La inceput, credeam ca ele nu inteleg nimic din ce inseamna o nostalgie sanatoasa. Eu aveam deja sentimentul asta ca merg pe un drum cu sens unic, dinspre varsta de aur spre nimic. Circulam prin viata pe bancheta din spate a masinii si ma tot uitam inapoi, sa vad pe langa ce am mai trecut. Si, ca orice tampit veritabil, ma simteam foarte destept din pricina asta.
Ele, in schimb, aveau comportament de fluturi. Zburataceau colorat si entuziast de colo-colo si erau convinse ca merg inainte chiar si atunci cand se invarteau in jurul becului. Anii nostri erau niste cercuri, timpul meu le taia diametral, timpul lor gravita pe circumferinte.
Nici mai apoi, cand cercurile s-au adunat in grupuri, olimpiade peste olimpiade, nu m-am dezvatat de obiceiul prost de a scotoci dupa ziua de ieri in desaga zilei de maine. Tehnicile de cautare s-au mai cizelat, trecutul dulce s-a amestecat cu trecutul amarui si, din ele, a iesit un serbet de lamaie dupa care sa-mi lase mereu gura apa.
Nici ele nu s-au dezvatat de a se invarti, colorat si entuziast, in jurul becului. Tot mai adesea insa, becul era ars.
Ma rog, nu va-nchipuiti ca imi stateau aceste ganduri in poteca, pana recent, cand, nu mai stiu cum si de ce, am inceput sa discut cu o doamna despre tineretile noastre de dinaintea tineretii noastre vesnice, si chiar de dinaintea tineretii noastre de acum. Conjunctural arogant si vag misogin, i-am reprosat respectivei doamne ca femeile nu stiu ce-i aia nostalgia. Si ea mi-a spus ca, dimpotriva, eu nu stiu despre ce vorbesc.
Si-abia atunci mi-am dat seama ca, intr-adevar, nu vorbeam despre acelasi lucru. Obiecte diferite genereaza umbre diferite. Iubirile noastre n-au fost la fel, amintirea lor n-are de ce sa semene.
In nostalgia barbatilor am identificat materie prima ruseasca, pe cand cea femeiasca are mai degraba un schelet sud-american. Prima e o tristete guraliva, comemorativa, asumata, cea de-a doua e una discreta, ascunsa, negata si acoperita cu mult fond de ten. Barbatii au nostalgia spiritului, durerea lor este intarirea sangelui. Femeile, in schimb, au nostalgia esteticului, melancolia materiei, a osului si a carnii.
Sigur ca adevarul nu are de-a face cu niciuna dintre situatii, nostalgiile noastre sunt doar felurite operatiuni mistificatoare. Pana la urma, e la fel ca dupa o partida de sex: noi idealizam ce ne inchipuim ca am facut; voi poetizati ce va inchipuiti ca ati fost.
Privite in oglinda trecutului, lucrurile se rasucesc si iata-ne, izgoniti din Paradis, cum ajungem sa ne dispretuim propria pierzanie, memorand insa cu placere ce pierzanie am fost noi insine pentru celalalt. Eu voi duce mereu dorul sarpelui, tie iti va lipsi pentru totdeauna marul.
