Va e cunoscuta exprimarea „hai sa luam o pauza”, cu variatiunile „am nevoie de un timp singur (a)”, „as vrea sa meditez, sa ma regasesc pe mine”? Cred ca multe dintre noi au auzit-o si as vrea sa clarificam contextul in care o astfel de propunere apare.
Se recurge la „pauza” in perioadele dificile prin care trece un cuplu. Nu vom auzi niciodata de asa ceva atunci cand ne simtim in al noualea cer. Ne certam, ne impacam, ne certam iarasi, tipam, eu nu aud ce-mi spui tu, urechile tale sunt surde la ideile mele si, deodata, unul dintre noi tranteste :”Stii ce? Ar fi bine sa luam o pauza”. Afirmatia se poate descifra in mai multe moduri.
Unul dintre cei doi isi doreste, de fapt, despartirea, dar ii este teama sa verbalizeze aceasta dorinta. Sau vrea sa-l protejeze pe celalalt si spera ca il va face astfel sa se obisnuiasca mai usor cu singuratatea.
Pauzele acestea se desfasoara dupa niste reguli, tocmai pentru a capata legitimitate. De multe ori, perioada este stabilita de la inceput si se mai numesc si alte conventii: cei doi stabilesc daca se mai vad, daca intalnirile au loc numai in medii formale si neutre, daca in aceasta perioada se pot intalni cu alti oameni, pentru un plus de „experienta”, daca, in cazul in care intalnirile au loc, se vor purta ca simpli amici. In general, fiecare cuplu isi deseneaza singur suita de comportamente premise si interzise.
Din experienta si bazandu-ma pe ceea ce am vazut in jurul meu, ma indoiesc de eficacitatea acestor iesiri pe tusa. Nu spun ca ele ar fi neaparat un preambul la despartire, anticamera unei separari pe care ne e teama s-o aducem in discutie, teama de a ne confrunta cu o situatie dificila si incercarea de a indulci pastila.
Si in situatia in care cuplul se „reunifica”, aceasta nu se intampla de fapt pentru ca cei doi ar fi castigat, ca prin minune, o intelepciune, o claritate in viziune si stiinta de a-si rezolva problemele. Nuuu, nici vorba. Daca cei doi se intorc unul la celalalt, e pentru ca si-au dat seama ca nu pot pur si simplu unul fara altul, iar inima a mai castigat inca o data in fata mintii si a ratiunii. Problemele existente inainte nu sunt evaporate pur si simplu, ci doar ingramadite sub presul greu si calduros al afectiunii si al dorului, al bucuriei regasirii. Nicio grija, spectrul lor sa va intoarce sa-i bantuie si in viitor.
Poate, daca in timpul pauzei, ne-am supune unui ascetism nemilos, fara iesiri, fara socializari, am fi avut un castig… Si, in plus, mai este un balaur care poate scoate amenintator capul dupa ce pauza s-a incheiat: ce-ai facut tu in timpul cat eu nu am fost langa tine? Chiar daca am semnat impreuna, chiar daca am consimtit la anumite drepturi si libertati, asta nu inseamna ca am dormit linistita. Oare ti-ai incasat bonusurile sau ai stat cuminte cu ele in buzunar? Si, tot contabilizand beneficii, cum sa ne mai putem concentra pe faimoasa cautare de raspunsuri pentru conflictele care ne-au indepartat unul de celalalt?
Cand ne decidem sa luam o pauza, luam distanta doar de celalalt, nu si de noi, nu si de temerile si framantarile noastre. Pe acestea le luam, nesuferit bagaj, peste tot, chiar daca ne mutam la hotel sau la prieteni, chiar daca parasim orasul.
In concluzie, daca ceea ce vreti este despartirea, poate fi o solutie comoda si buna pentru ipocritii din noi. Incercam astfel sa imblanzim, sa domolim o izbucnire si o reactie cu care nu vrem sa ne batem capul acum. Il antrenam cumva pe celalalt pentru proba ce-l asteapta inevitabil mai tarziu, pentru cursa finala.
Daca insa ceea ce vreti este, in mod sincer, rezolvarea problemelor, mai bine plecati in vacanta sau beti un pahar de vin bun. Dar impreuna.
Pauzele voastre cum au fost? Ati ramas pe banca sau ati fost rechemate in teren?
