Vocabularul meu psiho-amoros s-a imbogatit cu un cuvant nou: retrosexual. De fapt, cuvantul exista mai de mult si desemna acele persoane care nu pun pret pe aspectul lor fizic, neinvestind timp, efort si resurse financiare in lookul lor. Recent insa, aceleiasi vocabule i s-a mai adaugat un sens: acele de persoana care reinnoada o legatura amoroasa cu cineva din trecut. Cu alte cuvinte, daca reiei relatia intrerupta acum cativa ani, esti un retrosexual. La aceasta din urma categorie de persoane, ma vor referi in cele ce urmeaza.
In jurul acelei relatii ce poarta coronita, multe lacrimi, suvite de par stranse in panglici si scrisori/ mailuri (depinde de varsta protagonistilor) pline de „expresii frumoase”, asadar acea numita „prima iubire”, exista o intreaga mitologie. Si ca multe alte mitologii, si aceasta abunda in inexactitati de tot felul. Se spune ca, orice am face, oricate pamanturi am calca, oricate pelerinaje am bifa, nu vom uita niciodata doua lucruri esentiale: prima iubire si primul sarut.
Doamnelor si domnilor, ajunsi in acest punct, ma vad nevoita sa fac o marturisire: eu am uitat primul meu sarut. Si, nu, rautaciosilor, nu a trecut o suta de ani in asa fel incat „scaparea” memoriei mele sa fie justificata. Nu, am uitat pur si simplu. M-a facut sa ma gandesc la asta o discutie la care am fost martora de curand si in care cineva enunta principiul acesta greu ca o cazma azvarlita in ceafa: „Prima iubire si primul sarut nu se uita niciodata.” Mai auzisem vorba asta, dar nu ma gandisem sa ii verific valabilitatea in ceea ce priveste persoana subsemnatei. Am lasat-o sa treaca pe langa mine, fara sa-i simt grozavia. Iar acum m-a pocnit pur si simplu. Sec. La obiect. Scurt. Fara drept de riposta. Regula asta e acceptata de toti fara cracnire, fara ca nicio spranceana sa se ridice a uimire, fara niciun zambet maculat de sarcasm, de parca ar fi vorba de legea gravitatiei a lui Newton sau de principiul vaselor comunicante cu care se juca Arhimede.
Nu zic, pana acum si eu am ramas in aceeasi letargie a datului din cap aprobator („Da, da, se stie! Asa e! Primele orice nu se uita!”), iar acum ma trezesc ca am propovaduit si am ajutat la raspandirea unui mit. Caci e un mit.
Nu e vorba ca as fi uitat cu cine. Ci cum. Unde. Ce anotimp era afara. Daca era frig. Daca era cald. Daca purtam pantofii preferati. Cum avea dintii. Cum avea buzele. Cum mirosea. Nimic. Alb. Gol. Uitare totala. Cat despre partea sentimentala, cum sa va spun eu, am o memorie a faptelor. Va pot transpune in verbe toata tarasenia, dar nu si in adjective. Culmea e ca nu a fost nimic traumatizant, nimic definitiv, nimic care sa-mi trozneasca o pecete in inima. De-asta nu am scuza ca memoria ar fi sarit in ajutorul meu ca sa ma protejeze si ar fi ales sa dea un „delete” episoadelor neplacute.
Si acum, odata ce am recunoscut enormitatea, vine ceva si mai rau, un balaur cu si mai multe capete, o intrebare si mai si: „Sa fi fost prima mea iubire nesemnificativa?”. Iar capetele acestui monstru, nepoliticoase din fire, incep sa vorbeasca toate deodata si sa spuna, in limbi si pe tonuri diferite: „Ce e aia iubire nesemnificativa?”, „De unde ai scos aberatia asta?”, „Dar ce, facem un top?”, „Iubirea ori e, ori nu e, nu exista mai mare sau mai mica, mai lunga sau mai scurta, mai rosie sau mai albastra!”.
Cu asta ma lupt eu de cateva zile incoace si nu gasesc pace. Si peste toate aceste evenimente care-mi bulverseaza existenta, aflu ca mai exista si oameni care se intorc cu fata spre trecut, pun mana pe agenda, pe face book sau pe mess si isi „contacteaza” vechile iubiri.
M-am gandit si eu la asta. Sa incerc sa amusinez, sa scotocesc, sa vad pe unde mai salasluieste, sa iau urma si sa imi sun prima iubire, litera A, alfa, din alfabetul meu amoros. Sa ma lamuresc. Sa ies cu el la o cafea si sa-i zic: „Baiete, de ce te-am uitat? E vina mea? E vina ta? Ai mai fost „primul” pentru cineva? Fostele celelalte ce zic? Cheama-le aici, sa discutam, sa ne confruntam! Sa vedem, cum se zice in filmele americane, is it me or is it you?”.
Oricat de ridicola ar parea scena mai de sus, tot mi se pare mai credibila decat reeditarea, reluarea unei povesti. Ca de aici pornisem. La cei care mai pun o data supa pe foc si spera ca, in mod miraculos, din supa o sa iasa pana la urma un serbet mama-mama, bun de lipait pentru tot restul vietii. Voua vi s-a intamplat miracolul? Ati transformat zeama de gaina in jeleu de zmeura? Ati reusit o reintinerire, recosmetizare, stergere pe ici pe colo, prin punctele esentiale?
