Un sarut si… atat!

Nu am mai stabilit de mult timp o coloana sonora pentru editorial, asa ca reluam saptamana aceasta obiceiul. Ce ascultam? Akcent – French Kiss. Veti vedea imediat ca are mare legatura cu editorialul nostru. Gata, este in winamp? Dati Play si cititi in continuare…

Voi ati observat ca oamenii nu prea se mai saruta zilele astea? Nu stiu daca au dreptate cei care spun ca motivul ar fi lipsa timpului si graba de a se ajunge la ceva mai… intim, dar cert este ca mi s-a parut si mie ca sarutul si-a pierdut din farmec si a devenit cam desuet.

Perechile se plimba incruntate prin parc, doar pe cate o banca mai vezi doi tinerei imbratisati – si cand spun tinerei ma refer la o medie de varsta de 15 ani. Dintr-o discutie intre fete s-a tras concluzia ca deja dupa doi-trei ani de relatie stabila sarutul nu prea isi mai face loc in activitatile de cuplu, fie pentru ca au ajuns amandoi acasa obositi de la serviciu iar el apuca telecomanda in timp ce ea pregateste ceva de mancare, fie pentru ca nu este loc deoarece de fata se mai afla mama, tata, unchiul matusii sau copiii care pot surprinde aceasta activitate rusinoasa.

Dar nu numai ca nu prea se mai intampla, dar si atitudinea celorlalti fata de doi oameni care se saruta este evident ostila. In loc sa tragem discret cu coada ochiului, sa ne vedem de treaba si sa ne gandim ce draguti sunt cei doi noi facem glume deplasate si ne uitam urat, poate cu invidie, dar aparent deranjati de o afisare publica a unui sentiment pe care il traim cu totii – nu e ca si cum ar fi un secret ca iubim, nu?

Poate ca cel mai trist aspect al absentei sarutului intre un barbat si o femeie este faptul ca nu constientizam ca face parte dintre gesturile nevinovate, gesturi care nu duc la sex, de exemplu si tocmai de aceea, contrar parerii preponderent masculine cum ca ar fi ‘degeaba’, are un farmec mult mai mare decat gesturi care ar fi probabil considerate mult mai intime. Un sarut nu are o alta finalitate decat a-i arata celui de langa tine ca il vrei acolo, ca iti place la nebunie ca este acolo, ca ai chef de el si ca ii aloci cateva secunde – sau minute!!! – doar lui.

Un sondaj efectuat de curand pe un esantion format din femei si barbati cu varste cuprinse intre 25 si 35 de ani a relevat faptul ca sarutul nu prea se mai intampla decat ca preludiu sau in timpul actului sexual, in restul timpului nevazindu-i-se rostul si facind din ce in ce mai rar parte dintre activitatile care nu au o conotatie sexuala cu o finalitate clara: orgasmul.

Cred ca rolul sarutului intr-o relatie este la fel de important ca si cel al sexului si in niciun caz din aceleasi motive. Sarutul nu implica o satisfactie fizica ci una emotionala, este mai personal decat sexul tocmai din acest motiv si e mare pacat sa ne lipsim de aceasta dovada de iubire, mai importanta decat multe altele pe care irosim bani grei.

Va propun sa fim mai… pupacioase saptamana aceasta pentru ca meritam si pentru ca si ei sigur merita, iar daca ni se pare ca se uita cineva chioras sa-i sugeram sa incerce din cand in cand – cine stie, s-ar putea sa ii placa!

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
Horoscop octombrie 2023. Zodiile protejate de Dumnezeu în această toamnă. Au norocul de partea lor
Horoscop octombrie 2023. Zodiile protejate de Dumnezeu în această toamnă. Au norocul de partea lor
Cum poți evita problemele în cuplu, atunci când lucrezi de acasă
Cum poți evita problemele în cuplu, atunci când lucrezi de acasă
Cum își arată bărbații dragostea în funcție de zodie
Cum își arată bărbații dragostea în funcție de zodie. Semnele la care trebuie neapărat să fii atentă
Sfântul Valentin 2022. Tradiții, superstiții și obiceiuri de Valentine's Day. Idei de cadouri pentru persoana iubită pentru 14 februarie. Sursă foto: Canva
Sfântul Valentin 2022. Tradiții, superstiții și obiceiuri de Valentine’s Day. Idei de cadouri pentru persoana iubită pentru 14 februarie
Multi oameni nu pot sa duca o dieta pana la capat. De ce nu ne putem tine de regimurile de slabit?
Colesterol
Make up tips 2012
Labrador Retriever – activ in fiecare zi
Horoscopul dragostei in iulie 2012
Culoare, entuziasm si libertate – NICHI