Ce anume ne place la cineva atunci cand sustinem, sus si tare, ca o iubim, ca ne-am indragostit? Daca ai fi pusa de cineva sa compui o lista cu lucrurile pe care le iubesti la el, ce-ai nota?
Dintotdeauna, afectiunea a jucat un rol primordial in viata umanitatii. Au pornit razboaie de la ea, oamenii s-au otravit, s-au aruncat in fata trenurilor, s-au provocat la dueluri, iar unele dintre ele nu s-au incheiat intr-o dupa-amiaza, ci s-au intins pe ani de zile. Toate in numele iubirii. De multe ori, iubirile s-au soldat cu un numar mare de victime, in mod paradoxal ceva frumos, si sfant, si pur, dand nastere tristetilor si durerilor altora. Cred ca nu mai e nevoie sa insist, dragostea e ceva important. Al dracu’ de important si toate cartile si toate filmele ne spun sa bagam bine la cap, sa rumegam incet ideea si s-o digeram: dragostea este ceea ce ne face sa traim, este un izvor de apa vie, este motorasul ascuns care tine tot universul asta in miscare. Oricine, mai devreme sau mai tarziu intelege asta.
Cand fetelor acelora de la concursurile miss le este adresata intrebarea aceea (o stiti cu toatele: „Cum este barbatul ideal in viziunea ta?”), raspunsurile lor variaza intr-o gama foarte restransa, grabindu-se sa enumere calitati general valabile, cu o mare valoare umana si unanim acceptatr. Adica toata lumea e de acord ca inteligenta, simtul umorului, altruismul sunt niste lucruri bune, laudabile, de apreciat.
Eu cred insa ca toate astea sunt un mit. Sa nu ma intelegeti gresit: exista barbati inteligenti, amuzanti, generosi si asa mai departe. Dar nu de-asta ne indragostim noi de ei. Sau nu aceste atuuri sunt principalele elemente responsabile pentru „caderea in indragosteala”. Ce este si mai grav este faptul ca nu prea ma simt in stare sa le enumar.
Banuiesc ca, de fapt, totul se datoreaza intamplarii, hazardului. Puteti sa dati cu rosii, chipsuri si oua in mine, imi mentin parerea. Nu ne alegem partenerii. Nici nu am avea cum, in momentul in care cunosti pe cineva nu vii de acasa cu un test de probe gata conceput pentru a-l pune la incercare si a vedea daca ia nota de trecere. Chiar daca ar obtine punctaj maxim, tot e posibil sa-l pici.
De ce se intampla asta? Pentru ca, parafrazand o vorba celebra, love works in mysterious ways. De cele mai multe ori, nu ne indragostim pentru ca respectivul reuseste sa „bifeze” calitatile din taboul nostru al barbatului ideal. Lucru adevarat si in ceea ce ii priveste pe ei. Chimia, sangele care incepe s-o ia razna prin venele noastre, golindu-le dupa bunu-i plac sunt puse in miscare de niste amanunte, niste detalii care individualizeaza persoana respectiva, o desprind din fundal, o fac vizibila si dezirabila pentru noi.
Sa fim seriosi! De cate ori v-ati indragostit de cineva pentru ca l-ati vazut cat de generos este cu semenii lui? Pentru ca l-ati vazut ca ajuta batranelele sa traverseze strada, pentru ca hraneste toti cersetorii de pe strada sau pentru ca a adoptat un copil din Africa? Nu, v-ati indragostit din motive derizorii, v-ati indragostit datorita unei chestiuni minore. De pilda, pentru ca avea in masina un cd cu Leonard Cohen si, prin portiera, niste M&M’s ratacite. Sau pentru ca purta sosete asortate cu cravata. Sau butoni la manseta, ceea ce e destul de rar in zilele noastre. Sau pentru ca poarta palarie intr-un timp in care putinora le mai sta bine cu acest nobil accesoriu vestimentar. Sau pentru ca si el e la fel de innebunit dupa ciocolata neagra cu menta pe cat esti tu. Iar el de tine? El poate pentru ca porti sosete cu buline, de matase, atunci cand acestea nu se vad din cizme. Pentru ca incalziti si laptele dimineata, chiar daca e doar pentru cafea. Pentru ca sunteti neindemanatice. Pentru ca toate vanzatoarele va insala in piata, dar voi nu faceti scandal, desi va dati seama, si treceti senine peste meschinul lor gest.
De partea cealalta a amanuntelor ce se afla? El poate intruni cele 10 „must-have”-uri din listele noastre personale. Sau, la fel, de bine, se poate sa nu indeplineasca nicio cerinta. Dar noi suntem oarbe. Si surde. Si inconstiente. Mai conteaza ca e cel mai mare egoist din lume atunci cand zambeste fermecator pe sub borurile unei palarii? Mai conteaza, desigur. Numai ca nu la inceput. Nu la inceput, cand palaria ne-a luat mintile si a zburat cu ele undeva departe, intr-un taram intangibil.
Aceasta este partea frivola a dragostei. Latura ei neserioasa, jucausa, delicios de superficiala. Asa se initiaza jocul, cu ceva marunt, ceva aproape insesizabil. Mai tarziu, vor veni politele mai grele ce trebuie achitate, pentru a plati pentru inconstienta dintai. Si, cu toata aparenta ei de fetita nazuroasa, capricioasa, ceva se intampla mai tarziu. Asta ma fascineaza pe mine. Oare de ce Anna Karenina l-a ales pe contele Vronski?
Ceva ciudat se intampla pe drum. De la frivolitate, la disperare. De la superficial, la sinucidere. De la amanunt, la sfasiere de sine. Aici este misterul, aici este inexplicabilul. Cum poate ceva atat de marunt sa duca la rasturnari de destine? Cum se face ca intr-o zi iti place un barbat pentru ca ti-a facut clatite cu dulceata cu o seara inainte, iar apoi ajungi sa sari in fata unui tren de dragul lui? Unde se produce mutatia? De ce nu ramanem in apele acelea senine si insorite ale frivolului? De ce ne scufundam cu riscul de a nu mai putea iesi la suprafata? Cine toarna plumb in aripile noastre de fluture?
