Cat de greu este sa recunosti ca vina este a ta, atunci cand este si cat de usor este sa iei vina asupra ta, atunci cand nu esti vinovat, doar de dragul de a rezolva problema si de a merge mai departe?
Cateodata ne este mult mai usor sa victimizam si sa dramatizam decat sa spunem lucrurilor pe nume si sa ne asumam responsabilitati. De ce oare?
Pentru ca suntem oameni si, se pare ca este in natura noastra sa gresim, dar mai presus de toate, sa admitem ca gresim.
Intotdeauna oamenii confunda greseala cu sentimentul de vinovatie si intra intr-un cerc vicios al sentimentelor negative din care nu foarte multi reusesc sa iasa cu fruntea sus.
Conform studiilor psihologice, in momentul cand unul din parteneri comite o greseala, cel de langa se asteapta sa primeasca niste explicatii, scuze sau pareri de rau. Cand acest lucru se intampla, greseala este asumata, cel responsabil isi asuma culpa si totul merge frumos mai departe sau se termina, asta in functie de greseala si de parteneri.
Ce se intampla insa cand greseala s-a produs, dar cel vinovat nu-si recunoaste fapta? Automat, cineva trebuie sa fie intotdeauna vinovat pentru ceea ce se intampla. Si uite asa, cel care a fost ranit, adica victima devine dintr-o data persoana din cauza careia s-au intamplat toate nenorocirile si problemele.
Judecata morala se ghideaza dupa principii etice, insa nu oricine poate da dovada de aceasta gandire, in care constiinta este evoluata si suficient de flexibila astfel incat sa depaseasca sentimentul de vinovatie.
