Santajul emotional

Exista relatii care ajung ca un organism bolnav. Nimic nu mai merge, am pierdut orice speranta, in fiecare zi intretinem o suita de gesturi mecanice, lipsite de perspectiva si de promisiuni. Sunt relatii la care ar trebui sa renuntam. Ne-a devenit clar ca ne balacim in nefericire, ca reprosurile se tin lant, ca uneori renuntam la o cearta numai pentru ca am obosit sa ne tot certam sau pentru ca am ragusit tipand unul la altul. Motivele sunt aceleasi azi, ieri sau saptamana trecuta. Viata noastra are gustul salciu al repetitivitatii.
De ce nu plecam? Unul dintre motivele pentru care ramanem este prezenta in viata noastra a unui “santajist emotional”. Santajul emotional reprezinta catusele, chingile si lanturile care ne mai tin legate de o persoana atunci cand nu ne dorim acest lucru. El presupune existenta unei relatii de tip calau-victima, a unei relatii de manipulare.

Uneori, unul dintre parteneri incepe sa se foloseasca, in mod involuntar, poate, de sentimentele pe care le avem pentru el. Afectiunea, respectul, atasamentul devin asadar arme pe care celalalt le poate intoarce impotriva noastra, manipulandu-ne pentru a obtine ceva ce-si doreste. In cazul unei relatii disfunctionale, lucrurile pot merge de la amenintari cu sinuciderea (“Ma sinucid daca ma parasesti), pana la interdictia de a avea contact cu copiii rezultati in urma unei casnicii (“Nu-ti mai vezi copiii daca divortam!”). Practic, santajatorul descopera punctul sensibil al santajatului si il ataca in mod sistematic in acea zona.

Exista multe mecanisme prin care se exercita un santaj emotional si relatia de cuplu este unul dintre mediile cele mai propice dezvoltarii lui. In general, chiar si intre doua persoane care se iubesc, se dezvolta o relatie de tip dominat-dominant, numai ca de multe ori nu este foarte clar care dintre cei doi “se supune” si care “ordona”. In cazul santajului, presiunea venita din partea celuilalt nu este manifestata fatis. Cel care santajeaza ajunge sa-l determine pe partener sa dezvolte un complex de vinovatie. El nu isi va exprima in mod explicit solicitarile, ci o face recurgand la alte mijloace. Daca ar cere lucrurile pe care si le doreste in mod firesc, atunci s-ar putea impiedica de un refuz si de invocarea unor argumente rationale. Or, ceea ce doreste santajistul este rezolvarea unei doleante nu pe calea logica, ci pe un drum care presupune frica si vinovatie. El il va supune pe celalalt la presiuni, nu va rata nicio ocazie de a-l face pe acesta sa se simta vinovat, ii va arunca in spate povara nefericirii sale.

Sotia care se preface bolnava atunci cand sotul se intoarce de la traditionala bere cu prietenii, iubitul adolescent care ameninta cu sinuciderea sau „uita” bilete de ramas-bun prin casa, ochii tristi ai celui ramas acasa atunci cand te intorci dintr-o delegatie sau dintr-o simpla iesire cu fetele, femeia care ameninta cu divortul daca nu apare un copil in urmatorul an – toate acestea intra in panoplia de manifestari ale santajistului. Desi el pare cel slab, cel nefericit, cel adancit in cea mai profunda depresie, de fapt, el e cel puternic. Tirania lui e cu atat mai eficienta cu cat o exercita folosindu-se de cele mai „soft” mijloace, respectiv de cele care tin de inima, nu de ratiune. Santajistul are gheare invelite in manusi de catifea.

Astfel, sentimentele de afectiune, de compasiune, care in sine reprezinta un lucru frumos, ajung sa fie convertite in instrumente de catre destinatarul lor. Daca am fi indiferenti, atunci nu am mai fi santajibili. De aceea, este important ca, atunci cand simtim ca se apropie valtoarea presiunilor, a lacrimilor, a acuzelor, sa punem un stop lucrurilor si sa incercam sa le recanalizam pe un fagas al discutiilor normale, oricat de dificil ar parea. De altfel, pe aceasta dificultate mizeaza si santajistul. Daca, de multe ori, cedam insistentelor pentru ca ne e teama de calvarul la care vom fi supusi timp de o perioada indelungata, atunci deja batalia e pierduta. Am auzit de multe ori oameni spunand “Am facut-o si pe asta pentru ca n-as fi avut liniste altfel”. Ei bine, linistea pe care o avem cedand santajului este una aparenta, este slabiciune si nu este deloc benefica pe termen lung.

Invariabil se va instala o stare de saturatie care nu va face bine niciunuia dintre noi. Fiind amenintati in fiecare zi, traind sub o tiranie a sentimentelor continua, cei santajati vor schimba in timp afectiunea cu sentimente nu prea pozitive, putand ajunge chiar sa-si dispretuiasca partenerii. Dependenta cuiva sufoca o relatie, elanurile existente pana atunci vor fi frante, nimic nu se va mai intampla de bunavoie, ci doar datorita presiunilor. Frica, sentimentele de vinovatie acuta (fara sa existe vreo greseala), depresia nu sunt prielnice unei relatii amoroase sanatoase. Adoptarea unei atitudini defensive nu este de nici un ajutor. Iubirea nu rasare dintr-un sol infestat cu regrete pentru fapte inexistente sau cu reprosuri si acuzatii.

O subcategorie aparte de santajisti o reprezinta cei care au fost victimele unui adulter. Sa presupunem ca tu te-ai facut vinovata de adulter. El ti-a descoperit „pacatul”, insa ati hotarat de comun acord sa ramaneti impreuna, sa va mai acordati o sansa. Ai promis ca nu se va mai repeta istoria si nimic din ce ai facut nu l-ar putea face sa creada pe prietenul tau ca lucrurile nu stau asa. Cu toate astea, in momentele mai tensionate, fara nicio legatura cu adulterul trecut, el tine sa re-scoata la iveala „cadavrul” acelei greseli. Nu conteaza care este motivul conflictului. Va puteti ciondani de pilda in privinta destinatiei de vacanta. Sau a unei vizite inopinate a parintilor lui. El va avea mereu pregatita o replica de genul „Deh, asa faci tu, stiam eu esti o egoista, altfel nu ai fi facut ce ai facut!”. In ciuda asigurarilor si a rasasigurarilor tale, greseala din trecut va fi folosita ca moneda de santaj pe viitor. Te va determina sa cedezi in situatii care nu au nicio legatura cu ce s-a intamplat atunci, vinovatia ta va fi una perpetua desi initial obtinusesi „absolvirea”.

Evident, cea mai buna cale o reprezinta tot discutiile. Va trebui sa te inarmezi cu rabdare, cu argumente, eventual si cu simtul umorului. Daca nici astfel nu se obtine o clarificare a pozitiilor voastre si a renuntarii la rolurile de santajat-santajist in care v-ati instalat, abia atunci este semnul ca relatia a degenerat mult prea mult si nu mai poate fi salvata.