Femei in razboi cu barbatii

„Ah! Toti sunt la fel, niste porci!”; (cu variantele magari/ boi/ alte animale, mai mult sau mai putin domesticite). „Sa nu mai aud de barbati cate zile oi avea!”. „Numai un barbat poate fi in stare de asa ceva!”. Ni se intampla sa auzim astfel de formulari aproape zilnic, in cele mai neasteptate contexte. De la prietene divortate, de la prietene casatorite, de la vanzatoarea de la chiosc, de la sefe, de la oricine. Le auzim atat de des incat ne intrebam de ce, din moment ce toata lumea pare convinsa de adevarul lor, ne mai obosim sa ne exprimam sentimentul de perplexitate.

O categorie aparte de femei o constituie insa cele care au fost dezamagite. Dar nu asa, oricum. Ci dezamagite rau, cu sufletul facut tandari, cu inima bucatele cazuta pe parchetul intregului apartament. Dupa o experienta cu un asa efect, ele dezvolta un fel de alergie, de sensibilitate asociata oricarui lucru care are legatura, chiar si doar tangentiala, cu genul masculin.

Vina care-i apartinea fostului (desi nu exista o certitudine nici in legatura cu acest aspect) este acum aruncata asupra tuturor reprezentantilor sexului masculin. Nimic din ceea ce astia intreprind nu va mai fi in masura sa o imbuneze pe patita noastra care, daca s-a oparit cu ciorba, are grija ca apoi sa arunce cu pietre chiar si in iaurt. Caruia nu-i acorda nici macar sansa de a sufla in el. Nicio precautie nu este suficienta, nicio masura de siguranta nu este creditata cu incredere, preferand sa ramana “nemancata” decat sa isi asume cel mai mic risc.

Defectele unei singure persoane ajung sa fie atribuite unei jumatati din populatia globului. Daca el a mintit, mint toti. Daca el era dezordonat si rasfatat, atunci niciunul nu e in stare sa fiarba un ou. Daca el era un pierde-vara si isi petrecea zilele mutandu-se din fata calculatorului in fata televizorului, toti sunt asa. Sigur ca, judecand in mod lucid, ajungem la concluzia rapida ca respectiva prietena care emite asemenea judecati face grave greseli de logica, generalizand in mod nepermis. Daca A e B, si A inclus in C, atunci nu rezulta, conform unor reguli elementare, invatate, cred, prin clasa a noua, ca C e B. Cand incerci sa-i explici insa cuiva care sufera de un puls vizibil crescut legi ale logicii, demersul se dovedeste a fi mai greu de condus decat ne-am fi asteptat.
Pentru ca o persoana ranita, afisand acum o blazare sfidatoare, si-a astupat urechile si nu este dispusa sa auda peroratiile noastre. Pentru ca „ea stie mai bine”. Pentru ca e patita. Pentru ca s-a ars de multe ori. Si cand mi se spune „eu am trecut prin asta, eu stiu”, e cam greu sa reiau firul din locul in care ramasesem cu demonstratiile mele curate, ordonate si, mai presus de orice… logice.

Conflictul se va desfasura pe toate planurile. La munca, nu va privi niciodata cu ochi buni promovarea unui coleg. La coada, la casa intr-un hipermarket, nu va accepta ajutorul unui barbat. Pentru ca va avea senzatia ca daca vrea s-o ajute cu sacosele este misogin, nu o respecta, o crede incapabila. Va ezita sa-l cheme pe baiatul de la IT atunci cand are o problema cu calculatorul. Pentru ca asta ar insemna sa recunoasca, chiar si tacit, ca el stie mai multe decat ea. Pe toti ii va suspecta in permanenta de „ganduri” necurate si fiecare fapta buna va fi umbrita de indoiala, de supozitia ca exista mereu niste motivatii ascunse.

Cum poti vindeca o asa prietena atunci cand apelul la ratiune nu se face auzit, fiind ca un strigat in pustiu? Sincera sa fiu, nu cred ca ai cum. Ceea ce e incurajator e faptul ca o atare aversiune fata de sexul opus este o faza trecatoare. In unele cazuri, chiar obligatorie. Insa se manifesta ca pojarul. Nu avem ce face, asteptam sa treaca. Vindecarea va veni de la sine.

Va aparea, evident, tot sub forma unui purtator de pantaloni si penis (ca doar cui pe cui se scoate). Care o va fermeca, cumva. Care va avea la el setul potrivit de vorbe, tinuta adecvata. Care va sti ce sa comande la restaurant. Care va sti cum sa se comporte a doua zi in asa fel incat ea sa nu se simta stanjenita si sa nu se simta obligata sa-l urasca. Si ea va uita ca, pana mai ieri, ii venea sa arunce cu apa clocotita, sa puna sare pe rani si sa smulga unghii oricarei persoane ce avea un M trecut in cartea de identitate.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
Horoscop octombrie 2023. Zodiile protejate de Dumnezeu în această toamnă. Au norocul de partea lor
Horoscop octombrie 2023. Zodiile protejate de Dumnezeu în această toamnă. Au norocul de partea lor
Cum poți evita problemele în cuplu, atunci când lucrezi de acasă
Cum poți evita problemele în cuplu, atunci când lucrezi de acasă
Cum își arată bărbații dragostea în funcție de zodie
Cum își arată bărbații dragostea în funcție de zodie. Semnele la care trebuie neapărat să fii atentă
Sfântul Valentin 2022. Tradiții, superstiții și obiceiuri de Valentine's Day. Idei de cadouri pentru persoana iubită pentru 14 februarie. Sursă foto: Canva
Sfântul Valentin 2022. Tradiții, superstiții și obiceiuri de Valentine’s Day. Idei de cadouri pentru persoana iubită pentru 14 februarie
Stem SURE la Baby Boom Show
Cura de slabire pe baza de cruditati
Cu fetele in discoteca
Nevoile calorice zilnice, o problema pentru cei care tin cura de slabire
ABC-ul machiajului – Detalii importante
Ummagumma – haine si fandoseli