Infidelitatea constituie un episod dramatic in viata oricarui cuplu. Este o experienta dureroasa. Trecutul cuplului, viitorul si prezentul sunt toate puse sub semnul intrebarii, fiecare gest si fiecare vorba sunt analizate temeinic, sarpele indoielii incepe sa muste din fructele pe care le credeam in siguranta. Multe cupluri nu reusesc sa supravietuiasca unui asemenea traumatism, altele reusesc numai temporar.
Norocosii care reusesc sa obtina o vindecare completa sunt rari si miracolul nu se intampla decat daca dau dovada de multa toleranta, intelegere, dorinta reala de a ramane impreuna si… multa iubire. Exista insa cazuri si cazuri si fiecare poveste este unica.
Uneori ni s-a intamplat sa avem surpriza sa constatam ca exista femei care inchid ochii atunci cand sunt confruntate cu spectrul urat al infidelitatii. Putine, insa indeajuns de numeroase incat sa ne faca sa ne punem niste intrebari. Nu prea reusim sa ne explicam cum “acceptaâ€, cum pot trai asa, cum de nu dau nastere niciunei infruntari cu partenerul infidel. Cum supravietuiesc, cum isi controleaza impulsurile de agresivitate, cum tin in stand by mecanismul de a apara ce considera ca le apartine? Tac ele de teama, din nepasare sau pentru ca vor sa dea o lectie, planuind o revansa?
Exista mai multe ipoteze care pot constitui explicatii ale acestui tip de comportament. Una dintre ele ar fi ca isi gasesc puncte de sprijin in alte domenii ale vietii lor. Sunt dotate cu simtul aprecierii de sine, reusind astfel, desi inselate, sa se simta valoroase in alte aspecte. Acest respect fata de propria persoana le ajuta sa primeasca mai bine socul si sa-si controleze primele reactii, care se pot transforma intr-o repriza de violenta conjugala. Daca viata lor nu se limiteaza la relatia de cuplu, daca exista si alte lucruri care le motiveaza si le fac sa inceapa fiecare zi cu entuziasm si energie, cu siguranta vor trece mai usor peste infidelitatea partenerului.
Cand centrul existentei este insa constituit de relatia amoroasa, cand in jur nu mai exista nimic care sa dea greutate, atunci orice problema care apare poate fi resimtita ca o tragedie. Este si firesc sa se intample asa, din moment ce cuplul este axa in jurul careia graviteaza toate celelalte. Daca insa femeia are o viata profesionala de succes, prieteni sau daca beneficiaza si de privirile admirative ale altor barbati, ea nu se va simti devalorizata, umilita, constienta fiind de atuurile si calitatile ei.
Alte femei ajung sa se “impace†cu infidelitatea pentru ca o motiveaza exclusiv sexual. Atata timp cat au sentimentul ca escapada a implicat numai patul, nu si inima, se simt ca fiind preferate si ca ocupand in continuare primul loc in sufletul iubitilor lor. Sunt femei mature, femei care au incetat sa mai creada in feti-frumosi si ilene cosanzene, femei care stiu ca a avea o viata de cuplu presupune incercari si renuntarea la multe tentatii, sacrificii pe care nu le putem intotdeauna duce la bun sfarsit.
Varsta este si ea un factor care nu trebuie neglijat. De multe ori, femeile tinere, intre 25 si 35 de ani, trec cu vederea aceste acte tocmai de teama de a nu pierde ceea ce tocmai au inceput sa construiasca. Intre 40 si 50 de ani, ajung sa simta infidelitatea ca o provocare. In multe cazuri, tocmai aceasta tradare ajunge sa functioneze ca un catalizator pe plan sexual, ducand la o aprindere a dorintei pierdute pentru partenerul infidel, care ajunge sa fie din nou dezirabil, atragator. Dupa 50 de ani, femeilor le este insa din ce in ce mai greu sa adere la pactul libertatii amoroase, in primul rand, pentru ca femeia occidentala, dupa aceasta varsta, simte ca si-a pierdut locul in cadrul acestui joc. Se simte vaduvita de feminitatea ei, rolul de amanta nu i se mai potriveste, sansele de a castiga o potentiala competitie, reducandu-i-se considerabil.
Mai exista si posibilitatea sa taca de teama ca un eventual repros ar putea declansa o alegere din partea partenerului care nu le-ar fi favorabila. Unora le e teama sa ridice fatidica intrebare “Ori ea, ori eu!â€. Este si varianta cea mai trista, care dovedeste lipsa de incredere in sine, in celalalt, in relatie.
Viata acestor femei devine un chin. Sa stii ca esti inselata, mintita, tradata zilnic si sa nu ai curajul sa pui capat acestei situatii este un iad. Gandul ca nu esti vinovata de nimic si ca, in ciuda acestui fapt, nu poti ridica vocea si capul din pamant, de teama ca ai putea pierde fiinta iubita, este innebunitor. Frica de singuratate este paralizanta. Propriile vise si dorinte, nevoia de respect si afectiune sunt anulate, amanate pe termen nedefinit. Ceea ce nu stiu insa aceste femei (sau uita adesea) este faptul ca sacrificiul lor este fara scop. Ele nu mai au ce apara, ele nu mai au ratiunea care sa le motiveze tacerea. Batalia este pierduta din start, din moment ce miza razboiului a incetat sa mai existe cu multa vreme in urma.
