut o alta parere) incearca altceva.In alta ordine de idei vreau sa-ti spun ca totusi mi-a placut atitudinea ta.

  6. Cred ca nu trebuie neglijate povestea, mesajul, etc, dar sa nu uitam ca vorbim de literatura aici. Lucrurule ar trebui privite dupa parerea mea cam la modul urmator: povestea exista,se afla undeva suspendata, dar numai talentul (si bineinteles eruditia) povestitorului o pot transforma in arta. De facut un rezumat al unei situatii – il poate face si un copil de clasa a doua. Conteaza, exact cum a spus Irina, inlantuirea cuvintelor si a frazelor si a tot ce tine de tehnica literara si de propriul simt estetic, pentru ca abia atunci capata contur personajele, actiunile si…mai ales mesajul in toate nuantele lui.

  7. Ma bucur ca s-a ajuns la un consens. In alta ordine de idei, a vazut cineva piesa de teatru din Laptarie? E vorba de o adaptare a acestui roman. Eu inca nu am ajuns s-o vad, desi as fi curioasa daca regizoarea Chris Simion a reusit sa salveze ceva sau din contra. Cred ca e inca un caz de supraestimare si de a incerca sa scoti maxim de profit din ceva ce pare a avea un potential comercial imens.

Lasă un răspuns la nistor doina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.