Ce paradox… Din liceu imi doresc sa ma casatoresc, sa am o familie numeroasa: socri, cumnati, verisori, nepoti, copii…
Atrag si resping barbatii. Cand simt ca va fi bine, renunt. Cred ca mi-e teama ca voi dezamagi cand se va descoperi ca nu sunt perfecta, nici pe departe asa puternica cum vreau sa par, ca nu stiu si nu pot fi permanent amabila si zambareata. Mi-e rusine ca nu pot fi FEMEIA IDEALA.
An de an fac bilant. Intrari si iesiri. Cat dau si cat primesc. An de an imi propun tinte: sa fiu mai buna, sa ajut cat mai mult. Anul trecut, un an bun: mi-am schimbat job-ul, am terminat masteratul, m-am inscris la doctorat (fortata de imprejurari), am plecat in concediu, am cunoscut oameni, colegi minunati, oameni care mi-au schimbat viata, mi-am facut noi prieteni…
Am invatat ca, pentru a-i face fericiti pe cei din jur, trebuie sa caut fericirea in interiorul meu.
Am inceput sa admir verdele firului de iarba, ciripitul pasarilor, caldura razelor de soare, picaturile de ploaie…
Am inteles ca CINEVA, acolo sus ma iubeste. Citeam, de curand, ca tot ce facem, facem cu ajutorul LUI si pentru EL. Chiar si scoala… M-am gandit mult si mi-am amintit de doua examene importante din viata mea, pentru care nu ma pregatisem deloc. Le-am trecut cu 5… desi, nu meritam sa le promovez. Se pare ca nimic nu e intamplator. Probabil viata mea avea alt traseu….
Pentru acest nou an din cartea vietii mele, ajunsa la pagina nr. 31, imi doresc:
– sa devin logodnica, sotie si mama (cat mai curand posibil)… Nimic altceva nu m-ar face sa ma simt mai implinita si utila;
-sa botez un baietel;
– sa fac acte caritabile;
– sa am un concediu de vis in mijlocul naturii (sa alerg pe pajisti verzi si insorite, sa joc badminton si volei, sa-mi imbratisez si sarut omul drag, sa rad in hohote, de fericire).
Promit sa va impartasesc pe rand, implinirea fiecarei dorinte din cele enumerate.
O zi frumoasa tuturor!
