Iepurasul meu, sufletel, iubirea mea, buburuza mea, ursuletul meu, pisicuta mea, comoara mea…
Am reusit sa va enervez? Sa va irit cumva auzul de fiinte urbane? Sau, din contra, sa va trezesc nostalgii amortite? Lista alinturilor este inepuizabila caci multi dintre noi fac dovada unei imaginatii debordante atunci cand vine vorba sa-si numeasca intr-un fel fiinta iubita, imaginatie greu de intuit cand vine vorba de alte lucruri, de alte domenii, in care nu se arata deloc la fel de luxurianta.
Poate ca subiectul va pare frivol, poate chiar stupid, insa psihoterapeutii sustin ca aceste porecle, aceste nume de alint spun multe despre relatiile noastre de cuplu. Haideti sa le decriptam putin, incercand sa uitam de enervarea pe care ne-o produc acele cupluri care-si lasa paraiele de afectiune si dulcegarii sa se reverse peste toti si toate, neintelegand sa puna un zagaz torentului diabetic si sa se „dedulceasa” exclusiv in spatiul intim si nu in cel public.
Aceste diminutive fac si ele parte din acel ritual de fondare a cuplului. Ele au rolul de a transforma doi indivizi, doua entitati separate, intr-un cuplu. Cei doi simt nevoia unui mod special de „botez”, care sa dea greutate, care sa individualizeze relatia. Se simt innoiti si simt nevoia sa dea si un nume nou noilor fiinte in care s-au transformat. Unii dintre indragostiti vor sa-si vada relatia legitimata in fata intregii lumi, ca si cum ar dori sa dea de stire celor patru zari ca ei s-au intalnit si ca se iubesc. Si pentru asta nu se sfiesc sa faca abuz de alinturi in public.
Exemplele date de mine mai sus sunt printre cele mai frecvente, insa exista iubiti care vor sa fie originali si atunci utilizeaza alinturi mai putin obisnuite, mai „exotice”. Aceste modalitati de a se striga unul pe celalalt ofera iluzia existentei unui limbaj codat. Iubirea isi creeaza propria limba, propriul vocabular. Nimeni, in afara cuplului, nu mai foloseste aceste formulari. Asa ni se intareste constiinta unicitatii noastre, asa devenim din ce in mai mandri si mai siguri de faptul ca traim o istorie singulara.
Am un amic ce isi alinta prietenele cu acelasi cuvant. Acest fapt m-a uimit mereu pentru ca mi se parea ca locul de langa el poate fi ocupat de oricine. Ma mai gandeam si ca, pentru nimic in lume, nu mi-ar fi placut sa fi fost alintata cu acelasi substantiv pe care-l mai folosise pentru alte 10-15 femei. De curand a realizat si el acest lucru si si-a dat seama ca este important sa gaseasca ceva inedit pentru fiecare persoana, ceva care sa reprezinte cu adevarat femeia iubita, in care ea sa se regaseasca. Cum se traduce ceea ce face amicul meu? Ei bine, el era mai curand indragostit de ideea de dragoste decat de respectivele partenere.
Ce este ciudat este ca, de multe ori, nu reflectam prea mult. Nu cred ca facem un sondaj inainte sa optam pentru „sufletel” sau „dulceata”. In cele mai frecvente cazuri, cuvantul ne iese pur si simplu de pe buze, in mod inconstient. Insa cu siguranta spune multe.
Alinturile folosite de multe cupluri ne intorc cumva in lumea copilariei, poate si din cauza predominantelor referiri la tot felul de animalute (iepuras, pisicuta, ursulet, puisor). Parintii nostri aveau si ei tendinta sa ni se adreseze folosind diminutive, ca si cum varianta marita a respectivelor vietati ne-ar fi speriat. Uneori, se opteaza chiar pentru „bebe”, cu formele lui englezite „baby” sau „babe”. Ce vrea sa spuna asta? Ca afectiunea noastra este neconditionata, la fel ca cea a unei mame pentru copilul sau. Incercam sa reconstituim in cadrul relatiei de cuplu climatul sigur, calduros al copilariei.
Si, totusi, aici exista un pericol. Sa nu uitam, copiii nu fac sex. Iar iepurasii, ursuletii de plus, porcusorii si calutii sunt cam greu de imaginat in posturi lubrice caci nu prea ne punem intrebari in legatura cu sexul lor. Iubitii nostri s-ar putea simti emasculati, ca si cum le-ar fi rapite atributele virilitatii lor. Asadar, mai ganditi-va daca vreti sa va alintati iubitii cu „pisoiasul meu”. Poate ca ar fi mai indicat, asta ca sa ne mentinem in categoria felinelor, „tigrul meu”.
Daca unele sunt resimtite ca niste elemente castratoare, care imbogatesc cuplul numai la nivel ludic, altele, din contra, aduc un plus dimensiunii sexuale. In vocabularul nostru amoros, isi fac simtite si cuvinte ce desemneaza fiinte din bestiarul erotic. Acestea actioneaza ca niste afrodiziace, stimuleaza libidoul. Odata trecuti de pragul dormitorului, devin din ce in ce mai fruste si mai directe, aici nimic nu mai este mascat, perdeaua nu se mai trage, iar cuvintele folosite condimenteaza intalnirile. Nu este exclusa nicio tenta vulgara, cu dimensiuni peiorative. N-am sa deschid usa si am sa va las sa va bucurati in tihna de ele.
Nici prezenta posesivelor nu este de neglijat. „Papusa” si „papusa mea”, „iubi” si „iubi meu” chiar nu sunt acelasi lucru. Daca as fi in locul vostru, m-ar ingrijora si m-ar frustra deopotriva folosirea in exces a marcilor de posesie. Ele subliniaza pana la saturatie faptul ca celalalt ne apartine. Chiar si in joaca, ni se inoculeaza ideea ca devenim un obiect posedat, asupra caruia celalalt isi afirma si reafirma proprietatea.
