Nu stiu daca voua vi s-a intamplat vreodata sa nu stiti clar daca sunteti sau nu cu cineva. O sa radeti poate si o sa calificati o astfel de situatie drept stupida, insa va jur ca unora chiar li s-a intamplat. Sa presupunem ca esti buna prietena cu cineva. Iesiti impreuna, aveti nopti albe prin cluburi, mergeti la filme, teatre, concerte si alte evenimente recreativ-culturale. Aproape mereu te ingroapa in complimente de nu stii ce sa mai faci si te inrosesti, te fastacesti. Caci tie nu ti-e deloc indiferent respectivul. Va mai tineti si de mana mai puritani decat Liceenii Rock’n’Roll. Efuziunile si timpul indelungat petrecut impreuna te cam pun oarecum pe ganduri, dar atat. Deocamdata nu ii poti pretinde individului nimic mai mult. Pentru ca nu ai dovezi concrete. Nu ti-a zis nimic clar, nu a semnat nimic, nu exista un contract. Nici sex nu ati facut caci tu nu esti genul care sa-si ia pe langa casa omului un sex buddy.
Intr-o buna zi, la fel ca toate celelalte, iesiti la un film. Destul de prost, de altfel, dar nu mai conteaza. Te duce acasa, ca in toate celelalte dati, ca deh stai intr-un cartier care nu e tocmai Primaverii si el e un dragut si un sincer preocupat de siguranta ta. Si cand sa te dai jos din masina, te prinde si te saruta cu foc. Ii raspunzi si tu, ca vorba aia, ti-e drag baiatul.
Te dai jos din masina naucita, urci, te schimbi in pijamalute de matase si visezi cum povestea se va relua a doua zi intr-un fir ametitor, stralucitor si mai gros decat mierea curgand dintr-un borcan varsat de o prea lacoma pisica. Cum te trezesti, intinzi o mana somnoroasa, dar ciudat de lucida cautand un telefon lasat pe noptiera. Contrar obiceiului tau, nu i-ai amutit soneria. Scotocesti prin casuta cu mesaje, nimic cald, nimic dulce. Dar apeluri pierdute? (poate ai avut somnul mai greu). Nici acolo nu te asteapta vreo aurie surpriza.
Te ridici si iti faci curaj. Lasa ca suna el. Nu il suni tu ca nu vrei sa se simta omul hartuit. Esti femeie moderna si stii ca nu te-a cerut de nevasta si ai mai invatat si ca dragostea fuge de femeile insistente. Te imbraci intr-o rochie mai subtirica desi a cam venit decembrie si frigul musca prin dresurile delicate. Speri ca azi va veti vedea si veti innoda sarutul racit peste noapte de altele, mai calde.
Numai ca nu va vedeti. Si nici telefonul nu aduce cadouri imbracate in sunete prietenoase. Afli de la o cunostinta ca e plecat din oras. Vestea nu te incalzeste prea mult. Traversezi vreo cateva saptamani cu un spin mititel, care provoaca o hemoragie nu prea insemnata, dar totusi constanta in inima ta. Te duci iar la filme si piese de teatru si concerte, dar in alte companii. Si totul are un gust salciu. Apoi unul suportabil si vine primavara si parca si privirea ta licareste mai viu.
Intr-o noapte, tarrr! – ingratul telefon care s-a lasat asteptat saptamani cenusii si seri lungi, cu ceaiuri tari si carti insipide. „Ce faci? Chiar asa, niciun semn de viata?” – suna ciudat de zglobie vocea lui, a prietenului-potential-de-iubit. Simplu si usor, nevinovat ca o adiere de vant in mijlocul verii, te invita la o cafea intr-unul din locurile tale obisnuite. E prietenos, e dragut, e iar grijuliu si nu vezi niciun motiv pentru care ar trebui sa-l refuzi. Nu indraznesti sa aduci vorba despre ce s-a intamplat in urma cu cateva saptamani. Te foiesti pe scaun si parca nu-ti mai pica la fel de bine nici conversatia de calitate, nici glumele lui, nici atingerile nevinovate, o mana lasata sa intarzie la limita permisivitatii pe umarul tau. Incerci sa fii la fel, sa te porti la fel de degajat ca “inainteâ€, te agati de faptul ca pentru el nu pare sa se fi schimbat nimic. Va despartiti in cei mai amicali termeni din lume. Pe care ai da orice sa-i traduci intr-o alta limba. De atunci, s-au mai intalnit, s-au mai pupat, nimic nu e clar, totul e tulbure si cetos. Nici cal, nici magar roz purtator de amorasi in urechile lungi.
Cum se poarta conversatiile lamuritoare? Cum se duc tratativele in chestiuni atat de sensibile a caror simpla formulare cu voce tare ar fi de natura sa le aduca sfarsitul? Nu te-a invatat nimeni si plutesti in incertitudine pana la viitoarea si viitoarea intalnire.
Cateodata, lucrurile par atat de complicate si ne vine sa dam de pereti cu toata diplomatia asta intr-ale amorului. Inainte vreme, parca lucrurile erau ceva mai clare. Daca omul avea “intentii†in ceea ce te privea, venea si vorbea cu tata. Daca nu, nu, te saluta cu sfiala pe strada si la biserica si asta era tot. Acum, de cand cu moda asta periculoasa de a fi prieteni noi intre noi, sexele diferite si ascunse unul fata de celalalt, lucrurile s-au complicat infinit.
Vi s-a intamplat sa va aflati intr-o situatie de o asa enervanta incertitudine? Nici cald, nici rece, nici bine, nici rau? Cand n-ai nici ce reprosa, cand nu stii unde se afla „i”-ul pentru a pune punctul pe el?
