In prag de Valentine’s Day, nu va voi bombarda cu sfaturi si sugestii. Daca aceasta zi are semnificatia ei pentru voi, veti sti mai bine ce aveti de facut pentru a va simti bine in cuplu. Daca sarbatoarea va repugna, iarasi aveti deja programul vostru. Va voi vorbi insa despre dorinte „ilegitime”.
Exista femei carora le cresc pulsul si tensiunea cand citesc in ochii iubitilor scanteia dorintei pentru o alta. Stiti scenele acelea cand el e atat de „ingenuu” incat sa intoarca pe strada capul dupa o alta atunci cand este insotit de „oficiala”, gest urmat de palma aplicata strasnic dupa ceafa in secunda imediat urmatoare, cu eficienta unui plici. Nu discut acum asemenea desfasurari de forte in spatii publice, nici cat de oportune sunt sau ce spun despre maturitatea si buna-crestere a celor doi.
Doamnelor, impacati-va cu gandul. Barbatii vostri, barbatii nostri nu ne vor dori doar pe noi. Sa pretinzi exclusivitatea dorintei este curata utopie. Nimeni nu poate controla gandurile cuiva. La inceputul unei relatii, cand cotele hormonale sunt la nivel maxim, da, doar tu este unica prezenta din gandurile lui. Mai apoi, insa, cand muschii amorosi se mai relaxeaza, cei doi (da, da, chiar si tu) devin constienti de lumea inconjuratoare. Stimulii din exterior se reintorc in cotidian. Si da, printre ei, se numara si alte corpuri, alte prezente pe care le putem percepe ca fiind atragatoare. Stimulii acestia dau nastere la ganduri nemarturisibile, pentru care, in functie de codul moral al fiecaruia, ne simtim vinovati sau nu.
Viata de cuplu nu deseneaza o bula in jurul nimanui. Nu devenim “the baloon kid”. Nu devenim orbi, nici surzi, nu ne pierdem nici simtul mirosului. Ar fi si trist daca s-ar intampla. Intre noi fie vorba, nu cred ca exista o cauza suficient de buna pentru o asa atrocitate. Apoi, nu este cam bizar sa ne imaginam ca daca noi il gasim dezirabil pe partenerul nostru, nimeni altcineva nu trebuie s-o mai faca? Da, asta ar fi al doilea dus rece: si noi, si ei vom continua sa fim provocari pentru altii.
Sa renuntam la ipocrizie si s-o recunoastem: si noi, si ei dorim si alte persoane. Fantasmam in legatura cu ele, ni le imaginam in tot felul de posturi, iar corpul ne tresare cand “ispitele” sunt in proximitate. Intrebarea e ce facem dupa ce ne recunoastem asta.
Ideal este sa ne si explicam asta. De ce simtim asa? De ce ne tulbura prezente straine? Ne lipseste ceva in relatia actuala? Ne frustreaza ceva? Ne nemultumeste partenerul actual, experienta lui superioara sau inferioara raportata la a noastra? Culpabilizarea in van nu are niciun sens si nici prea sanatoasa nu este. Sunt cateva intrebari la care fiecare trebuie sa-si ofere un raspuns.
Este, daca vreti, cazul similar fanteziilor sexuale. Avem fantezii, unele foarte neortodoxe sau chiar periculoase, carora nu le-am dat curs nici daca am avea ocazia. Pe unele le marturisim, pe altele abia avem curajul sa le recunoastem fata de sine. Dar pe toate trebuie sa ni le disecam, sa vedem de unde provin si ce spun ele despre noi caci intamplatoare sau lipsite de semnificatie nu sunt, cu siguranta.
Apoi, diferenta o fac, mai mereu, faptele. Transpunerea in realitate a dorintei. Daca ea nu exista, iarasi trebuie sa vedem de ce. E datorita faptului ca pretuim fidelitatea, ca aceasta este o valoare importanta pentru noi, e datorita respectului pentru partener, temerii ca l-am putea pierde? Daca da, aplauze, lauri si o nunta ca-n povesti, de trei zile si trei nopti, la care sa vina jumatate din imparatie. Sau se explica prin propria timiditate, conformism, prin teama de a incalca normale morale si comoditate?
Oricum ar sta lucrurile, fara tensiune nu exista intrebari. Si fara intrebari, nu cautam raspunsuri. Tensiunea inseamna un impuls la actiune, ce e static e moarte, iar cuplul trebuie sa-si traga seva din ceva, nu supravietuieste cu nimic. Un combustibil trebuie sa-l alimenteze, iar noi insine trebuie sa fim vii, sa ne curga sangele in continuare in vene. Dragostea nu trebuie perceputa ca o stare de coma. Iar teritoriile cucerite nu se constituie in bunuri indisputabile.
