Ma prinsese iar un fel de fosgaiala prin oase, un fel de involburare a aerului in plamani, un fel de buluceala a viselor inspre dimineata. Dadeam ocoluri nesfarsite camerelor cand cu pahare de vin, cand cu cesti de cafea in maini. In fiecare seara, iti ieseam in intampinare, ieseam sa-ti luminez drumul prin paduri si pe stanci, ma faceam far si clipoceam cateva ore, desi stiam ca n-ai sa vii.
Nu ma sunasesi nici macar o data. Niciun sol nu-mi batuse la poarta si niciun porumbel calator nu-mi poposise in inbox. Ravasele mi le scriam singura si tot eu, cu mana mea de care atarnau stoluri de vise, imi raspundeam.
Tu traiai undeva intr-o tara cu multi cedri. Eu veneam din mai multe locuri si ma asamblam mai bine sau mai prost, dupa capriciile astrelor. Uneori, dormeam in vita de vie si ma trezeam cu fantasme grele, legate de fiecare omoplat. Cu ele, mi se intampla uneori sa dobor pahare, sa intep oamenii si sa-i fac sa se vaiete. Primeam tot felul de reclamatii la care raspundeam in cel mai protocolar fel. Mi se intampla mai ales cand mergeam la dans, in oras. Nu va faceti griji, prejudiciile nu erau prea mari si aveam grija sa las mai mereu o carte de vizita strecurata cu maxima discretie. Despagubirile le plateam fara sa mai verific si devizele de plata.
Cand eram indragostita, obisnuiam sa racesc des. Pantofii imi ieseau singuri din picioare si ajungeam sa merg cu talpile goale pe piatra cubica a targurilor, iar salurile se mutau de la gatul meu pe claviculele altor femei. Cand eram indragostita, dadeam mult din maini si vorbeam cu toti strainii de pe strazi. Caci oricine avea ceva din tine, cate o ramasita, cate un fir de praf, cate o parere. Colectionam bucatelele din tine pe care le imprastiasesi prin toata lumea, cu generozitatea-ti tipica. Culegeam flori cu cruzimea tipica dragostei, le striveam tulpinile sub talpi, imi intindeam seva lor in spatele urechilor si al genunchilor si le imprastiam prin toate cotloanele. Erau pietricelele mele pentru tine, Hansel. Eu eram o Gretel deloc pierduta, Gretel deloc infricosata, Gretel care haladuieste intruna.
Aveam, desigur, momentele mele de indoiala. Atunci mi se facea brusc frig si imi adunam, la loc, in jurul gatului, basmale negre si inflorate. Pe sub ele, purtam mai mereu camasi albe si scrobite. Porneam sa-mi caut un job si prietenele mele radeau mereu spunandu-mi, „ce sa cauti tu acolo printre oameni mari si neindragostiti?”. Chiar atunci, ma apuca pe loc o pofta nebuna de facut tabele in excel pe care le aratam tuturor, cu netarmurita si nerusinata mandrie.
Din senin insa, printre linii si coloane, chiar in timpul unei adunari extrem de complicate, care se intindea pe multe pagini, apareai tu. Aparea numele tau, scris cu litere de foc si de sange. Ma orbeai o clipa, ma strangeai printre bucle si linii, si apoi ma lasai in pace, inerta pe podea, pierduta intre o virgula si un punct. Si iar ma trezeam in vii, pe pamantul reavan, si iar fugeam acasa si scriam ravase pe care le agatam de picioarele rozalii ale porumbeilor nedresati care nu stiau inca incotro s-o apuce si imi imparteau epistolele prin toata cetatea, pe la negutatori de matase si vanzatori de vin, prin legatorii de carti si tabacarii.
Intr-o zi, mi-a venit o idee nastrusnica. Sa avem si noi sarbatoarea noastra a ciresilor infloriti. A ciresilor infloriti de dragoste. Care sa tina cel putin trei luni. Sa punem in ei ravase si in fiecare an sa fie altcandva, in alt anotimp. M-am prezentat la primarie, in fata edililor. De data asta, imbracata si incaltata cum se cuvine. Si am solicitat o audienta. Nu stiam daca sa pomenesc numele tau. Nu stiam daca am dreptul acesta, uneori formal, de a uza de niste vocabule. Pana la urma, am tacut malc. Am inaintat petitia si primarul mi-a zis sa discut cu un consilier. Un fel de sfetnic, carevasazica. A zis ca numai si numai de el depinde.
M-am indreptat spre consilier pe holuri lungi si incrucisate, pe scari spiralate, prin turnuri si prin anticamere nesfarsite. La inceput, tot injuram cu jumatate de glas birocratia. Nu pricepeam si pace de ce e nevoie de atatea demersuri, de atatia pasi, de atatea trepte. Nu stiu cat am stat acolo. Dar m-am trezit si, pe piatra de langa mine, iarasi in vie, dormeai tu.
