Vi s-a intamplat vreodata sa trageti cu dintii fara sa realizati, de o relatie? Sa tot dai, fara sa primesti nimic in schimb si tot sa speri ca lucrurile vor reveni pe fagasul normal?
Se spune ca sunt oameni care nu trec niciodata „dincolo”. Unii i-ar putea descrie drept firi pasionale, care ard intens si pentru care nu exista vindecare de iubire. Le-am putea desena un halou rosu-aprins si ne-am putea uita la ei ca la niste eroi desueti si le-am putea admira incapatanarea cu care lupta pentru „dragostea” lor ca niste besmetici naivi.
Daca esti acolo, trebuie sa intelegi ca pentru pasiune e nevoie de DOI. Pasiunea traita in solitudine, focul aprins doar de una dintre parti si nestinut deloc de celalalta parte, nu poate face bine nimanui.
Mai sunt si cei „indragostitii patologici” care nu vor sa inteleaga nevoia de eliberare a celuilalt, sa-i pun piedici in rotile desprinderii…Atunci e boala curata! E cangrena in primul rand pentru cel care experimenteaza. Si apoi, e hartuiala pentru obiectul “pasiunii”.
