Expertii ne ameninta cu o noua ordine amoroasa. Zarurile au fost aruncate, nu stim exact cand sau de cine, dar este clar ca nimic nu va mai fi asa cum a fost. Nu stim daca generatia noastra va mai apuca sa vada cu propriii ei ochi noii zori ai amorului, daca noi insene ne vom bucura de noile delicii promise sau daca, din contra, vom apuca sa aruncam cu oua si blesteme catre noii protagonisti ai zilei. Unii s-au grabit sa declame „Cuplul fuzional a murit!”.
Ce inseamna asta? Inseamna ca viata sociala a cuplului se va scinda. Tu la teatru, el la meci. Sau invers, ca sa nu se simta discriminati barbatii insetati de cultura sau femeile microbiste. Asta pare sa sune promitator. Inseamna ca noi am devenit mai sigure pe noi si pe ei. Pe noi, pentru ca ne vom permite sa intram singure intr-un bar, sa comandam un whisky sec si nimeni nu se va mai uita crucis la noi, nimeni nu va mai presupune ori ca ne-a lasat balta cel ce trebuia sa apara la intalnire, ori ca suntem atat de disperate incat ne imbatam inainte sa agatam ceva. Pe ei, pentru ca nu vom mai presupune ca, daca are vreuna dintre faimoasele sale iesiri cu baietii, vor sfarsi inevitabil la un club de striptease. Sau, daca se intampla asta, pur si simplu nu ne va mai pasa.
Ceea ce e o certitudine si putem vedea inca de pe acum este faptul ca din ce in ce mai multe cupluri evolueaza spre un grad sporit de autonomie.
Aparatoarele valorilor traditionale vor protesta si vor spune ca autonomia duce neaparat la infidelitate. Eu ma incapatanez sa sustin ca ea consista mai ales intr-un principiu de deschidere, in faptul ca fiecare va consimti faptul ca celalalt are nevoile sale, independente de nevoile cuplului. Intr-adevar, fiecare o va intelege si o va aplica in conformitate cu propria viziune. Unii isi vor petrece vacantele separat, in tari straine, altii vor petrece noptile in paturi straine. Chestiune de optica si de gusturi.
Cine vor fi actorii noii organizari amoroase? Cei care au acum 20 de ani, cel mai probabil, sustin sociologii. Cei de varste mai inaintate nu trebuie sa se supere si sa simta exclusi de la festinul autonomiei. La urma urmei, libertatea se poate castiga oricand, odata ce am renuntat la fantezia cuplului fuzional si ne-am manifestat disponibilitatea de a invata un alt tip de iubire.
Ce e in neregula cu vechiul tip de iubire? De ce e necesara tranzitia la altceva? In cazul unui cuplu fuzional, se imparte totul: prietenii, vacantele, timpul liber. Respiram aerul pe care-l expira celalalt. Serile petrecute in singuratate? De neconceput. El are o prietena, cu care mai iese din cand in cand la o cafea? Imposibil! Intoarce capul dupa un fundulet provocator pe strada? Nici nu-si da seama de care dintre urechi l-ai apucat zdravan in timp ce-l palmuiai cu mana ramasa libera.
Deocamdata, acesta pare tipul de relatie cel mai raspandit. Totusi, exista semne incurajatoare ca, cel putin la nivel practic (caci la nivel ideatic, cuplul fuzional continua sa ramana idealul), lucrurile incep sa se schimbe. Treptat, femeile incep sa tina la individualitatea lor (pana recent, era un lux cu care doar barbatii se mai puteau rasfata uneori).
Mai nou, putem vorbi de o autonomie limitata. Adica, fiecare isi poate trai viata, insa pana la un punct. Membrii cuplului isi fixeaza niste limite, niste grade ale libertatii. Lesa devine mai generoasa. Putem chiar dansa si face tumbe. Ramane de vazut cat de des si cat de inalt este saltul nostru. Aici, privilegiile acordate „partii advserse” difera de la cuplu la cuplu: vacante solo, iesiri cu prietenii, dansat la petreceri cu necunoscuti, uneori si un mic flirt nevinovat. Cel mai adesea pragul consta in impunerea de restrictii sexuale si afective.
