Iarina a scris aici despre cat de bun e orgoliul in dragoste. Ea sustine ca ar fi bun, in doze mici. Doar cat sa nu ajungi la picioarele lui (sau ale ei, in cazul nostru, al barbatilor), cat sa nu functionezi ca o greutate atarnata de ele. Cat sa nu fii o carpa – desi, intre noi fie vorba, carpele tocmai prin asta se remarca: n-au greutate. Ce poate fi mai corect decat atat, veti intreba? Un raspuns plin de echilibru si de decenta, un raspuns de bun simt?
Din punctul meu de vedere, Iarina a atins una dintre cele mai complicate intrebari cu putinta. Nu m-am apucat sa scriu pentru ca i-as cunoaste, cumva, raspunsul. M-am apucat sa scriu pentru ca mandria este, de departe, pacatul meu preferat.
Vanity, definitelly my favourite sin – parca ii si aud vocea lui Pacino, intruparea diavolului in The Devil’s Advocate, chiar inainte sa inceapa „Paint it black”, Rolling Stones, genericul de final.
Prefer aceasta referinta din cultura pop, mi se pare mai usor de memorat, dar trebuie sa stiti ca e mai mult decat un citat celebru. Pe lista celor sapte pacate capitale, o lista canonica veche de 1500 de ani, mandria e primul. E mai presus de – in ordine: zgarcenie, desfranare, invidie, lacomie, manie si lene. Si nu intamplator, as spune. In cazul tuturor celorlalte pacate, exista parca o voce care ne sopteste -sau care tipa la noi de-a dreptul – si ne spune: „atentie, nu e bine ce faci!”. Ne trage cineva de maneca. Mandria, in schimb, nu doar ca nu e taxata de propria noastra constiinta, ba e de-a dreptul promovata de societate. Trebuie sa fim mandri ca existam, mandri ca suntem (sau nu) romani, mandri ca avem o familie. Trebuie sa ne savuram succesele si sa le trecem in contul nostru, ca si cum ar fi meritul nostru direct si nemijlocit vreodata de noroc, sansa, bunavointa celorlalti. Cel mai critic dintre spirite ori cel mai bun dintre oameni vor condamna pacatele lumii, insa vor fi mandri ca s-au situat de partea cealalta. Si daca, pentru o clipa, isi vor spune: nu ar trebui sa fiu mandru, in clipa urmatoare vor fi mandri ca si-au spus asta. Vor fi mandri ca sunt umili. Paradoxul, de buna seama, va fi perfect.
Si mai e incurcatura majora: umilinta e un act de responsabilizare individuala. Ea este buna pentru mine, insa nu am dreptul s-o doresc nimanui altcuiva. E exact ca in chestiunea painii noastre cea de toate zilele, doar că pe dos. Tratand chestiunea idealismului, a punerii spiritului mai presus de materie, a nevoilor sufletesti deasupra celor trupesti, Nicolae Steinhardt il citeaza pe filosoful rus Nikolai Berdiaev şi spune aşa: Problema painii pentru mine ca ins care, nu ma ascund, sunt lacom si cunosc tendinta de a ma vaicari si a fi nemultumit, este, da, o problema materiala. Dar painea aproapelui meu, continua Berdiaev, nu mai e o problema materiala, ci o datorie spirituala. Adica, spun eu, lipsa mea de mandrie este o datorie personala. Dar sa vad pe altcineva calcandu-si mandria in picioare este – si asa trebuie sa ramana – un tablou in fata caruia sunt obligat la tristete.
Teoria ca teoria, dar practica ne omoara. Ce facem, deci, in dragoste? Cata mandrie ne este permisa?
Iarina are dreptate cand spune ca, daca te arunci la picioarele cuiva, e greu sa-l castigi. O minima cunoastere a psihologiei umane ii va da dreptate in 9 cazuri din 10, suficient pentru a generaliza. Si atunci, va spune ea, iata ca era mai bine sa fi fost mandra!
Eu insa o intreb: ce dovada mai mare de mandrie poate sa-ti dea cineva decat aruncandu-se la picoarele tale? Mandria este incredere in propriile forte si in propriile arme. Numai mandria te poate face sa crezi ca esti persoana potrivita pentru cineva care crede contrariul. Daca arma ta naturala este umilinta, compromisul, milogeala, ei bine, vei da dovada de mandrie folosind-o. Te arunci la picioarele cuiva, devii o carpa – cum spune ea, atunci cand vrei sa-l castigi pe acel om, sa-l faci sa traiasca restul vietii in compania ta, a carpei. Ori, dorindu-ti victoria, nu poti fi un umil veritabil. Umil esti doar cand stii ca vei pierde si accepti asta. Carpa Iarinei, luati aminte, nu este deloc lipsita de mandrie. Lipsa coloanei vertebrale nu face scorpionul mai inofensiv decat girafa.
Simt ca nu v-am lamurit prea tare, asa ca sintetizez: in dragoste nu-si are locul nici macar o singura farama de mandrie. Dragostea, v-am mai spus, nu e decat renuntare. Stai in genunchi, daca vrei, da cum pumnul in masa, daca doresti – dar intreaba-te mereu: pentru cine o faci? Pentru tine sau pentru celalalt? Daca o faci pentru binele tau, atunci nu-mi vorbi despre dragoste. Daca o faci pentru binele celuilalt, nu vei avea nevoie de parerea mea sau de judecatile altcuiva, pentru ca vei sti ca procedezi corect.
Cum spunea acelasi diavol, in acelasi film sus-pomenit: The worst vice is advice!
