O vorba spune ” Prietenul la nevoie se cunoaste.” dar, cum ramane cu prietenii pe care ii ajuti si care ajung sa iti distruga familia? Cum ramane cu prietenii care iti sunt alaturi de tine atat timp cat au aceleasi interese si apoi te calca in picioare?
Pentru mine aceasta „pritenie” a lasat urme adanci dar, si mai adanci a lasat in sufletul copiilor mei. Povestea noastra a inceput de foarte mult timp, eram prin liceu… Am fost nedespartite pana am intrat la facultate, apoi drumurile noastre s-au despartit pentru o perioada…Am urmat facultati diferite…mai vorbeam din cand, in cand la telefon… Apoi ne-am reintalnit, eu eram casatorita cu doi copii, ea divortase de curand si era foarte trista. I-am spus ca trebuie sa ne vedem, sa vina pe la noi, sa mai iesim…poate iese din stare…Si asa a facut.
Am inceput sa ne vedem din ce, in ce mai des… Daca mergeam undeva o sunam si pe ea sa mearga impreuna cu noi, daca i se strica ceva prin casa, sotul meu se ducea sa o ajute. Ne petreceam sfarsiturile de saptamana impreuna. Copiii mei o iubeau, pentru ca era amuzanta si avea un aer „modern”.
Am tinut-o asa vreo cativa ani. Totul era ok sau asa credeam eu…. Pana intr-o seara, cand dupa ziua mea sotul meu s-a dus sa o conduca pana la autobuz pentru ca se facuse foarte tarziu si era intuneric…L-am asteptat sa se intoarca dar, nu s-a mai intors. Tin minte si acum, noaptea aia, ii simt inca mirosul… Stateam pe geam si ma uitam sa vad daca apare. Copiii mei, adolescenti se culcasera. Nu erau telefoane mobile. Tot ce am putut sa fac a fost sa sun pe fixul ei…Nici ea nu raspundea…Am sunat la politie, mi-au spus ca se mai intampla ca sotul „sa se rataceasca” sa mai astept.
