fbpx

Aspectul nou – nascutului

In momentul nasterii, pielea nou-nascutului are o coloratie rosie intensa si este acoperita cu un strat gros de grasime. Acest prim aspect inspaimanta pe unele mame. Vederea cordonului ombilical lung, gros, gelatinos, suprinde. Odata debarasata de stratul de grasime, pielea nou-nascutului este moale si catifelata. La unii nou-nascuti pielea este lucioasa sau uscata, zbarcita, descuamata. Primele tipete impresioneaza, insa ele constituie primul semn ca nou-venitul pe lume este sanatos. Ele declanseaza prima respiratie, furnizand oxigenul indispensabul vietii. Primul tipat intarzie la fatul la care a intervenit un factor vatamator in timpul sarcinii sau nasterii.

Citeste si:  Cosmetica: produse interzise in timpul sarcinii

Aspectul nou-nascutului surprinde si prin marimea capului, care reprezinta un sfert din lungimea corpului, spre deosebire de adult la care reprezinta numai o optime din lungime.

Parul este, in general, de culoare inchisa. Alteori capul bebelusului este complet chel. Se remarca adesea, chiar de la inceput, o asemanare mai mica sau mai mare cu parintii. Este falsa opinia ca toti nou-nascutii se aseamana intre ei si ca nu exista nici o deosebire intre ei.

Bebelusul trezit din somn, sta cu ochii inchisi si prezinta adesea o tumefiere a pleoapelor. Ochii au o tenta cenusiu-inchisa, chiar la nou-nascutii care vor avea mai tarziu ochii albastru-deschis.

Nasul bebelusilor este mic, turtit, impestritat de puncte albe-galbui – glande care secreta grasime si al caror canal excretor este astupat.

Bratele si gambele sunt scurte si ghemuite, amintind de pozitia din pantecele mamei.

Gatul nou-nascutului este scurt, pieptul bombat, abdomenul usor scobit.

Toate aceste lucruri sunt normale si nu trebuie sa va ingrijoreze, in momentul in care o sa va tineti pentru prima data in brate bebelusul. Tot ce trebuie sa va intereseze de acum incolo tine de alimentaia corecta a copilului si a dumneavoastra. La cei mai multi dintre nou-nascuti, adaptarea la noile solicitari se face fara nici o dificultate, lucru ce poate fi definit ca una dintre minunile vietii. Cu toate acestea, se poate afirma ca puiul de om este mai vulnerabil si mai neputincios decat puii tuturor celorlalte mamifere. Fara ajutorul mamei, el nu ar fi in stare sa faca fata singur conditiilor grele de adaptare la viata extrauterina.

Citeste si:  Aspirina administrata in fiecare zi previne cancerul la colon
Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.