Exista oameni care sustin ca iubirea presupune in mod automat gelozie. „Nu esti gelos, nu-ti pasa de mine, nu ma iubesti”, „nu vreau sa te impart cu nimeni pentru ca esti important pentru mine”, asa ar suna demersul lor logic. Exista, de asemenea, persoane care cred ca toti suntem gelosi, intr-o masura mai mica sau mai mare, fie ca ne exprimam, fie ca ne reprimam acest sentiment.
Ce este gelozia? In primul rand, este o emotie, un sentiment ca toate celelalte. A iubi presupune, mai ales in cultura occidentala, o cultura dominata de un ego supradimensionat, a dori ca celalalt sa ramana mereu alaturi de noi si nu in bratele unei terte persoane. Si pe plan sentimental simtim ca suntem angajati mereu intr-o competitie acerba cu cei din exteriorul cuplului. Simtul proprietatii se extinde inclusiv asupra inimii si corpului celui iubit, iar strainii sunt priviti fie ca aliati, fie in calitate de competitori pe acesta piata a iubirii.
Avem insa de-a face cu mai multe stadii de dezvoltare, cu amplitudini diferite ale acestui sentiment. Exista femei care reusesc sa mascheze viermele care le roade. Nu au nimic impotriva ca iubitul lor sa iasa cu colegele la o cafea, sa trimita o felicitare de sarbatori fostelor iubite, sa aprecieze calitatile fizice ale unei trecatoare. Trebuie sa fim realisti. Iubitii nostri pot fi indragostiti, asta nu inseamna ca sunt si orbi. Orbirea lor, daca am fi malitiosi, am spune ca se limiteaza la ceea ce ne priveste, nu si la exterior. Aceste femei pot conversa in mod liber despre alte „investitoare” pe piata. Toate bune si frumoase, atata timp cat lucrurile sunt mentinute „la vedere”. Daca incep insa sa aiba sentimentul ca ceva li se ascunde, situatia poate denatura.
Acum intram in cel de-al doilea stadiu, cand gelozia ajunge sa fie o stare obsesiva, care invadeaza gandurile, care otraveste 50% din timpul unei zile. Deja perspectiva este una bolnavicioasa. Specialistii sustin ca in aceasta faza o astfel de femeie proiecteaza asupra partenerului propria sa lipsa de siguranta, de incredere in sine, simtindu-se inferioara. Nu este exclus ca tocmai pentru ca au gustat deja din fructul oprit al infedelitatii si stiu cum stau lucrurile pe taramul tradarii, sa-l suspecteze pe partenerei de aceiasi pasi gresiti.
A treia etapa seamana cu un acces de febra. Controlul este cu desavarsire pierdut, ne confruntam cu o maladie. Gelozia nu se mai indreapta asupra persoanelor de sex feminin, ci asupra trecutului, colegilor, rudelor, toti devin suspecti. Suspecti de ce? Suspecti ca ne-ar putea rapi, fura, ceva ce consideram ca ne apartine. Tot ce-l inconjoara pe iubit devine obiect al urii. Daca ar sta in puterea noastra, l-am inchide sub un clopot de sticla, la adapost de dorintele straine. Mai seamana aceasta stare cu iubirea? Printesa are chipul mutilat, ochii ingustati de ura, zambetul i-a devenit un ranjet feroce. Figura aceasta ne-ar speria daca ne-am opri sa ne uitam o clipa intr-o oglinda. Insa, cum aceasta etapa a geloziei seamana cu o stare febrila, cu un delir, nu mai stim sa folosim instrumentele ratiunii, devenim instinct pur, simt al proprietatii exacerbat. Gandul, nevoia fundamentala de a fi unice pe scena vietii fiintei iubite ne otraveste fiecare clipa, devenind noi insene niste fiinte „toxice”.
In acest punct, nu mai conteaza neaparat cel pe care-l iubim, ci exercitatea posesiei si a puterii. Ne comparam neincetat cu o terta persoana si acest demers este unul sec, ucigator, fara finalitate, neaducand nimic productiv. Dar tocmai aceasta comparatie hraneste obsesia. Ce are ea si nu am eu?
Uneori, gelozia are radacini adanci, greu de detectat si de smuls. Poate sa fie explicata printr-o teama de abandon (abandon care a avut loc in copilarie sau s-ar fi putut intampla), ceea ce duce la generarea unei stari de nesiguranta continua. Poate sa fie rezultatul unei educatii in care eram in permanenta verificati, supravegheati, in care miscarile libere nu erau permise, fiind mereu suspectati, controlati obsesiv, iar la varsta adulta am ajuns sa repetam aceleasi greseli.
Gelozia este o boala grea si vindecarea de ea presupune o totala regandire si repozitionare a relatiilor cu ceilalti. Trebuie dezvoltata capacitatea de detasare de celalalt, privita ca o masura de evolutie, nu ca un regres sau o pierdere. Trebuie sa reinvatam sa iubim, sa renuntam la chipul stramb, la postura chircita, pentru o alura dezinvolta, mult mai gratioasa. Trebuie sa invatam sa ne apreciem din nou.
Marturiile persoanelor care sufera de aceasta gelozie maladiva sunt cutremuratoare. Intreaga lor personalitate este deformata. Din indivizi normali, placuti devin oameni crispati, vesnic supusi unor cazne de neimaginat, pe care, atentie, le inventeaza singuri, mereu suspectand, mereu la panda. Sentimentul lor de nesiguranta, care atinge dimensiuni patologice, nu cunoaste pauza. Se trezesc noaptea pentru a scotoci prin buzunare, mailuri sau telefoane, isi supun partenerii unor interogatorii chinuitoare, umilitoare. Am auzit chiar de un barbat care a renuntat la serviciu pentru a-si putea urmari sotia in permanenta si care, atunci cand aceasta a divortat de el, dormea in masina, in fata casei ei. Faptul ca iubitul rasfoieste paginile unei reviste cu fotografii de femei este chinuitor, dand nastere intrebarii daca poate, nu cumva, si-ar dori sa fie cu vreuna dintre ele. Deja granita dintre planul fictiunii si cel al realitatii este incalcata.
Gelozia, dragele mele, nu este un paznic bun pentru relatia voastra. Ea nu imbogateste solul iubirii, din contra, este un instrument periculos, poluant, autodevorator, care nu se hraneste decat pe sine. Este cel mai mare dusman pe care-l puteti avea. Nu impotriva celorlalte femei, ci impotriva acestui sentiment oribil, mutilant, trebuie sa luptati.
