Sa fie atat de simpla rezolvarea uneia dintre cele mai complicate situatii in care ne putem pomeni? Stiti cum e sa fii prins intre doua lumi diferite si tras simultan in directii opuse? Sa simti cum te arde pieptul cu suflet cu tot cand trebuie sa alegi cine ramane langa tine si cine ramane in urma, care sunt ochii care sa te mai priveasca in acel anume fel si care e dormitorul care nu-ti va mai cunoaste niciodata genunchii, care sunt pozele pe care le pastrezi si care sunt cele pe care le vei sterge sau ascunde pentru totdeauna.
La fel de adevarat e ca, pe cat de pregnant e mirosul de „moarte” atunci cand trebuie sa alegi, pe atat de rusinos de usor te poti reface, odata ce ai luat decizia. Dar stim noi ce fel de mijloc de transport e inima? O bicicleta pe care nu te poti urca decat daca s-a dat jos cel de dinainte, sau un autobuz aglomerat, in care cine urca ultimul coboara primul?
Cand eram ceva mai tanar, imi inchipuiam ca unui barbat nu trebuie sa-i fie interzis sa iubeasca mai multe femei in acelasi timp in aceeasi perioada. Aveam chiar niste comparatii in cap, destul de tampite altimteri. Una era legata de cetati. Imi imaginam barbatul cel care prin fire nu e monogam ca pe un cavaler medieval cuceritor de cetati: carui cruciat i-ar fi placut sa afle ca, in timp ce se batea pentru Ierusalim, undeva departe, propria casa a cazut in mainile barbarilor? De aici nevoia de a pastra. Sa cuceresti fara sa pierzi ce ai deja.
