Please select a featured image for your post
Oamenii de stiinta suedezi au publicat o lucrare in care se sugereaza ca ar exista o predispozitie genetica ce favorizeaza raspunsul la placebo, astfel dand concursul unei dezbateri media asupra unei posibile „gena placebo”.
„Pastila” placebo este un medicament simulacru ce nu contine o substanta farmacologica activa, care, in aparenta sa exterioara, nu poate fi distinsa de medicamentul activ. Modalitatea principala de a obtine efectul placebo consta in familiarizarea pacientului cu medicamentul substituit si in expectantele acestuia legate de efectul lui. Felul in care ii este recomandat medicamentul, relatia pacientului cu doctorul, influenteaza de asemenea eficienta: de exemplu, pilulele rosii sugereaza un efect stimulativ, in timp ce pilulele albastre sugereaza un efect de calmare.
Cercetatorii de la Universitatea Uppsala au demonstrat existenta a doua gene care joaca un rol important in metabolizarea serotoninei si care determina eficienta tratamentului placebo in fobia sociala.
Matthias Breidert si Karl Hofbauer conchid prin a pune in atentia publicului ca este eronat conceptul de „gene placebo”, avand in vedere ca este vorba de o sensibilitate corelata cu genele, asociata doar unei boli si unui mecanism de efect. Au aflat, de asemenea ca, in ciuda presupozitiilor anterioare, efectul placebo este variabil, nefiind corelat severitatii simptomelor, si ca poate dura de la cateva minute la cativa ani.