Inca de mici am visat ore in sir la momentul magic al casatoriei, la frumoasa rochie de mireasa, la clipele de neuitat ale casatoriei, petrecute in bratele cavalerului pe cal alb.
Inca de mici ne-am gandit la minunea de fata cu care urma sa ne casatorim, frumoasa, tandra, extraordinara, o sotie si o mama excelenta.
Timpul a trecut si suntem deja maturi, si avem o relatie stabila de ceva vreme.
Am hotarat si data nuntii.
Ce urmeaza?
Am crescut cu ideea ca acel act al casatoriei ne deschide o usa spre un adevarat paradis, o lume accesibila numai celor casatoriti, in care pacea si buna intelegere domnesc pretutindeni.
Nu ne-a spus nimeni inainte ca exista si certuri, ca se intampla sa nu avem chef de discutii cu partenerul sau ca nu simtim intotdeauna nevoia sa impartasim totul, exact atunci cand nu suntem siguri pe noi, ca uneori ne e teama sa nu fim judecati pentru ideile noastre, ca nu mereu vom avea bani necesari pentru satisfacerea unor nevoi imediate, fara sa facem sacrificii impreuna pentru un scop comun.
Nu stiam dinainte ca cel de langa noi se poate schimba, ca o fire vesela poate ajunge sa se inchida in sine, ca nu mai gaseste multumire doar in a veni seara acasa la noi, sa stam de vorba ca atunci cand eram tineri, indragostiti si… necasatoriti.
Eu sunt de parere ca ar trebui sa renuntam la aceasta ideea a fericirii prin casatorie – nu sunt impotriva casatoriei, nu ma intelegeti gresit, si eu visez si acum la rochia de mireasa de culoarea untului – ci doar sa stim ca pentru a fi fericiti in cuplu nu este nevoie de o hartie semnata in prezenta martorilor sau de slujba oficiata la biserica.
Fericirea ne-o aduce zi de zi partenerul si, mai ales, noi insine. Trebuie sa invatam ca fericirea in doi necesita mult efort din partea ambelor parti, aceeasi daruire, si multa incredere reciproca, alaturi de respect.
Traim cu omul de langa noi, nu cu institutia casatoriei. Pe el il cunoastem zi de zi mai mult, cu bune si rele, cu momentele de veselie, de tristete, de calm sau de exuberanta.
Depinde numai de noi sa incercam sa il cunoastem si sa ne lasam descoperiti, la randul nostru, sa invatam sa acceptam persoana iubita si sa respectam dorintele si asteptarile lui. Sa invatam sa ne sprijinim reciproc, fara manie si fara reprosuri… in fond, aceasta este adevarata iubire.
De ce sa ne cramponam de idea fixa a unor acte, in loc sa ne straduim sa fim din zi in zi mai buni cu persoana iubita, ca la randul nostru sa fim din zi in zi mai iubiti, sa traim impreuna acele clipe frumoase… de dupa casatorie?
Oare nu merita sa ne bucuram in fiecare moment de prezenta celuilalt in loc sa ne facem ganduri negre in ceea ce priveste viitorul relatiei? Daca ne casatorim, si cand, si cum, si unde…?
Va doresc casa de piatra si multa fericire in viitor!
