
Noile tendinte de machiaj pentru toamna si iarna 2010/2011 dicteaza culori aprinse pentru buze, insa acestea nu se potrivesc cu orice tipologie faciala. De aceea, ne-am gandit sa iti pregatim un ghid cu sfaturi de machiaj al buzelor.
Rujul de buze in nuante lucioase confera un aer sexy, coloreaza intregul chip, atrage atentia intr-un mod placut atunci cand este intrebuintat corect, iar nuantele sunt alese corespunzator si este primul pas spre o noua cucerire. Iata cateva trucuri care te vor ajuta sa te bucuri de tot ceea ce noile nuante pentru iarna au de oferit!
Daca buzele sunt subtiri, buza superioara poate fi conturata usor peste linia naturala, dar trebuie avut grija ca portiunea respectiva sa urmeze linia naturala a buzelor. Buza de jos trebuie umpluta si bine conturata, extinzand usor linia sub cea naturala.
Buzele subtiri se pot „umple” folosind nuante mai deschise de ruj, un fond de ten mai deschis in jurul buzelor si un contur extins. Evita rujurile inchise sau aprinse. Chiar daca se poarta rujurile in rosu aprins, acest lucru nu inseamna ca se potrivesc tuturor femeilor. Exact ca si in cazul hainelor, unde negru subtiaza, rujurile inchise la culoare pot face buzele sa arate si mai subtiri. Opteaza pentru o nuanta mai pala, mai naturala cu putin luciu pentru a crea efectul de volum.
Buzele asimetrice se pot corecta prin machiaj astfel: retuseaza buza mai groasa dand contur interior, cu 1 sau 2 mm sub linia naturala, iar buzei mai subtiri aplica-i conturul descris mai sus, specific buzelor subtiri. Cand ai ajuns la aplicarea rujului, aplica doar un strat pe buza mai groasa si mai multe straturi pe cea subtire. Eventual, intre primul si urmatoarele straturi poti aplica si putina pudra.
Buzele groase pot fi facute sa para mai subtiri conturandu-le cu o nuanta naturala si acoperind zona ramasa cu fond de ten. Rujurile deschise la culoare, lucioase sau sidefate dau volum buzelor, pe cand cele inchise sau mate estompeaza volumul. Ceea ce nu inseamna insa ca, daca iti dai cu un ruj inchis sau mat, buzele tale nu mai par groase – pentru acest lucru trebuie sa apelezi la trucul „micsorarii” din creion.
Cum folosesti creionul de buze? Simplu, incepe prin alegerea corecta a nuantei acestuia. Creionul de buze trebuie sa fie cu o nuanta mai inchisa decat rujul ales. Incepe aplicarea cu mijlocul buzei de sus, continuand spre margini. Pentru buzele prea mici, traseaza conturul astfel incat sa depasesti cu 1-2 mm conturul natural si colturile buzelor. Aplica rujul in strat ceva mai gros. In cazul in care iti consideri buzele prea mari, traseaza conturul in interiorul buzelor, cam cu 2 mm, si alege rujurile in culori inchise.
Nuantele neutre ale rujurilor se pot aplica fara contur de buze. In mod normal, numai culorile inchise sau deschise sau nuantele de rosu au nevoie de contur de buze.
Un gloss transparent, intins peste ruj, fara a depasi conturul buzelor, le va da stralucire si un plus de volum. Gloss-ul creeaza chiar si buzelor mai subtiri aparenta de buze pline. Pentru buze pline, voluptuoase, aplica putin gloss argintiu sau auriu in centrul buzei inferioare: va crea iluzia de volum.
Nu neglija sanatatea buzelor tale: inainte de a aplica rujul, foloseste o crema pentru piele, si exfoliaza-le frecvent pentru a scapa de celulele moarte.Buzele tale vor deborda de sanatate si vor fi scoase in evidenta intr-un mod cat mai natural cu putinta.