Femei intretinute – in nuante, nu in alb si negru

Exista obiceiul – partial ipocrit, zic eu – de a arunca in femeile intretinute cu oua stricate, reprosuri si blesteme biblice. Femeia ajunsa in stadiul de a depinde financiar de sot/iubit este femeia slaba, femeia care nu merita respect, presul si carpa societatii. Ne imaginam in permanenta cate compromisuri trebuie sa indure, cum face sex cu un barbat care e neaparat un burtos asudat si in stare de calvitie avansata, dupa care trebuie sa adune in fiecare zi tone de sosete, care o striga, atunci cand e bine dispus Isaura, iar cand e prost-dispun “sluga”, cate umilinte in spatele usilor inchise, cate frunti plecate, cati ochi plansi. Nu ne gandim insa decat rareori la mecanismele prin care o femeie ajunge la un asa statut.

Femeia intretinuta nu ajunge mereu in aceasta postura in mod constient si calculat. Se intampla chiar ca uneori sa nici nu-si dea seama de pericolul care o paste. Sa presupunem ca cei doi se indragostesc. Ea castiga mult mai putin decat el. El o invata sa guste din deliciile unui stil de viata pe care nu si l-ar permite pe cont propriu. Cadouri scumpe, calatorii, spa-uri si alte rasfaturi sau delicii. Cate dintre noi refuzam un cadou? Cate dintre noi refuzam o invitatie din partea celui iubit? Apoi, relatia se maturizeaza, cei doi ajung sa se mute impreuna sau sa se casatoreasca. Intr-o zi senina, aparent din nimic, el o compatimeste pe ea si munca pe care o depune la serviciu, ii spune ca nu e platita asa cum ar merita. Sa presupunem si ca ea nu are prea multe sanse de a evolua in cariera. De pilda, e profesoara. Intr-o alta zi cu soare, el ii propune, pe cel mai relaxat mod, sa renunte la job pentru ca nu o vede fericita, iar el ii vrea numai binele. Ea refuza, initial. El insista, aducandu-i tot felul de argumente (“ce-i al meu, e si al tau”, “Nu ai incredere in noi?”, “meriti ceva mai bun”). Si tot asa pana cand ea cedeaza.

Ajunge sa depinda de el. Intregul ei univers se reduce la dimensiunea domestica. Asta nu inseamna neaparat ca femeia in cauza este o leguma. Se poate implica in cresterea si educatia copiilor (daca exista), il poate sustine pe el chiar si profesional, se poate apuca sa urmeze tot felul de cursuri etc.

Asa stand lucrurile mai avem noi dreptul sa aruncam cu piatra grea a moralitatii de tip nou in femeia care nu merge dimineata la lucru?

Ma voi referi acum la alt tip de femeie intretinuta. Cea care nu are cu “binefacatorul” o relatie stabila, ci numai una sporadica, din diverse motive. Stiti tiparul: ea, tanara, frumusica, el mai in varsta si “cu obligatii”. Cu alte cuvinte, nu poate sa apara insotit de ea la un dineu la Consiliul Britanic, de pilda. Ii inchiriaza un apartament, ii vireaza lunar in cont o suma de bani, o “sponsorizeaza”, se poate intampla sa-i ia si masina. Ea ofera in schimb “panorama” unui trup bine intretinut, prin sali de fitness si spa-uri, o prezenta comoda, linistitoare, disponibilitate totala in cazul in care e solicitata sa-l insoteasca intr-o calatorie, de pilda, vointa de a-si anula planurile personale in favoarea lui. Acest tipar de femeie intretinuta este cu totul altceva decat primul. Aici avem de-a face cu un tel urmarit si atins, cu compromisurile de rigoare. Sunt multe astfel de femei, mai multe decat va imaginati. Unele dintre ele sunt intretinute desi continua sa aiba un job. Castigul unui salariu nu este insa suficient pentru a asigura un anumit standard pe care ele si-l doresc.

Nu cred insa ca e simplu sa fii in pantofii lor, vorba americanului. Oricat de Manolo Blahnik ar fi pantofii aceia. In primul rand, presiunea de a fi mereu atragatoare. Gandul ca nu-ti permiti niciun fel de neglijenta. Faptul ca trebuie sa te supraveghezi in permanenta. De acord, acest gen de femeie pretuieste ceva superficial, dar asta nu diminueaza cu nimic tensiunea in care traieste cea care ajunge sa adopte un astfel de rol. Gandul ca va veni un moment, in mod inevitabil, cand el va spune “adio” dupa ce a virat o ultima suma de bani, eventual si un bonus de despartire.

E un compromis, dar mai stiu si ca toti facem astfel de intelegeri tacite. Sigur, ele sunt de facturi diferite, dar tot compromisuri sunt si departe de ceea ce ne imaginam ca inseamna o relatie cand eram adolescente.

Si, in incheiere, as vrea sa va intreb ceva: care este diferenta intre femeile din prima categorie si cele care primesc cadouri, de exemplu? Majoritatea dintre noi castiga mai putin decat partenerii de viata. Sunt prea putine cazurile de femei cu salariu mai mare decat al sotilor/ iubitilor. Cu toate acestea, nici la noi in casa platile nu se fac nemteste. Contribuim in mod diferit si ne bucuram de acelasi confort ca si consortul. Asta inseamna ca suntem noi insene “partial” intretinute? Care e limita acceptabila?