Ceva istorie, ceva sange, mult carton

Hors la loi (“Outside the Law”) a avut premiera la Cannes si a starnit ceva scandal. Era si firesc. Miscarea de eliberare a Algeriei si opozitia sangeroasa a Frantei constituie o pata in istoria recenta, iar in manuale episodul este minimizat si nu e tratat cu importanta cuvenita. Fosta colonie, Algeria nu a primit cadou independenta. Ci a trebuit sa lupte pentru ea. Rachid Bouchareb, regizorul, spune povestea FLN-ului prin intermediul unei saga de familie, iar pelicula face trei salturi in timp. Primele secvente sunt situate in 1925, cand o familie de algerieni este izgonita de pe pamantul sau de vecinii francezi, printr-o manevra ilegala, a doua etapa, folosind si imagini de arhiva, ne aduce la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, cu o Franta euforica si un masacru in orasul Setif rezultat in urma unor proteste de strada ce au fost inecate in sange de catre autoritatile franceze si, in sfarsit, anii ‘50 cand Franta pierde razboiul din Indochina, iar algerienii incep sa lupte pentru libertate organizandu-se chiar pe terenul colonizatorilor.

Filmul este prea lung. Doua ore si 18 minute in care ritmul se pierde, actiunea se invarte in jurul acelorasi puncte cu acelasi tip de concluzii, iar episoadele sunt centrate pe aceeasi idee. Avem trei frati algerieni cu moduri diferite de raportare la realitatea social-politica. Unul dintre ei este Abdelkader (interpretat de Sami Bouajila)ideologul “miscarii”, “invatatul”, iar asta ne e clar inca de la inceput cand, ramasi fara averea familiei, acesta se plange de faptul ca nu va mai putea merge la scoala. Este omul cauzei, dedicat suta la suta, omul ideilor transformate in actiune, creierul, cel care se dedica luptei sacrificandu-si viata personala intrucat nu e loc de individualism atunci cand ai o tara de eliberat. Si nici loc de remuscari sau de nelinisti de ordin etic nu e, urmand principiul “un tel moral se poate servi de mijloace imorale”. Messaoud, interpretat de Roschdy Zem este soldatul, bratul care pune in aplicare strategiile lui Abdelkader. Dar si cel chinuit de remuscari, cel caruia fiecare om pe care il ucide ii mai agata o piatra de gat. Si, in fine, Said, interpretat de mult mai cunoscutul Jamel Debbouze este cel care iubeste viata, cel care are un vis personal dincolo de destinul colectiv. Respins de fratii sai, individualist, judecat de o mama pentru activitatile sale la limita legalitatii, totusi cald, uman.

Rachid Bouchareb face ca terorismul sa devina scuzabil. Lupta dintre Algeria si Franta a fost, asa cum reiese din pelicula sa, una a atentatelor, a terorii plasate strategic, a lovirii inamicului chiar pe terenul sau. Un razboi deschis ar fi avut probabil un alt deznodamant, data fiind inegalitatea de forte. Mai creeaza un paralelism intre miscarea de rezistenta franceza din cel de-al doilea razboi mondial si lupta pentru independenta a algerienilor si ne arata cum istoria reimparte rolurile si cum eroii de ieri devin calaii de azi.

Unele voci i-au prezentat inexactitatile istorice. Se pare ca FLN n-a luat nastere decat in 1954, nu in 1945, asa cum sugereaza filmul. De asemenea, Rachid Bouchareb trece mult prea usor peste latura privind razboiul civil din Algeria desfasurat concomitent cu lupta pentru independenta. Caci da, algerienii nu au ucis numai francezi, ci si conationali in drumul spre libertate.

Hors la loi este, fara indoiala, o pelicula ambitioasa. Poate prea ambitioasa. Fresca sociala, film politic, istorie, dar si saga a unei familii, isi propune prea multe si nu prea reuseste sa-si atinga scopurile, pierzandu-si suflul, ramane fara energie. Personajele se misca nefiresc, de parca ar fi facute din carton, au prea putina carne si prea multe lozinci, prea putine replici “reale” si prea multe sloganuri. Iar cele feminine sunt reduse la cateva fraze stereotipe si priviri lungi si triste, biete martore ale unei istorii asupra careia nu au niciun fel de control si influenta.