Au intre 17 si 22 de ani. Sunt o categorie aparte. Carnea este tare pe ele, ochii jucausi, stiu toate hiturile la moda, se duc in toate cluburile si au haine trendy de pe la hippie hippie shake. Ingrozitor de disponibile, complet lipsite de prejudecati, spirituale, uneori acide, sunt, pur si simplu, efervescente. Revigorante, bataioase, tupeiste, obraznice, dar teribil de proaspete si de tonice. Arata minunat in jeansi si tricouri cu mesaje si imagini haioase. Cam toate au tenisi de la Converse si ipod-uri. Isi permit sa piarda noptile, nu au nicio grija, nu stau sa calculeze calorii si nici costuri de intretinere.
Sunt adolescentele, dusmancele de moarte ale femeilor care bat spre 30 de ani. Cum au ajuns ele sa constituie cosmarul unei categorii nu prea indepartate, care nu se incadreaza nici la categoria mame si, cu atat mai putin, la bunici si cu care, teoretic, ar trebui sa comunice si sa intretina relatii amiabile?
Sunt constienta ca subiectul nu este tocmai unul usor, dar sa recunoastem ca ne cam bantuie. Si exista mai multe cauze pentru care lucrurile stau asa.
Sa nu ma intelegeti gresit, nu spun ca toate femeile le privesc pe adolescente ca pe concurentele lor directe si ca pe o amenintare reala. O anumita predispozitie exista inca.
In primul rand, traversam o epoca dominata de cultul tineretii. Ne simtim adesea subjugate de tirania adolescentei. Atributele acestei varste sunt predicate si in cazul celor care au depasit acea etapa. Sunt promovate spiritul jovial, cruzimea tineretii, aplecarea spre joc, spre ludic, evadarile. Orice, mai putin intelepciunea senectutii dupa care tanjeau cei din secolele trecute. Ridul si celulita sunt niste crime. Batranetea nu este absolut deloc la moda. In schimb, este cool sa ai un trup ca de silicon, este cool sa pari iresponsabila, vesnic tanara si ferice. Noi, cele mature, ne chinuim sa parem adolescente. Ele sunt adolescente. Ne ducem la sala, transpiram litri intregi la sauna, cheltuim jumatate din veniturile noastre pe creme si lotiuni. Sacrificam totul pe altarul frumusetii. Ele nu sacrifica nimic, ele primesc totul moca, de-a gata.
In plus, de multe ori, ne roade incet nostalgia. Stim ce gust au fructele acelei varste de aur. Trecerea timpului ne macina incet, chinuitor. Si e cu atat mai crud cu cat iesirea din acel paradis este de data mai recenta. Uneori ne vine sa urlam: „E nedrept! Ieri eram si eu asa, eram si eu acolo!”, ma infruptam si eu din acele delicii.
Pe de alta parte, in societatea romaneasca, proaspat intrata in dreptul la libertate, adolescenta este o marfa cautata. De fapt, singura. Adesea, barbatul roman le face pe cele trecute de 25 de ani sa se simta ca un produs expirat, uitat pe raftul unui supermarket de provincie. Lucru care nu se intampla in lumea asa-zis civilizata, unde valorizarea femeii de 30 de ani este vizibila. Un spaniol sau un francez va considera mereu ca o femeie „adevarata” este cea care a trecut de zbantuielile adolescentine, cea care a depasit scalambaiala disco sau hip hop pentru…, sa zicem, pasii de tango.
Pana una, alta, noi traim insa in Romania. Iar aici, oricat de crud ar suna, carnea tanara este la mare cautare. Si noi ne aflam in continuu razboi cu ea. Sigur ca acest „conflict”, tacut, este alimentat continuu de lipsa de incredere, de siguranta. Care este si ea, la randul ei, alimentata de privirile admirative ale celorlalti ce au ca tinta predilecta „copilele”, pustoaicele. Pe de alta parte, erotismul prezent la varste din ce in ce mai mici are si el contributia sa. Pe vremuri la 15 ani erai copil, acum esti tanara femeie.
Nu voi incepe sa va spun cum vinul vechi e mai bun decat mustul. Acestea sunt niste palide clisee, niste false consolari. Nu spun nici ca exemplare precum cele din „Hotii de frumusete” a lui Bruckner ar fi salutare. Tot ce putem face, intrucat nu le putem extermina, nu-i asa, este sa ne impacam cu existenta lor, sa nu ne transformam in niste doamne respectabile, dar situate pe palierul exact opus, respectiv al acriturilor. Cu lolitele nu este de preferat o lupta deschisa. Pe taramul lor, nu avem cum sa le batem. Inainte de orice, fiti sincere cu voi. Luand o acadea si renuntand la pantofii de piele de dragul conversilor sau al sandalelor cu bilute colorate, nu va transformati in adolescente.
Ingropati in voi acea varsta. Definitiv. Daca atunci vi se ierta totul, inclusiv gusturile dezastruoase in materie de moda si de iubiti, acum lumea nu mai demonstreaza aceeasi toleranta. Nu va voi spune ca sunteti mai bune decat ele, ci doar ca sunteti altfel. Nu va infundati in depresie, dar nici in ridicol. Nu va plangeti de mila, dar nici nu incercati sa le imitati. Acceptati-va cu demnitate. Si nu ma refer aici la resemnare. Daca ai trecut de 25 de ani, nu trebuie sa te inchizi in casa si nici sa-ti iei haine cernite. Nici sa te burzuluiesti la iubitul tau cand intoarce capul dupa ele pe strada.
Si, la urma urmei, imi va placea oricand Leonard Cohen mai mult decat Coldplay. Nu-mi ramane de facut altceva decat sa-mi gasesc un barbat care sa aiba aceleasi gusturi. Bonne chance!
