Cum decurg lucrurile:
„Iubitule, eu spal vasele, poti sa duci tu gunoiul?” Nici un raspuns sau, in cel mai bun caz, un „da,da” foarte vag. Peste doua ceasuri, gunoiul e tot acolo. Rezultatul: ton ridicat si usi trantite.
Adevaratul motiv:
Desi isi asuma treburile gospodariei, declarand ca li se pare firesc sa cada in seama lor, pe parcurs, femeile traiesc sentimente contradictorii, li se pare nedrept ca ele sa „traga”, in vreme ce sotii lor stau la televizor. Si incep sa dea comenzi, uitand ca initial si-au asumat singure sarcinile. Intr-un rastimp foarte scurt, bunavointa se duce, se simt „hartuite” si agasate de barbatii care nu reactioneaza imediat. De cealalta parte, rezistenta masculina se organizeaza in tacere, iar domnii respectivi se fac ca nu aud nimic. Desi extrem de enrvante, toate aceste dispute cotidiene par a fi, de fapt, un rau necesar, spun psihologii, adica un mod de ajustare, care sa permita cuplului sa construiasca o cultura conjugala proprie. De acord, dar de aici si pana la a se disputa seara de seara , vreme de 20 de ani, e cam mult, si dragostea se cam duce.
Ce e de facut?
In primul rand, femeile sa fie oneste si sa renunte la teatru, cand isi asuma sarcinile gospodaresti. Daca se ofera sa spele vasele sa le spele, fara sa faca din asta o tragedie. Daca nu, sa negocieze de la inceput cu barbatii si sa-si imparta obligatiile pe din doua cu ei. Nimeni nu este obligat sa raspunda cu „drepti” la un ordin. Mandria masculina are un cuvant de spus. Abia cand apare un refuz, avem dreptul sa protestam, ridicand tonul, daca barbatii se sustrag prea des obligatiilor casnice ce le revin si lor. Pentru a tine in echilbru situatia, fara razboi, cel mai bine este sa stabilim de la bun inceput un „tratat” care sa defineasca cu precizie obligatiile ce-i revin fiecaruia.
