Citesc zilele astea „Insuportabila usuratate a fiintei”, un roman scris de autorul ceh Milan Kundera.
Ma simt ca atunci cand citesc un horoscop autentic – o persoana straina mie (astrologul sau, in cazul nostru, Kundera) intuieste sau, mai rau, vede prin mine si prin gandurile mele. Teza sa referitoare la profesie ca si criteriu de categorizare umana (teza care merge chiar un pic dincolo de profesie, spre divinitate) este una la care m-am gandit de multe ori, neputind insa sa o formulez foarte concret niciodata.
„Daca ar fi sa clasificam fiintele umane in categorii, impartirea ar trebui facuta potrivit unor dorinte profunde care le indeamna spre cutare sau cutare activitate, pe care apoi o practica toata viata. Fiecare francez e altfel. Dar toti actorii din lumea intreaga se aseamana – la Paris, la Praga si asa mai departe, pana in cel mai modest teatru de provincie.”
Mi se pare un criteriu de impartire la fel sau poate chiar mai bun decat categorizarea in functie de rase de exemplu sau de regiuni geografice, pentru ca semnifica ceva, transmite ceva despre calitatea personala (sau profesionala), subiectiva, a acelei categorii umane.
Cunoasteti pe cineva care sa fie 100% obiectiv in orice situatie, tot timpul? Exista vreun astfel de om? Nu e este natural sa alegi un criteriu obiectiv (ca rasa, regiunea, etc.) atunci cand vrei sa imparti oamenii in categorii, ci unul complet subiectiv, caci subiectivitatea este ceea ce caracterizeaza ea insasi toate categoriile umane, fara exceptie.
Pentru a face un argument puternic, Kundera a ales sa foloseasca puterea exemplului cu o profesie cu semnificatii si implicatii mult mai profunde si mai imediate – aceea de medic chirurg. Aceasta profesie ajuta poate mai mult decat altele sa ii sustina argumentul conform caruia o persoana face parte dintr-o categorie sau alta in functie de pregatire, de studii, de expertiza, de rezultate. In acest caz, mai mult decat atat, e vorba mai ales de cati oameni au iesit vii de sub bisturiul sau, de cate cazuri de tumori a depistat, operat si astfel salvat vieti, de cati pacienti recunoscatori pentru salvare are. Cu alte cuvinte, aceasta este profesia care, mai mult decat altele, valorizeaza importanta „dorintei profunde de a alege cutare sau cutare activitate†pe care o practica apoi toata viata.
Dar extrapoland, se poate sustine teza conform careia oricare dintre noi are o profesie cu semnificatii profunde si imediate, indiferent de domeniu, cu conditia sa ne-o fi asumat, pe ea, profesia, pe baza unor criterii subiective, ce tin si se argumenteaza prin noi insine.
Profesia ne-o alegem noi, desi ma gandesc de multe ori ca pe cei mai fericiti dintre noi, i-a ales ea pe ei. Este vorba despre aceia care muncesc cu placere, care nu simt o corvoada dimineata cand se duc spre birou. Cred sau sper ca fiecare dintre noi am experimentat si perioade in care pur si simplu serviciul este un hobby, o placere, nu o datorie. Spre asta trebuie sa tindem, asta trebuie sa cautam. Pentru ca, asa cum si Kundera spune, „este foarte greu sa muncesti in mod exemplarsÅŸi in acelasi timp sa dispretuiesti lucrul pe care il faci.”