Viata in doi…din nefericire, nu exista retete care sa garanteze reusita ei. Sau nu cred eu in ele. Din perspectiva unei femei, lucrurile par chiar mai complicate, pentru ca am impresia ca oscilatiile noastre psihice sunt mai ample. In ciuda ireconciliabilelor diferente de opinie, se poate spune cate ceva pe marginea acestui subiect. In primul rand, viata in doi se cultiva, se alimenteaza cu un zambet, cu atentia acordata, cu un gest care arata ca ne pasa, cu un cuvant cald si asa mai departe.
In lumea asta, nimic nu exista de la sine, ci se intretine. Fluturii din stomac, nelinistea si freamatul de la inceputul oricarei relatii se transforma treptat intr-o dragoste calma, in siguranta ca te poti bizui pe celalalt, in incredere, in prietenie sau, in cazul unui cuplu lenes, superficial si inert – in obisnuinta, plictiseala si, in ultima instanta, in rutina.
In primul rand, relatia dureaza pana la adanci si incaruntite batraneti, in al doilea – partenerul este inlocuit cu altul, in speranta regasirii scanteii, fiorului, ametelii placute a oricarui inceput. Zborul din floare in floare nu este o solutie.
Convietuirea are sanse sa fie armonioasa, daca se bazeaza pe o afinitate reala si daca fiecare dintre parteneri accepta ca nu e perfect, dar se straduieste sa fie la inaltime.
Cele mai bune solutii in astfel de momente mi se par sinceritatea, comunicarea si, de ce nu?, rabdarea. Trebuie sa avem rabdare, sa incercam sa ne intelegem unul pe celalalt si nu sa ne impunem imperativ punctul de vedere, vointa, ideile. Este vital sa tinem cont si de celalalt, sa il ascultam cu atentie.
