De la ce apar discutii in casnicie? Bani, sex, copii

Cuplu care se cearta

In viata in general si in viata de cuplu in particular, exista unele subiecte atat de delicate si cu o o asemenea incarcatura emotionala, incat majoritatea certurilor sunt legate de ele. Daca poti sa treci destul de usor peste faptul ca uneori mai uita capacul de la toaleta ridicat, ti-e mai greu sa treci cu vederea atunci cand vine vorba de educatia copiilor tai sau de bani pe care ii aduce sau nu ii aduce in casa. Insa puteti discutati chiar si despre aceste subiecte sensibile fara a va certa, atunci cand comunicarea in cuplu este foarte buna si cand aveti asteptari realiste legate de subiectele respective.

Banii. Ca banii sunt ochiul dracului s-a spus mereu si se pare ca banii isi intind influenta si asupra casniciei, fiind una dintre cauzele principale pentru tensiunea si certurilor dintr-o familie.Foarte multe familii se lupta cu neajunsurile financiare si aceasta lupta continua cu facturile, datoriile si ratele  si are un efect devastator asupra vietii intime, de cuplu. O buna solutie are fi sa discutati inca de la inceput strategiile finnciare pe care ar trebui sa le adoptati in casnicie.

Cel mai indicat e ca ambii parteneri sa aiba acces la resursele financiare. Daca si tu si el stiti exact de ce resurse dispuneti, cati bani intra in casa, care sunt platile fixe si sumele pe care le puteti dedica pentru cumparaturi, veti intelege mai bine cum stati din punct de vedere financiar si veti diminua tensiunile legate de bani. La fel de important e ca toate deciziile legate de bani sa se ia in doi. Nu doar ca veti lucra ca o echipa si va veti deveni mai apropiati si din acest punct de vedere, insa nu vor mai exista certurile inutile de genul vezi, tu ai vrut sa luam credit, acum uite cat avem de platit. Cand ambii parteneri iau decizia de a cheltui sau economisi bani, sunt ambii responsabili pentru decizia luata si pentru ducerea ei la bun sfarsit.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
Horoscop octombrie 2023. Zodiile protejate de Dumnezeu în această toamnă. Au norocul de partea lor
Horoscop octombrie 2023. Zodiile protejate de Dumnezeu în această toamnă. Au norocul de partea lor
Cum poți evita problemele în cuplu, atunci când lucrezi de acasă
Cum poți evita problemele în cuplu, atunci când lucrezi de acasă
Cum își arată bărbații dragostea în funcție de zodie
Cum își arată bărbații dragostea în funcție de zodie. Semnele la care trebuie neapărat să fii atentă
Sfântul Valentin 2022. Tradiții, superstiții și obiceiuri de Valentine's Day. Idei de cadouri pentru persoana iubită pentru 14 februarie. Sursă foto: Canva
Sfântul Valentin 2022. Tradiții, superstiții și obiceiuri de Valentine’s Day. Idei de cadouri pentru persoana iubită pentru 14 februarie
Articole Gastropedia
No data was found
Noiembrie în pas cu tendințele: cizme înalte, modele cozy și încălțăminte de trekking 
Ben Affleck si pariul de 587 de milioane de dolari: AI-ul care vrea sa schimbe Hollywoodul fara sa inlocuiasca oamenii
Oltre: eleganța naturală întâlnește confortul sezonului rece
Sighișoara devine capitala Halloweenului!
De la uniformă militară la simbol al eleganței: povestea trench-ului Burberry, celebrată la V&A
Miuccia Prada, creatoarea care a demonstrat că inteligența poate fi cel mai puternic accesoriu din modă
Să înveți ceva nou după 40 de ani: ce se întâmplă cu creierul când ieșim din rutină
Curajul se antrenează? Ce ne învață sporturile extreme despre frică și încrederea în propriile limite