„Da, poti cocheta cu colega de birou. Nu, nu te poti culca cu ea”.
Am lasat pentru sfarsit ce era mai bun: o relatie deschisa. In care partile terte nu sunt excluse. De acord, este cel mai riscant tip de relatie. Fiecare poate trai experiente sexuale alaturi de altii / altele si nu trebuie sa ascunda acest lucru, nu exista minciuni, nu trebuie sa ascunzi cadourile primite de la altii, nu trebuie sa-ti rogi prietenele sa te „acopere”. Nu este vorba de o inlocuire, ci de complementaritate. Este o provocare carora cei doi trebuie sa-i faca fata in mod constant. Dupa mine, una extrem de dificil de gestionat.
Exista voci care sustin chiar ca gelozia, indispensabilul, dupa cum cred unii, ingredient al unei relatii, nu este un dat natural. Cu alte cuvinte, societatea, mediul, cei din jur ne-au invatat de la varste fragede ca trebuie sa fim gelosi. Ca iubirea inseamna posesiune. De altfel, gelozia de cele mai multe ori este semnul lipsei de siguranta si al dependentei. Foarte departe de imaginea iubirii altruiste, pure. In sprijinul acestei teorii, vine si existenta unor comunitati, precum Muria din centrul Indiei, unde adolescentii locuiesc impreuna intr-un fel de dormitor colectiv numit „gotul”. Aici ei cunosc primele experiente sexuale. Desi ar parea un loc al placerilor continue, exista si restrictii care pot parea bizare. Astfel, partenerii de sex se schimba o data la trei zile, trebuie evitata aparitia unei sarcini (cea insarcinata trebuie sa paraseasca gotulul). Gotulul joaca rolul unei scoli, acolo tinerii isi fac educatia sexuala. Dupa ce parasesc „dormitorul colectiv”, isi aleg o sotie. Uneori, chiar dintre fostele colege de banca. Pardon, de pat.
Din pacate insa, o relatie atat de transparenta pare utopica. De la o teorie care suna fermecator pana la practica, este un drum lung si spinos.
Solutia cea mai comoda ar fi cea a alternantei. Perioade de „contopire” totala cu perioade de independenta. Dificultatea consta in gasirea unui „program comun”. Adica sa nu te apuce pe tine dorinta de libertate tocmai cand el vrea sa va tineti de mana si sa va uitati, suspinand la unison, la un film romantic si mai siropos decat dulceata de trandafiri.
Astfel, din ce in ce mai multe cupluri aleg sa locuiasca separat. Sunt constienta de faptul ca o asemenea alegere presupune si mijloace financiare pe masura. Cei doi se intalnesc in weekend sau atunci cand simt realmente nevoia sa se vada. Mi se pare o utopie sa mai sustii ca, dupa X ani de locuit impreuna, de-abia astepti sa ajungi seara acasa de la munca pentru ca nu mai poti respira de dorul lui.
Cu siguranta insa, exista mai multe feluri de a iubi. Si este timpul sa ne deschidem, daca nu in practica, cel putin la nivel conceptual. Ceea ce unuia ii poate parea de neconceput, poate sa reprezinte paradisul pentru altul. Si totusi… multe lucruri erau privite ca fiind inimaginabile in trecut, constituind apanajul unei minoritati reduse. Iar azi, au devenit aproape regula. Voi cum priviti lucrurile? Credeti ca ne indreptam spre niste relatii mai deschise, in care aerul va fi mai respirabil? Sau, din contra, credeti ca cei care vor libertate sunt, de fapt, egoisti incapabili de daruire? Ati semna un „contract” de libertate cu partenerii vostri?
